Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cartea care apare miercuri cu Jurnalul răspunde la toate întrebările despre acest prinț bogat și inimos. Nepotul domnitorului Țării Românești Barbu Știrbei, prințul a fost om politic din, cel de-al 30-lea președinte al Consiliului de Miniștri/prim-ministru al României, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române. El a jucat un rol deosebit în politica țării până în anul 1931, când a fost exilat de Carol al II-lea. Ne-am oprit asupra morții sale, petrecută în 1946, după Al Doilea Război Mondial, moarte învăluită în mister.
Prințul Ştirbey, se stingea din viaţă, pe neaşteptate, în zorii zilei de duminică 24 martie 1946, la Bucureşti, în clinica dr. N. Lupu de la Spitalul Colentina. Moartea sa a surprins pe toată lumea. Dar haideți să urmărim firul evenimentelor.
În ziua de 20 martie 1946, ambasadorul U.R.S.S. în România din acea perioadă, Kaftaradze, a oferit o recepţie în cinstea venirii la Bucureşti a lui Andrei Vâşinski, adjunctul şefului diplomaţiei sovietice. Ştirbey a fost invitat, dar s-a scuzat că nu poate veni. Vâşinski i-a dat personal telefon şi l-a rugat să ia parte şi el. În urma insistenţelor lui Vâşinski, Ştirbey a venit cu gândul să dea mâna doar cu ministrul sovietic şi să se întoarcă acasă, la palatul său de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Vâşinski a ţinut să ciocnească un pahar cu Ştirbey, dar „după zece minute prinţul s-a simţit foarte rău”. Abia ajuns acasă, în Calea Victoriei, „a fost luat de friguri şi de vărsături”. A doua zi, simţindu-se tot atât de rău, a fost consultat de nepoţii săi, doctorii Matei Balş şi Alexandru Moruzzi. Diagnosticul indica o boală hepatică şi recomandarea de a se interna în spital.
Asistenta s-a împotrivit, medicul a decis să-I administreze „glucoza”
Medicii de la Colentina au declarat că s-ar putea să fie un cancer hepatic. Mijloace prea înaintate de investigaţii în vremea aceea nu erau la noi. La spital, fiind vorba de greaţă şi de vărsături continue, care nu permiteau o alimentare normală, s-a hotărât administrarea de glucoză pe cale intravenoasă. Acest medicament era greu de găsit. Spitalele erau dezorganizate, în ţară era haos, prezenţa ruşilor şi venirea la putere a comuniştilor au produs o dezordine şi mai mare, îmbrăcăminte, alimente, medicamente, toate se procurau la negru. Unităţile sanitare şi bolnavii cumpărau produsele medicale şi farmaceutice de la diferite persoane, la preţ de speculă, în absenţa doctorului Balş, la Spitalul Colentina au sosit nişte fiole de „glucoză” care conţineau un lichid tulbure. De serviciu era un medic tânăr, fără experienţă. Acesta n-a ţinut seama de împotrivirea asistentei care-i atrăsese atenţia asupra aspectului suspect al conţinutului fiolelor. „Grăbit să execute dispoziţiile primite - repede să facă injecţia pe care bolnavul o aştepta de mai multe ceasuri... efectul a fost imediat. Produsul i-a făcut rău lui Barbu Ştirbey înainte de a fi injectat în întregime şi bolnavul, care a intrat în comă câteva minute mai târziu, a încetat din viaţă în 20 de minute după aceea”, scria I. Varlam în „Preludiu la farsa electorală din 1946: Asasinatul lui Barbu Știrbey”.
Un angajat pe care-l dăduse afară, principalul suspect
După părerea medicilor, glucoza este perfect solubilă în apă şi soluţia nu este niciodată tulbure, dacă substanţa nu este alterată. Materialul din care relatăm împrejurările morţii lui Ştirbey menţionează în continuare şi alte amănunte. Nu cu mult timp înainte, un fost salariat al lui Ştirbey fusese dat afară. Acesta devenise om de afaceri, dar se înscrisese şi la comunişti. După ce prinţul se întorsese de la Cairo şi Moscova, a avut un conflict cu acest slujbaş, care i-a atras atenţia lui Ştirbey că el s-a înscris la comunişti şi că odată cu venirea ruşilor „s-a terminat cu prinţii, moşierii şi capitaliştii. O să vedeţi dv. ce vă aşteaptă!”. În această situaţie, principele îi răspunde că dacă aşa stau lucrurile, menţinerea lui în întreprinderea de la Buftea nu mai are niciun rost şi-l pune să-şi dea imediat demisia. Acest om de afaceri ar fi fost implicat în procurarea glucozei de la bursa neagră. Mai mult, tocmai în timpul când Ştirbey era în agonie, fostul salariat a apărut cu întreaga lui familie pe coridoarele pavilionului Colentina, unde era îngrijit bolnavul. Să fi fost vorba de o răzbunare personală sau de disciplina unui agent al N.K.V.D.? O fi ştiut că produsul era alterat sau toxic?
