x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Invitație la lectură

Invitație la lectură

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Mar 2021   •   16:19
Invitație la lectură

Editura RAO vă recomandă: Ultima redută a iernii, de Neal Bascomb. Legendara misiune de sabotare a bombei atomice

 

 

La începutul anului 1942, naziștii pierdeau, unul câte unul, teritoriile cucerite în cei peste trei ani de război. Ofensiva sovietică în Est și recucerirea Nordului Africii în sud, dar și amenințarea unei debarcări aliate pe coastele Europei de Vest le aduceau în față, pentru prima dată, spectrul înfrângerii. Disperarea îi împinge la acte dincolo de orice închipuire: au nevoie de arma supremă, o bombă care să distrugă un oraș întreg, să ucidă sute de mii de oameni dintr-o singură lovitură. Dar această armă nu poate fi construită fără un ingredient foarte rar și extrem de greu de obținut: apa grea, un compus fabricat de o singură uzină din lume, Norsk Hydro-Vemork. Pentru acest elixir vor ocupa o țară, vor încerca să supună o națiune. Doar că națiunile nu sunt simple stegulețe de hârtie pe harta unei lumi gata de a se prăbuși în sclavie.

 

Dincolo de efortul documentar evident, de acuratețea prezentării datelor științifice și a faptelor istorice, Neal Bascomb umanizează narațiunea, care devine aproape un pastel, trist dar de o vitalitate exlozivă. Autorul citează din jurnalele personale ale protagoniștilor și din scrisorile trimise de aceștia familiilor. Un grup de tineri norvegieni se lansează, în numele libertății propriei țări și a întregii lumi, într-o luptă inegală, cu un inamic irațional.

 

Ei sunt eroii acestei extraordinare povești care te ține cu sufletul la gură. Luni de zile, rătăcind în pustiul înghețat al Norvegiei, dormind flămânzi și uzi sub cerul liber, în viscol, mergând zilnic zeci de kilometri pentru a aduna mușchi și licheni cu care să se hrănească, urmăriți și trădați uneori chiar de propriii concetățeni, ei reușesc să zdrobească visul de mărire al lui Hitler, distrugând uzina de apă grea. Aici nu este povestea luptei dintre David și Goliat. Ar fi prea puțin pentru a descrie sacrificiul acestor oameni. Lumea este astăzi mai bună, poate, și datorită lor. Această carte nu le este dedicată exclusiv iubitorilor

istoriei, ci tuturor celor carte înțeleg că, de cele mai multe ori, niște oameni simpli, puțini la număr, au putut schimba lumea prin sacrificiul lor. O poveste pe care o începi cu ochelarii pe nas și o termini fără, pentru a-ți putea șterge lacrimile.

 

Convingător și copleșitor... Ultima redută a iernii metamorfozează fapte istorice captivante într-un thriller exploziv... Cercetările documentare ale domnului Bascomb și, mai ales, abilitățile de povestitor ale domniei sale sunt de prim rang.“ - The Wall Street Journal

 

„O aventură plină de tensiune și neprevăzut, o poveste despre suferință, eroism și senzații tari, Ultima redută a iernii este o carte care îți face inima să bată mai tare“ - Seattle Times

„Împletind cercetarea sa de obicei intensă cu un stil narativ captivant,

Ultima redută a iernii a lui Neal Bascomb este o piesă fascinantă a

scrierilor istorice.“ - Martin Dugard, autorul cărții În inima Africii și coautor al seriei Killing.

 

 

Premii obținute de Neal Bascomb

 

- New York Times Bestseller, 2005, pentru Mila perfectă: trei sportivi, un singur obiectiv și mai puțin de patru minute pentru a-l atinge;

- Premiul pentru literatură al Marinei Americane, 2005, pentru Revolta roșie. Unsprezece zile fatidice pe cuirasatul Potemkin;

- Național Bestseller în Statele Unite, 2009, pentru Vânându-l pe Eichmann;

- New York Times Bestseller, 2015, pentru Încă un pas – Urcând pe Kilimanjaro;

- New York Times Bestseller, 2016, pentru Ultima redută a iernii. *În același an, Studiourile Paramount i-au făcut o ofertă pentru ecranizarea acestei cărți.

