Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Expunerea îi aparține profesorului Paul Cernat, critic și istoric literar: „Motivul tentativei de suicid fusese dat de imprecațiile soacrei lui Odobescu, mama Sașei/Alexandra (fiică naturală a lui Pavel Kiseleff) în fața dorinței bătrânului berbant de 61 de ani de a se recăsători cu Hortense/Hortensia Keminger, mai jună cu 30 de ani, proaspăt dezmăritată de Alexandru Davila (care, gay fiind, va cădea victimă altor pasiuni) și remăritată cu D. Racoviță, secretarul personal al lui Titu Maiorescu. Oroare: biata Sașa se arătase dispusă a se călugări pentru a-i da soțului mână liberă să o ia pe Hortense...”. Spectaculos început, nu?
Pe țăcăneala potcoavelor
Continuarea: „Amantul ridicul (cum l-a încondeiat Caragiale) a știut să moară spectacular. E - mă înșel oare? - primul nostru scriitor de vârf care s-a sinucis... Rămân de pe urma lui două nuvele istorice onorabile, în genul amicului Prosper Mérimée (Mihnea Vodă cel Rău și Doamna Chiajna), cam romanțioase (mai ales prima), dar cu bune descripții de mediu și (în a doua) cu un reușit portret feminin. Bijuterii inclasabile rămân eseul prozastic erudit & ludic Psedokynegetikos (fals tratat de vânătoare, cu imagini memorabile ale Bărăganului, dar stricat în parte de un basm buzoian liricos) și Câteva ore la Snagov (incursiune detectivist-istorică la mănăstirea lui Vlad Țepeș, după un drum cu trăsura pe țăcăneala potcoavelor). Dar nici savurosul Prandiu Academic nu-i de lepădat”.
Ministru la învățământ, culte și externe (sub Cuza)
Tot pe urma Odobescului: „Fiu de general (Ioan Odobescu) cunoscut pentru reprimarea revoluției pașoptiste din Dealul Spirii, Alexandru s-a dat mai întâi cu inamicii tătâne-so, apoi va vira spre junimiști după ce a fost câțiva ani ministru (la învățământ, culte și externe) sub Cuza, calitate în care îl va sprijini în cariera didactică pe Titu Maiorescu. Bun eseist, cu contribuții notabile despre literatura română premodernă, Alexandru Odobescu a fost și autorul unor studii notabile de etnografie și folclor despre Europa de Sud-Est și al unor investigații istorice nu lipsite de interes”.
Student (neisprăvit) al lui Edgar Quinet și Jules Michelet
Pe repede-înainte: „Ca publicist-conducător de reviste (Revista română ș.a.), îi datorăm, printre altele, tipărirea Ciocoilor vechi și noi... ai lui N. Filimon, a Cugetărilor lui Alecu Russo și a Românilor supt Mihai Voievod Viteazul de N. Bălcescu. Odobescu a făcut studii înalte (neterminate, totuși) la Sorbona cu maeștrii istoriografiei romantice Edgar Quinet și Jules Michelet, și cu arheologi de strictă observanță; a fost și un clasicist onorabil, cu bune tentative de traduceri din epopeile lui Homer și Virgiliu (perioadele latine ale prozei sale îl trădează din plin). Călător cu spirit de observație, a lăsat câteva memoriale de călătorie cam frugale”.
Descoperitul și pierdutul Tezaur de la Pietroasele
Și mai departe: „Pionier autohton al științei arheologice, istoric al artelor, academician (din 1870) cu relații internaționale notabile și universitar bucureștean, a dat, în Istoria arheologiei, o operă de spectacol erudit (inclusiv literar), principala contribuție științifică fiind legată însă de fabulosul, proaspăt descoperitul și între timp pierdutul Tezaur de la Pietroasele (jud. Buzău) - lung prilej de vorbe și de ipoteze. Poet neglijabil, a fost prieten cu prematur dispărutul liric Alexandru Sihleanu, pe care l-a portretizat (reușit) în Câteva ore la Snagov. A prelucrat și a tradus, printre altele, 10 basme mitologice după legendele eline ale lui G.W. Cox, iar printre traducerile sale din franceza veche se numără și cea a romanului medieval în versuri Renart Vulpoiul (Jupân Rănică vulpoiul)”.
Citește pe Antena3.ro
Clasicism și decadență
Cele din urmă comentarii cernatiene: „Corespondența sa intim-sentimentală, purtată în limba franceză, e un roman epistolar de proporții și de senzație (cea academică are un interes mai mult documentar). Ea face, întrucâtva, concurență operei sale savante și literare, în care clasicismul se îmbină, extravagant, cu decadența artistă. Omul a fost, de fapt, un dandy excentric, morfinoman (din motive de gută) și, în general, plin de ciudățenii. G. Călinescu îl continuă, pe linia erudiției eseistice, voluptuos-enciclopedice, și în critica/istoria literară, și în romanele sale. Îi continuă chiar și unele ciudățenii biografice...”.
