Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bucureştii, pe zi ce trece, se prefac. Astăzi, străzi largi şi drepte au înlocuit întortocheatele uliţe de odinioară care, de o parte şi de alta, “înfăţişau” case scunde. Doar casele boiereşti erau diferite. Ca să vezi oraşul de sus, era de ajuns pe atunci să urci pe acoperişul unei clădiri mai înalte sau în clopotniţa vreunei biserici. Denumirile vechilor mahalale, transformate astăzi în cartiere, mai dăinuie încă.
Legenda spune că, actualul cartier, mahala pe atunci, Balta Albă, îşi are orbârşia din vremea în care Bucureştii erau bântuiţi de ciuma “lui Caragea”. Cei răpuşi de cumplita boală ar fi fost aduşi pe drumul de lângă moşia Dudeşti. Peste ei se presăra piatră de var, pe care o stingeau ploile. Împrejurul lor se formau bălţi albe, iar denumirea de Balta Albă duce istorisirea mai departe prin cartierul numit astfel.
Cartierul Băseasa se zice că şi-ar avea numele de la “băneasa” Ecaterina Văcărescu, văduva marelui ban Ştefan Văcărescu. La începutul anilor 1900, din această zonă, în fiecare dimineaţă, porneau, desculţe, lăptăresele, cu doniţele pline, pentru a duce lapte proaspăt jupâneselor de la oraş...
Un alt cartier care aduce în lumina prezentului poveşti de demult este Bucureştii Noi. Nu a fost inspirat de numele cuiva, însă şi-a primit botezul prin gestul avocatului Nicolae Bazilescu. Acesta a cumpărat, în 1898, moşia Măicăneşti-Grefoaicele, apoi a parcelat terenul şi a vândut loturile, la preţuri foarte mici, pentru construirea unui nou cartier (a unui nou Bucureşti, cum se zicea pe atunci). Jumătate din terenul acesta l-a donat Primăriei, apoi a clădit şi o şcoală, o biserică precum şi un parc.
Cât despre numele Colentinei şi al actualului cartier de azi, se pare că şi-a primit numele, pe de o parte, de la cel al râului Colentina care izvorăşte de pe dealurile Târgoviştei şI porneşte, agale, pentru a întâlni Dâmboviţa abia lângă Bucureşti şI, pe de altă parte, de la smârcurile mlăştinoase care se aflau pe acele locuri. Cum râul Colentina forma bălţi şI mocirle, se spune că lupta dintre Matei Basarab şI Radu Ilieş, desfăşurată în apropierea Cetăţii de pe Dâmboviţa, s-a purtat în locuri mocirloase: “colea-n tină” (în noroi).
Numele cartierului Floreasca vine de la moşia Floreşti. De asemenea, cartierul Ghencea este numit, se pare, după arnăuţii din alaiul domnesc – cărora li se spunea ghenci. Drumul Taberei are, de asemenea, tot rezonanţă istorică: indică locul pe care Tudor Vladimirescu şi-ar fi aşezat tabăra. Grozăveşti era, cândva, un sat înconjurat de codru, care purta tot această denumire. Cartierul Dămăroiaia îşi are numele de la o vorniceasă care, între anii 1830 şi 1833, a avut o întinsă grădină pe Podul de Pământ (Calea Plevnei) ce ţinea până la bariera din marginea oraşului. Această Maria Damaris, nevasta vornicului Damaris, avea proprietăţi şI în alte zone ale oraşului.
Dristorenii erau meşteri piuari, numiţi dârstari, dârsta fiind piua utilizată la confecţionarea postavului şi a dimiei. Însă dârstele erau fabricate şi pentru morile de pe Dâmboviţa. Dârstarii îşi aveau satul în locul în care se află azi cartierul Dristor. Calea Dudeşti îşi are numele de la moşierul Dudescu. Acesta avea pământuri şi case în mahalaua care i-a preluat numele. Pe moşia Dudeştilor a fost construit, în 1796, un spital pentru ciumaţi fiindcă, această molimă punea, din când în când, stăpânire peste oraşul de pe Dâmboviţa.
În Centrul Vechi al Bucureştilor de azi, străduţele poartă, ca şI ieri, numele îndeletnicirilor de odinioară: Blănari, Blăcani, Covaci (fierari), Gabroveni (negustorii de postavuri ţesute la Gabrovo - Bulgaria), Şelari (negustorii de şei), Şepcari, ş.a.m.d., cu toate că, în momentul de faţă, aceste “industrii”, după cum le numea Ion Ghica, au rămas o amintire... Din scrierile lui Ion Ghica aflăm că “în strada Căldărarilor ovreii vând haine gata croite, cusute în Viena şi în Pesta (…) dacă în Şelari mai vezi câte o pereche de hamuri, fii sigur că ele vin de la Pesta sau de la Viena; Uliţa Işlicanilor s-a numit mai mult timp Uliţa Franţuzească şi astăzi poartă numele Carol I, plină de marfă ovreiască, Livedea cu duzi s-a împodobit cu o mulţime de nume care mai de care; citeşti pe tăbliţele dup-în răspântii: «Strada Sevastopol», « strada Occidentului», «Înfundătura Emigratului», porecliri gratuite, care nici una nu ne spune măcar că acolo să fi fost odinioară o adevărată pădure, care producea mii de oca de mătase (…) Bucureştii au fost, nu demult, un adevărat centru manufactorial, astăzi este un oraş esclisivamente de consomaţiune şi de petrecere, prăvălie de prăvălie, cârciumă de cârciumă, grădină de grădină şi complet de complet; (…) var şi cărămidă, sticlă şi lemn, unt şi zarzavaturi ne vine de peste nouă mări şi nouă ţări”. O concluzie tristă dar... contemporană!
Pe locul pe care stă “de strajă” astăzi vechiul sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti- de pe Bulevarul Elisabeta- se găsea un vestit maidan: al lui Dura neguţătorul, pe care se găseau menajerii şi barăci de tir. Bâlciul a fost demolat în 1906, când au început lucrările pentru constuirea clădirii după planurile Arhitectului Petre Antonescu. În 1948, clădirea a fost renovată după planurile aceluiaşi arhitect şi i s-a mai adăugat un etaj. Încadrată la risc seismic clasa I, imobilul se află astăzi în proces de consolidare.
Citește pe Antena3.ro
