x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta, Lucian Avramescu

7
Autor: Ramona Vintila 14 Aug 2013 - 07:04
Astăzi e ziua ta, Lucian Avramescu Cristian Matei/Mediafax Foto


Este fără doar şi poate unul dintre cei mai citiţi poeţi contemporani. Mulţi îi ştiu poeziile pe de rost, iar o parte dintre ei habar nu au cine le-a scris. Unii critici literari au scris că este poet al iubirii. “Sunt, de meserie, îndrăgostit. Nu pot trăi în afara iubirii. Eu am îmbrăţişat meseria de visător pe care o practic şi azi. Visez, de pildă, că lumea ar putea arăta altfel”, spunea, într-un interviu, directorul general al AM PRESS, poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu. Astăzi împlineşte 65 de ani. La mulţi ani!

“Viaţa poate fi mai arătoasă dacă în jurul ei nu s-ar învârti şacali”

“Onomastica destinului meu este, iată, din nou Ramona, Ramona Vintilă, fata de la Jurnalul Naţional care mă ţine minte, inclusiv cu ziua de naştere, în timp ce eu mă uit, cu zi de naştere cu tot. Ea susţine că m-am născut pe 14 august, că am azi 65 de ani, că... Se face miezul lui august şi tu mă întrebi, Ramona, dacă întâmplările şi nebuniile vieţii mele au fost şi sunt inspirate? Da, mă bucur că ai folosit vorba asta. În multe vieţi, inspiraţia nu contează, aşa cum n-are valoare lipsa inspiraţiei. Inspiraţia mea s-a adunat în cărţi, iar lipsa ei în cărţi care ar fi trebuit scrise. Tu zici că am 65 de ani! E de bine, e de strâmb, insinuezi ceva? Eu, Ramona, habar n-am cât am şi, rămâne între noi, nici nu mă interesează. Ultima mea parteneră de viaţă (e un fel de a spune, ultima!), cu care am o fetiţă de aproape şase ani, splendidă şi extrem de personală, zice că de opt ani de când mă ştie, de când m-a citit pe toate feţele, din copertă în copertă, sunt la fel. Adică, zice ea, m-am stabilizat la vârsta la care m-a găsit. Aiurea! Nici nu îmbătrânim şi nici nu întinerim, Ramona! Eu m-am născut Lucian Avramescu, la o vârstă constantă şi cu fixurile mele. Fixul meu e că viaţa poate fi mai arătoasă dacă în jurul ei nu s-ar învârti şacali. Mie mi s-au nimerit destui şacali în preajmă. Durerea mea cea mai mare ar fi să nu pot munci iar eu muncesc de când mă ştiu. Cred că viaţa merită trăită, chiar dacă se petrece sub un permanent asalt. Mă întrebi dacă fac lucruri inspirate! La mine la Sângeru am adunat câteva mii de pietre cioplite de ţărani, iar de ziua mea fac cadou poporului român această colecţie. Cred că e o donaţie inspirată. M-a enervat mereu afirmaţia blazat-constatativă că noi nu avem o civilizaţie a pietrei, că lemnul, din care ne facem şi sicrie, e definiţia precarităţii noastre. Am vrut să arăt că avem şi o civilizaţie a pietrei. Şi pentru că nu doar ţăranii rămaşi în sate au cioplit frumos piatra, am adus şi pietrele unui ţăran din familia artistică a
ţăranului Brâncuşi, de la Paris, pe numele lui George Apostu, gata, gata să fie înghiţit şi el de Franţa. Expoziţia-muzeu de la Sângeru, deschisă, iată, oficial la vârsta pe care spui tu că o am, cuprinde şi nişte metafore ale acestui titan care, descifrate, vorbesc despre sufletul şi perenitatea poporului român.
Dacă dau colţul, cum ne ironizaţi voi pe bătrânii care am trecut de treizeci de ani, apoi află că mi-am luat măsuri ­ i-am rugat pe copiii mei să mă bage sub o piatră la Sângeru, fără obligaţia de a-mi scrie şi numele deasupra. Dar musai între pietrele mele. Nu mă căraţi la Bellu şi nici în altă groapă comună. Povestea dacă am trăit organizat sau la întâmplare e lungă şi-ţi promit, dacă nu te dă afară de la ziar, să ţi-o spun când fac 75 de ani. Dau o petrecere şi te invit! Meseria de a trăi, cum zicea Pavese, îşi are mereu secretele ei. Îţi anexez şi un răspuns în vers la întrebările tale.

Vă las în locul cuvintelor, după moarte, statuile lor
Cine a vorbit, te întreb, poetul sau filosoful?
Titanul din Lancrăm a spus să ne luăm în primire cuvintele,
Nenăscutele, pline de placentă ca nişte iezi fătaţi de curând,
Sfintele.

Blaga scria într-un colţ al odăii poezii
Şi în biroul opus, filosofie,
Nu le încurca niciodată, doar pe nevastă-sa o mai nimerea alta
Şi îi spunea că amănuntul ăsta întăreşte o căsnicie.

Am înţeles că peste mormântul lui Lucian Blaga au făcut o sală de sport
Ţara se dovedeşte prea mică, n-avem teren pentru o investiţie costisitoare
În fond trăim într-o lume
În care şi mormintele cunosc procese de reciclare.

Le-am spus copiilor,
Celor câteva generaţii  de copii fabricate exclusiv din iubire
Să mă îngroape nu la Bellu, nu pe aleea fabricanţilor de vise
Şi nici în vreo mănăstire.

Lancrămul meu e Sângeru
Între pietrele din curte, în muzeul acesta fenomenal
Puneţi-mă sub o piatră şi, dacă nu uitaţi,
Scrieţi-mi şi numele, eventual.

În colecţia iubirii mele
Dacă plec, dar n-am de gând încă,
Vă las în locul cuvintelor, vă dau în primire,
Statuile lor, un fel de bibliotecă din stâncă.”

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie
Serviciul de email marketing furnizat de