Ginere (nelegitim) al unui personaj legendar
Alexandru Odobescu a fost însurat cu una dintre fiicele (Sașa/Alexandra) contelui și generalului rus Pavel Kiseleff, un personaj important pentru români. „Călit în bătălia de la Borodino cu Napoleon I, a fost guvernator și administrator al Principatelor Române între 1829 și 1834, când a elaborat, împreună cu o grupare de boieri autohtoni, Regulamentele Organice (de bine, de rău, primul proiect modern și reformist de constituție de pe aceste meleaguri...). Om foarte cultivat, a fost, printre altele, protectorul lui Dinicu Golescu, calitate în care a aprobat apariția primei gazete în limba română din Muntenia - Curierul românesc - a lui Ion Heliade Rădulescu. Avea în vedere și eliminarea barierelor vamale dintre Moldova și Muntenia - un mic prim pas spre unirea lor în statul român, pe care o va omologa în ianuarie 1859, în calitate de ambasador al Rusiei în Franța după Războiul Crimeei. O altă fiică de-ale sale (tot nelegitimă), Sofia, a fost căsătorită cu genealogistul Ștefan Greceanu. Un personaj tolstoian, Kiseleff al nostru”, mai remarca Paul Cernat.
„Estet subțire, iubitor de lux și de mâncare delicată…”
Portretul (savuros!) schițat de G. Călinescu lui Alexandru Odobescu: „Copilul n-avea nimic din grandoarea militară a tatălui: om de lume înnăscut, boier în faza timidității și a superiorității interioare, contemplativ, indolent, dedat studiilor cu pasiunea unui lord colecționar, estet subțire, iubitor de lux și de mâncare delicată, risipitor de parale ca un fecior de bani gata, el este în tot cuprinsul vieții același om egal, fashonable în tinerețe, înjobenat, butonat la bătrânețe și suferind de podagră, boala marilor castelani. […] Existența lui Odobescu se desfășoară egală, fără evenimente, cum se cuvine unui om de rasă, și într-o scrisoare de la 14 ani și alta de la 60 nu-i nici cea mai mică deosebire: aceeași grabă de om de bună familie de a trimite omagiile sale celor de aproape, aceeași plăcere de a nota impresiile, amănunțit, pentru a împărtăși pe ai săi de petrecerile lui” (Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985)
Finir en beauté
Pentru profesorul Mihai Zamfir, explicațiile gestului sinuciderii (lui Alexandru Odobescu) date în cunoscuta scrisoare testamentară convinge doar pe naivi: „În realitate, estetul n-a suportat ideea bătrâneții. Colecționar și comentator de piese frumoase, răsfățat al soartei din toate punctele de vedere - social, monden, erotic, al celebrității -, Odobescu a ales deliberat varianta finir en beauté.” Mai exact? „Decât să ajungă o ruină intelectuală precum Hasdeu, veșnicul său concurent, a preferat să-și reteze singur firul vieții, cât încă se afla pe culme, în perfectă luciditate și obiect al admirației unanime. Sinuciderea lui nu este un gest de disperare, ci mai degrabă prelungirea unui narcisism de factură estetică” (Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, I, Editura Cartea Românească, 2011)
129 de ani s-au împlinit în 10 noiembrie 2024 de la moartea scriitorului Alexandru Odobescu.
„Amantul ridicul (cum l-a încondeiat Caragiale) a știut să moară spectacular. E - mă înșel oare? - primul nostru scriitor de vârf care s-a sinucis...”, Paul Cernat, istoric literar
„Rămân de pe urma lui două nuvele istorice onorabile, în genul amicului Prosper Mérimée (Mihnea Vodă cel Rău și Doamna Chiajna), cam romanțioase, dar cu bune descripții de mediu”, Paul Cernat
„Pionier autohton al științei arheologice, istoric al artelor, academician cu relații internaționale notabile și universitar bucureștean, Odobescu a dat, în Istoria arheologiei, o operă de spectacol erudit”, Paul Cernat
„Motivul tentativei de suicid fusese dat de imprecațiile soacrei lui Odobescu, mama Sașei/Alexandra (fiică naturală a lui Pavel Kiseleff) în fața dorinței bătrânului berbant de 61 de ani de a se recăsători cu Hortensia Keminger, mai jună cu 30 de ani”, Paul Cernat
