Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
An de an, la mijlocul lui octombrie, credincioși de pe toată întinderea Balcanilor (și nu numai) se bulucesc cu sutele de mii la Iași, într-un pelerinaj sufocant la moaștele Sfintei Parascheva. Surprinde poate această nevoie aproape palpabilă a omului trăitor într-un secol supertehnologizat de retragere în rugăciune, în simplitate, în milostenie, bunătate și înțelegere (a aproapelui). Surprinde însă doar pe cel nefamiliarizat cu fibra intimă a credinței creștine (bizantine), pentru români, pentru mămăligarii de la sud de Dunăre ori pentru urmașii vechilor romei hagialâcul din Orașul celor șapte coline constituindu-se de mult într-un veritabil fenomen cultural. Iașiul se gătește de sărbătoare, întinde tarabe și mâini hrăpărețe, scoate la lumină cruci cioplite din vreme, iconițe de cositor, tămâie și brizbrizuri (netămâiate).
Veni, vidi, pupi
Pelerinii vin, se roagă, își mai dau coate - na, e îmbulzeală -, unii leșină transfigurați, norocoșii sărută geamul aburit al sarcofagului sfintei, apoi, sleiți de puteri și de bună purtare, se înconvoaie toți sub povara despărțirii. De moaște, de liniște, de Iași, de gogoșile Iașiului, de atmosfera festivă... Puțini se întreabă însă cine a fost cu adevărat Parascheva, tânăra moartă la doar 27 de ani. Și mai puțini sunt interesați de întâmplările care au condus la adăstarea acestor oseminte în tainițele Bisericii Trei Ierarhi, ctitorie a arbănașului Lupu Coci, mai cunoscut românilor cu numele Vasile Lupu (domn al Moldovei în două rânduri: 1634-1653 și 8 mai 1653-16 iulie 1653). Pentru iscoditorii cu mintea deschisă, evidențiem, iată, lecția de istorie a distinsului antropolog Gheorghiță Ciocioi.
Capcana
Așadar, cine au fost și de unde se trag înaintașii domnitorului moldovean Vasile Lupu, cel ce a adus moaștele Sfintei Parascheva la Iași, faimos de asemenea și pentru războaiele purtate împotriva domnului Țării Românești, Matei Basarab? „O capcană în care cad adeseori nu doar istoricii bulgarii, ci și cei români... Familia domnitorului moldovean era, cu siguranță, una de «arbănași». Dintr-una din așezările sud-dunărene ce purta acest nume însă. Nicicum din Arbănașii de lângă Târnovo. În Bulgaria, în vremea ocupației turcești, se cunosc nu puține localități ce poartă acest nume: lângă Burgas, Iambol, Panaghiuriște, Razgrad... După 1880, acestea au căpătat nume slave: Draganovo, Ierecekovo, Elișika, Poroiște. Doar cea de lângă Târnovo a fost cruțată. Deși toate celelalte aveau case vlahe la fel de bine clădite (de neguțători și mari crescători de vite), rezistând vreme de veacuri vitregiei vremurilor. Arbănașii fiind vestiți din locurile sălășluirii lor până departe…”.
Sigiliul
„În privința lui Vasile Lupu - a urmat Gheorghiță Ciocioi -, lucrurile sunt lămurite în chip limpede de sigiliul Patriarhului Partenie de Constantinopol care, în septembrie 1641, ridică la rangul de stavropighion localitatea natală a înaintașilor domnitorului de la Iași. În acest act se spune că Arbănașii lui Vasile Lupu țineau de Eparhia Cerven. O cu totul alta decât marea eparhie de Târnovo (Arbănașii de astăzi se află la doar 3 km de Marele Târnovo), ce fusese până în urmă cu două veacuri și jumătate Patriarhie. Cum Eparhia Cervenului, la acea dată, își avea scaunul strămutat într-o așezare aromână din apropiere de Dunăre, Cervena Voda (călătorul maghiar Kelemen Mikes o află în bună parte aromână chiar și în 1738, nedând de niciun albanez aici), e limpede că acesta era locul de baștină al familiei Coci (încă din 1420 întâlnim doar nume aromânești în așezare) - numită în mai multe documente și Arbănași, Alavnitohorion, Arnaut köy”.
Confuzia
Ghemul istorioarei se rostogolește mai departe: „În urma războiului ruso-turc din 1812, otomanii vor face una cu pământul grădiștea («mică cetate») aromână, scaunul episcopal din acest loc mutându-se la Rusciuc, păstrându-și până astăzi, în titulatură, la fel ca în vestita așezare a vlahilor, numele mai vechi de Cerven… Parte din istoricii români sunt de acord că Vasile Lupu si-ar avea originile în Arnaut köy, lângă Razgrad (astăzi, Poroiște). O pistă greșită și de această dată. Deliormanul sud-dunărean, de pe la 1500, era locuit de turco-persani siiți (cu o minoritate sunnită), Razgradul fiind în 1641 un oraș turcesc (a rămas majoritar turcesc chiar și astăzi), Eparhia de Cerven neavând jurisdicție, la jumătatea veacului al XVII-lea, în spațiul dat”.
