Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmbătrânirea – nu cancerul sau afecţiunile cardiace – este adevărata cauză a majorităţii deceselor și a suferinţei umane. Acceptăm ca inevitabil faptul că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul și mintea noastră încep să se deterioreze și că e din ce în ce mai probabil să fim doborâţi de demenţă sau de tot felul de boli, fără să ne întrebăm vreodată dacă îmbătrânirea este cu adevărat necesară. Biologii, pe de altă parte, își pun această întrebare de ani întregi. Până la urmă, există ţestoase și salamandre al căror risc de deces este același, indiferent de vârsta pe care o au. Oare ar putea oamenii, cu ajutorul știinţei, să găsească o cale de a îmbătrâni fără să se șubrezească, adică să beneficieze de fenomenul care se cheamă „nemurire biologică”? În Fără vârstă, autorul ne invită într-o călătorie prin laboratoarele în care oamenii de știinţă studiază fiecare sistem organic ce intră în declin odată cu vârsta – ADN-ul, mitocondriile, celulele stem, sistemul imunitar – și creează terapii care să inverseze această tendinţă. Cu claritate și pasiune, Steele scoate la lumină o revoluţie despre care nu se știe mare lucru și care a început deja.
Un element important al unei vieţi împlinite este găsirea sensului. Sau regăsirea acestuia. Încetul cu încetul, pe parcursul ultimului secol și, acum, dintr-odată și pe deplin, suferim un colaps al Sensului. Fundamentalismul și nihilismul umplu acest gol, cu consecințe care ne afectează pe toți. Într-o lume care are nevoie de noi în cea mai bună formă, bolile disperării, tribalismul și uzura ne secătuiesc. E vital să recâștigăm controlul asupra poveștilor pe care le spunem, fiindcă ele dau formă viitorului pe care-l creăm. Pentru a face asta, trebuie să ne amintim de inspirația noastră cea mai profundă, să ne vindecăm durerea și apatia și să ne conectăm unii cu alții așa cum n-am mai făcut-o niciodată. Doar așa avem șansa să rezolvăm marile probleme cu care ne confruntăm. Dar dacă nu putem? Ei bine, groapa de gunoi a istoriei a înghițit civilizații mult mai vechi și mai sofisticate decât a noastră.
În Regăsirea Sensului sunt oferite răspunsuri la problemele cu care ne confruntăm: cum să înlocuim credința oarbă cu experiența directă, cum să trecem de la parte la întreg și cum să vindecăm izolarea prin conectare.
Ne defineşte, de asemenea, şi simţul proprietăţii. Cine ce deține se stabilește după un set secret de reguli, care explică totul, de la posibilitatea de a-ți înclina scaunul din avion până la motivele pentru care HBO te lasă să împrumuți ilegal o parolă. În acest ghid antrenant și plin de viață, doi profesori celebri dezvăluie modul în care lucrurile pot ajunge „ale noastre”.
„Al meu” se numără printre primele cuvinte învățate de bebeluși. Până ne maturizăm, ideea de proprietate ajunge să ni se pară firească, indiferent dacă ne cumpărăm o ceașcă de cafea sau o casă. Dar cine controlează spațiul din spatele scaunului tău din avion: tu, cel care ți-l înclini, sau un papă-lapte din spate, cu un laptop în brațe? De ce plagiatul este rău, dar este în regulă să copiezi o rețetă sau un model de rochie? Și de ce în Chicago, după un viscol, un scaun pus în stradă îți rezervă locul de parcare, dar în New York îți pierzi și locul, și scaunul?
Al meu! explică aceste enigme și nu numai. În mod surprinzător există doar șase povești simple pe care toată lumea le folosește pentru a revendica orice. Proprietarii preferă povestea care ne dirijează să facem ce vor ei. Dar putem alege întotdeauna o poveste diferită. Acest lucru este valabil nu doar pentru scaunele din avion, ci și pentru războiul împotriva pirateriei digitale, a schimbărilor climatice și a inegalității patrimoniale.
Şi o altă perspectivă, de data aceasta despre cabinetul psihologului. Până la apariția acestei cărți, cabinetul psihanalistului a fost învăluit în mister. Cerința confidențialității includea și spațiul în care se desfășura terapia. Cabinetul nu este o încăpere oarecare, ci un spațiu în așa fel amenajat, încât să faciliteze acordarea asistenței psihice persoanelor care o solicită. În principiu, neutralitatea analistului se concretizează și într-un minimalism al settingului, în care fotoliul și divanul ocupă locul central. Cele 72 de fotografii prezintă în premieră cabinetele unor importanți psihanaliști din spațiul anglo-saxon. Tot atât de incitante sunt și interviurile luate de autoare deținătorilor de cabinete, în care aceștia își comunică deschis viziunea asupra spațiului de lucru. În ce măsură aceasta coincide cu cerința de principiu, urmează să constate fiecare cititor.
