Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cucu’ la Blagovestenie canta intai la poarta Raiului si apoi canta la noi. Da’ la noi nu canta cucu’ pan’ ce nu canta cucu’ cerului. Asa am auzit si noi din bunei." (Ernest Bernea).
In calendarul popular al romanilor, Buna Vestire este cunoscuta sub numele de Blagovestenie sau Ziua Cucului. Taranii spun ca Soarele e mai mereu suparat si ca numai de doua ori pe an e vesel si joaca pe cer: de Blagovestenie si de Pasti. Si asta se intampla pentru ca intreg pamantul e blagoslovit: iarba incepe sa creasca, "invie toata musca", albinele intra in vara, iar pasarile prind glas. Printre ele si cucul, cel care vesteste viata si moartea, fericirea si norocul, primavara si soarta.
Pasare oraculara, adevarat orologiu al anotimpurilor in calendarul popular, cucul isi incepe cantarea in preajma echinoctiului de primavara, de Blagovestenie si o poarta peste satele noastre pana la solstitiul de vara, de Sanziene, dupa care amuteste pentru inca o vreme. Incercand sa-si explice in fel si chip de ce canta numai trei luni in an, taranii au nascocit nenumarate povesti si legende, proverbe si ghicitori, cantece si jocuri, toate avand aceeasi tema centrala: cucul si cantecul lui. Unele legende spun ca de Sanziene cucul mananca orz si se ineaca, dupa care se transforma in uliu si pleaca pe celalalt taram, altele povestesc despre un cuc cu penele de aur care canta numai in cer si ca, de fapt, noi o auzim pe sotia lui, Sava, pe care a parasit-o pentru ca l-a inselat cu privighetoarea, altele vorbesc despre doi frati blestemati de tatal lor, care se tot striga pe nume dar nu se mai gasesc niciodata… Cert e ca nu stim exact ce vesteste cucul, primavara ori soarta noastra, si nici daca prin cantecul lui auzim glasul codrului sau pe cel al mosilor si stramosilor din cer. Si ca misterul sa fie pe masura personajului nostru, trebuie spus ca superstitii si povesti despre cuc nu avem numai noi, ci si majoritatea popoarelor care ii aud cantul. Vechii grecii povestesc ca Jupiter, pentru a o cuceri pe Hera, s-a transformat intr-un cuc, nemtii il asociaza cu zeul tunetului, japonezii cred ca poarta pe aripi zorii de zi, iar indienii il considera simbolul sufletul inainte si dupa incarnare, trupul fiind cuibul strain in care sufletul vine sa se aseze.
Vara vii, vara te duci,/ Cand is dragostele dulci"
La romani, nu exista nimeni cu un dar mai mare al prorocirii ca al cucului: dupa cantecul lui poti numara cati ani mai ai de trait (Cucule, puiucule!/ Cati ani imi vei darui/ Pana ce eu voi muri?), cat mai ai de asteptat pana la nunta (Cucule, voinicule!/ Cati ani imi vei da/ Pan’ m-oi insura?), daca vei fi bogat, necajit, flamand ori indestulat. Mai mult, "cucului i se ofereau chiar ofrande rituale, ceea ce indica apartenenta acestei pasari la cultul stramosilor si stravechilor divinitati ale naturii. Acest aspect explica si prezenta cucului in jocurile cu masti, unde personajele alaiului cavaleresc se numesc Cuci" (Ivan Evseev). Cucul si cantecul lui este invocat de tinerii recruti (Mie cucu’ mi-o cantat/ Nepranzat si nemancat/ In catane de plecat), de cei instrainati (Canta cuce/ Cand te-i duce/ Ca sa-mi gat si eu merinde/ Sa ma duc si eu cu tine/ Cucule, in teri straine), de cei plecati pe front (Tie, mandra-ti canta cucu’/ Mie imi bubuie tunu’…) si mai ales de indragostiti (Canta-mi mie inc’o data,/ Ca mi-e mintea tulburata,/ Canta-n dreapta mea cu foc,/ Sa am parte de noroc,/ Canta-n fata mea cu drag,/ Ca ti-oi da frunza de fag,/ Sa nu mai fii tot pribeag). Prin contaminare, la mare pret este si creanga pe care a cantat cucul prima oara. Daca ai norocul sa o gasesti, trebuie s-o porti in san, ca sa asculte lumea de tine ca de cuc si, mai ales, sa nu uiti ca e "buna de dragoste", daca o pui in apa in care te scalzi ori daca o dai unei fermecatoare sa iti descante inima…
Citește pe Antena3.ro