Misterul unui blazon
Mai mult: Arnaut köy-ul de Razgrad avea, în parte, populație albaneză. Nu aromână. Vasile Lupu își are însă înaintașii, veniți din Epir, în Cervena Voda de astăzi (localitate aromână repopulată cu bulgari din Treavna la câteva decenii de la distrugere). Ori, mai bine știută ca așezarea Asprei și Ecaterinei, ce au mers la Basarabovo să ia o părticică din moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov pentru o nouă biserică (a șaptea) din cetatea lor (Arbanși/azi Cervena Voda). În plus, Patriarhul Ierusalimului, care a trecut în câteva rânduri prin aceste locuri (1664, 1670, 1678, 1687, 1698), nu avea cum să viziteze Arnaut köy-ul de lângă Razgrad și nu scaunul episcopal din cetatea Arbănașilor/Cervena Voda. Interesant e faptul că în această localitate, scaun episcopal, aflăm, pe frontispiciul uneia din bisericile refăcute, blazonul ultimului pretendent la scaunul princiar transilvan, József Rákóczi, înmormântat în biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul de aici în 1738”.
Minunea de la Epivat
„În patria Sfintei Parascheva, Epivat, și în vecinătatea acesteia, Kallikrateia, sunt menționate mai multe minuni”, mai semnala antropologul Gheorghiță Ciocioi. Anume? „O tradiție veche vorbește că la mutarea moaștelor Cuvioasei din Kallikrateia (acestea erau păstrate într-o biserică înălțată acolo în numele ei) la Târnovo, unde se afla tronul țarilor vlaho-bulgari, la trecerea procesiunii sfinte prin Epivat, pe drumul Adrianopolului, toți locuitorii localității natale a Sfintei alergau să se închine la moaștele acesteia”.
Caii-stane
Și? „După ce s-au închinat, carul în care se afla prețioasa comoară a primit poruncă să plece mai departe, însă caii nu au putut nicicum să se miște din loc. S-au tot întrebat cei care însoțeau procesiunea de ce nu pornesc la drum. Spre marea lor uimire, au aflat, într-un târziu, că o femeie evlavioasă, în vârstă, avea dorința nespusă să sărute moaștele Cuvioasei Parascheva, dar din pricina bătrâneților sale nu a putut să ajungă în locul de popas al lor. De cum au alergat și au adus-o pe bătrână să se închine și să sărute sfintele moaște, îndată caii s-au urnit din loc (Βίος Οσίας, Σακκίδου... )”.
Biserica Sfânta Parascheva din Epivat
„A fost înălțată pe locul în care s-a născut Sfânta și unde pentru o vreme au rămas moaștele sale - a mai arătat antropologul Gheorghiță Ciocioi. După 1922, în urma schimbului de populație dintre Turcia și Grecia, creștinii de aici vor întemeia localitatea Noul Epivat, în apropiere de Tesalonic. Din 1923, părăsită, biserica de pe locul casei Cuvioasei Parascheva va fi transformată în depozit. Va fi demolată în 1979”.
Prima viață
„Apărută în volum, la Episcopia Romanului, în urma cu opt ani, iar mai apoi la Editura Agapis (2014), „Viața Sfintei Parascheva”, a Sfântului Patriarh Eftimie de Târnovo, este, practic, cea dintâi viață pe larg a Sfintei (păstrată în medio-bulgară; în grecește, s-au pierdut primele sinaxare). Alături de aceasta, au fost adăugate alte câteva «vieți» ale Cuvioasei din vechi scrieri slave”, a detaliat Gheorghiță Ciocioi.
Încă trei Parascheve (sfinte)
Parascheva din Epivat nu este singura femeie considerată sfântă și celebrată de creștinii ortodocși. Dacă aceasta este pomenită pe 14 octombrie, alte trei Parascheve/Paraschevi sunt aniversate pe 26 februarie (Sfânta Parascheva martirizată în timpul lui Nero), 26 iulie (Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi, martirizată în timpul lui Antonin Piosul) și 28 octombrie (Sfânta Parascheva-Piatnița din Asia Mică, martirizată în 304, în vremea împăratului roman Dioclețian).
14 octombrie este (considerată) data decesului Sfintei Parascheva
X-XI, cumpăna secolelor în care a trăit Cuvioasa Parascheva
27 de ani a trăit Parascheva; ea a atras atenția credincioșilor mai ales după descoperirea trupului ei, îngropat dar (se spune) neputrezit
„Parte din istoricii români sunt de acord că Vasile Lupu și-ar avea originile în Arnaut köy, lângă Razgrad (astăzi, Poroiște). O pistă greșită!”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Vasile Lupu își are însă înaintașii, veniți din Epir, în Cervena Voda de astăzi (localitate aromână repopulată cu bulgari din Treavna la câteva decenii de la distrugere)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
