x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cum se naşte un roman? Dezvăluiri ale scriitorului Oliviu Crâznic

Cum se naşte un roman? Dezvăluiri ale scriitorului Oliviu Crâznic

03 Sep 2018   •   13:38
Cum se naşte un roman? Dezvăluiri ale scriitorului Oliviu Crâznic

Fidelă misiunii sale de a promova lectura și de a le oferi tuturor cititorilor și scriitorilor posibilitatea de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile scriitoricești, editura Crux Publishing organizează sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 15.00, la Epic Bar din București, prima întâlnire a ciclului de evenimente cultural-educative „Ore de creație”.

Prima sesiune îl va avea ca „instructor” pe scriitorul Oliviu Crâznic* (autorul volumelor …Și la sfârşit a mai rămas coșmarul și Ceasul fantasmelor). În cadrul sesiunii, participanţii vor avea ocazia să descopere diverse universuri ale imaginației, să înțeleagă cum se nasc și evoluează personajele unui roman, să afle unele trucuri și capcane ale procesului de scriere a unui roman, să dezbată tehnici narative, stiluri de a scrie, formule și ingrediente (secrete sau mai puţin secrete) care contribuie la crearea acelor poveşti memorabile pe care le iubim cu toții și multe altele.

Cum citim când citim un roman? Ce ne impresionează cel mai mult? Ce ne determină să abandonăm o carte începută? Care sunt acele elemente fără de care un roman de calitate nu ar putea exista? Scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic va răspunde la aceste întrebări, sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 15.00, în mansarda Epic Bar.

Cei care doresc să participe găsesc toate informaţiile pe site-ul editurii, www.cruxed.ro.

Oliviu Crâznic (n. 1978) este scriitor (prozator și poet), antologist, publicist. În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea) și a devenit colaborator al revistei culturale EgoPHobia, în paginile căreia deține rubrica Studii fantastice. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), fiind distins cu mai multe premii literare, inclusiv unul acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane sau clasice. Apare menționat în The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate în diverse reviste literare, făcând obiectul unor eseuri semnate de doctoranzi și de doctori în filologie. A fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București ori studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a participat la sesiunea științifică a Academiei Române - Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei și a jurizat (împreună cu conf. univ. dr. Ana Maria Negrilă) Concursul de creație literară pentru studenți și masteranzi: Proză scurtă organizat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București”. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate, precum și la diverse evenimente culturale.

×