 

Scriitor și jurnalist american, născut în anul 1971. Este unul dintre autorii cei mai citiți în Statele Unite și Europa, cunoscut pentru cărțile sale având ca subiect istoria comentată, dar nu oricum, ci prin îmbinarea studiului arhivelor mai puțin cunoscute publicului larg cu un neobosit apetit pentru aventură, pentru urmărirea destinului fiecărui personaj istoric. Neal Bascomb nu scrie istorie romanțată, nu are ca punct de pornire faptul istoric în sine, el povestește istoria prin destinul celor care o creează, o aduce la viață, dă chip și suflet personajelor sale, lent, pornind de la natura lor umană.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Secrete întunecate și intrigi demne de cele mai diabolice minți, în două thrillere electrizante

 

 

 

Colecția de cărți polițiste și thrillere a Editurii Trei s-a îmbogățit de curând cu două titluri: un volum scris de un „clasic” al genului – Jo Nesbø – și celălalt lansat de o voce nouă – Elizabeth Kay. Ce au în comun Steaua Diavolului și Șapte minciuni? O pleiadă de personaje feminine care ascund secrete întunecate și intrigi demne de cele mai diabolice minți.

 Steaua Diavolului, de Jo Nesbø


Traducere de Bogdan Perdivară


„Incontestabil, Jo Nesbø este deținătorul titlului de băiat rău al genului crime norvegian.“ – USA Today

Jo Nesbø și Harry Hole continuă aventura în al cincilea volum din seria polițistă norvegiană. În toiul unei veri călduroase ce a pus stăpânire pe Oslo, o tânără este găsită ucisă în apartamentul ei. Un deget i‑a fost retezat, iar sub pleoapă are un mic diamant roșu în formă de pentagramă — o stea în cinci colțuri. Harry Hole este însărcinat să se ocupe de caz împreună cu Tom Waaler, pe care îl detestă.

Și despre care bănuiește că are legătură cu uciderea fostei sale colege, Ellen Gjelten.

 

Cinci zile mai târziu, o altă femeie este dată dispărută. Când poliția primește degetul ei retezat, pe care se află un inel cu o piatră în formă de stea în cinci colțuri, Harry se teme că e vorba de un criminal în serie. Hotărât să dejoace planurile acestei minți diabolice și, totodată, să dovedească vinovăția lui Waaler, Harry se trezește prins într‑un hățiș întunecat, în care ambele anchete se întrepătrund în cel mai surprinzător mod cu putință. 


„O intrigă ce gonește ca un tren de mare viteză.“ – New York Times Book Review

Steaua diavolului spune o poveste care te șochează și te captivează totodată, impregnată de o tensiune aproape insuportabilă.“ – The Times


„Nimeni nu știe să pătrundă în mintea perfidă, imprevizibilă a unui criminal mai bine decât Jo Nesbø.“ – Vogue


Șapte minciuni, de Elizabeth Kay


Traducere de Luminiţa Gavrilă


„Un roman genial.“ – Clare Mackintosh, autoarea bestsellerurilor Te las să pleciLasă-mă să mint și Te văd

Șapte minciuni este cartea de debut a scriitoarei britanice Elizabeth Kay. Este un thriller incitant, seducător și hipnotic despre natura complicată a prieteniei dintre femei, despre granița fină dintre atașament și obsesie și despre ceea ce suntem dispuși să pierdem în numele iubirii.

Încă din copilărie, Jane și Marnie au fost de nedespărțit. Apoi, amândouă s-au căsătorit cu niște tineri arătoși. Câțiva ani mai târziu, Jane și Marnie încă sunt cele mai bune prietene — însă soții lor sunt morți. Dar dacă Jane ar fi fost sinceră de la început — dacă n-ar fi spus prima ei minciună nevinovată —, atunci poate că persoana pe care o iubește cel mai mult ar fi iubit-o și ea, la rândul său. Poate că totul ar fi fost diferit. Pe măsură ce spune povestea sa și a lui Marnie, precum și a șirului de minciuni din ce în ce mai dezastruoase pe care le-a născocit, Jane dezvăluie umbrele întunecate care s-au strecurat în prietenia lor și secretele toxice ce încă mocnesc dincolo de aparențe.

„O poveste întunecată și extrem de palpitantă de la una dintre cele mai interesante autoare pe care le-am citit vreodată. O recomand cu căldură!„ – Shari Lapena, autoarea romanelor Cuplul din vecini și Străinul de acasă, bestselleruri New York Times

 
„Un thriller psihologic electrizant… Chiar dacă ghicești spre ce se îndreaptă povestea, pregătește-te pentru o aventură șocantă. Un debut impresionant.” – Publishers Weekly


„O confesiune care îți dă fiori pe șira spinării.” – Kirkus Reviews

 

 

 

„Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” – în premieră în România, la Editura Trei în aceeași lună cu lansarea oficială internațională

 

 

 

Editura Trei anunță premiera editorială a lunii martie, lansarea în România a cărții Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață a celebrului psiholog și profesor Jordan B. Peterson, în aceeași lună cu apariția sa internațională, pe mai multe continente. Unul dintre cele mai așteptate titluri în toată lumea, „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” care s-a lansat oficial în 2 martie, în SUA, Canada, Marea Britanie și Australia și care va fi disponibilă în limba română în librăriile din întreaga țară din 22 martie, reprezintă o continuare a cărții fenomen „12 Reguli de viață - Un antidot la haosul din jurul nostru”, bestseller vândut în 5 milioane de exemplare la nivel global.

Dr. Peterson declară că a lucrat asiduu la „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” timp de 3 ani și precizează în introducerea lucrării că speră ca oamenii „să găsească utilă această carte la nivel personal, așa cum se pare că au găsit primul set de 12 reguli. Faptul că atât de mulți au mărturisit că și-au găsit tăria în ideile și poveștile pe care am avut privilegiul de a le împărtăși mi-a procurat multă satisfacție.”

Jordan Peterson, care este psiholog clinician, a predat la Harvard University și în prezent este un profesor apreciat la Universitatea din Toronto, a ajutat milioane de cititori să impună ordinea în haosul vieților lor. Acum, în acestă temerară și provocatare continuare a cărții precedente, el oferă o nouă serie de sfaturi, și mai practice, pentru contracararea pericolelor lumii moderne.

 

Peterson aduce alte douăsprezece principii salutare, axate pe modul în care oamenii pot face față greutăților inevitabile născute din dorința de a impune ordinea în lume, avertizând că prea multă siguranță este periculoasă. În plus, el prezintă strategii folositoare pentru a face față forțelor culturale, științifice și psihice care ne împing înspre tiranie și își învață cititorii că se pot încrede în propriul instinct atunci când caută un sens, o finalitate în viață, chiar și în acele momente (sau mai ales atunci) în care se simt neputincioși. În vreme ce excesul de haos amenință cu destabilizarea și anxietatea, ordinea care scapă de sub control ne poate îngheța într-o stare de supunere resemnată. „Dincolo de ordine” îndeamnă la o echilibrare a acestor două principii fundamentele ale realității înseși, ghidându-i pe cei care o vor lectura pe cărarea dreaptă și îngustă care le desparte.  

 

Cartea va beneficia de un eveniment special de lansare, ce va avea loc online în curând și va fi disponibilă în librăriile din toată țara începând din 22 martie. Până atunci ea poate fi precomandată pe site-ul Editurii Trei.

 

 

 

×