Înmormântat fără autopsie
Din diverse motive, familia n-a cerut să se facă autopsie şi cercetări. Deja fuseseră implicaţi într-un mare proces politic cumnatul şi nepotul lui Ştirbey, generalul Radu R. Rosetti şi George G. Cretzianu, care făcuseră parte ca „tehnicieni” din Guvernul Antonescu.
Citește pe Antena3.ro
A fost pedepsit medicul care făcuse injecţia. Doctorul Balş, convins de nevinovăţia acestui medic, a cerut să nu fie sancţionat, fiind vorba „de o eroare a tinereţii”. Oricare ar fi fost situaţia, moartea prinţului a fost considerată întotdeauna de familie ca fiind suspectă. „Barbu Ştirbey a murit la timp şi fără mari suferinţe, în vârstă de 74 ani. Dacă ar fi supravieţuit, ar fi fost implicat într-un proces de tip «Sumanele negre» sau Tămădău, ar fi fost întemniţat şi ar fi murit în mizeria şi promiscuitatea de la Jilava sau de la Sighet ori de la Aiud. Aşa, a închis ochii înconjurat de ai lui, având parte de un sfârşit demn şi creştinesc - deşi provocat”.
Ziarele vremii arată că rămăşiţele pământeşti ale defunctului au fost depuse la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti. După trei zile a avut loc oficierea serviciului divin de înmormântare a marelui patriot şi român. Prin faţa catafalcului s-a perindat o mulţime imensă. Au fost depuse sute de coroane. Serviciul religios a fost celebrat de un sobor de preoţi în frunte cu P.S.S. episcopul Antim Nica, reprezentantul patriarhului Nicodim. După oficierea serviciului divin, în numele patriarhului, a rostit o cuvântare episcopul Antim Nica, relevând meritele ilustrului dispărut, patriotismul său şi sufletul de bun creştin. Au luat apoi cuvântul principele Basarab Brâncoveanu, din partea Aşezămintelor Brâncoveneşti, Mihai Popovici, în numele Partidului Naţional Ţărănesc, şi Mihail Sadoveanu, din partea Fundaţiei „Elias“. Regele Mihai I a depus o coroană.
Serviciul religios de înhumare a avut loc marţi 26 martie 1946. A început la ora 3 după-amiază şi a luat sfârşit la ora 5. În aceeaşi zi, sicriul a fost transportat cu o maşină la Buftea, unde, în prezenţa familiei şi a unei mari mulțimi, a fost înmormântat în capela din Parcul Palatului, alături de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbey (bunicul său) şi de alţi membri ai familiei sale. Coşciugul era închis şi a fost purtat pe umeri pe Aleea Nucilor, până la capelă. Pe lespedea de marmură albă a mormântului său sunt gravate următoarele: BARBU ALEXANDRU ŞTIRBEY născut la 4.XI.1872, decedat la 24.III.1946.
Prin anul 1949, mormintele Ştirbeilor de la Buftea au fost jefuite. Deși s-a spus că nu s-au găsit bijuterii şi alte podoabe, mormintele au mai fost jefuite o dată, după Revoluție.
Motivele asasinatului politic
„Lichidarea lui Barbu Ştirbey a fost un asasinat politic. În acel moment şi în acea situaţie era un personaj-cheie. Experienţa sa politică, legăturile de rudenie şi de afaceri pe care le avea în Apus, precum şi relaţiile personale pe care le stabilise cu unii oameni politici francezi şi britanici făceau din el personalitatea cea mai influentă în străinătate de pe scena politică din Bucureşti. De aceea şi fusese desemnat - de rege şi de Antonescu, cu acordul lui Maniu, pentru a negocia ieşirea separată a României din război. Rolul pe care îl jucase în pregătirea rupturii cu Hitler, atitudinea lui la Cairo - unde a fost principalul negociator - şi apoi, la Moscova, unde a fost singurul membru al delegaţiei române care s-a împotrivit servialităţii valetudinare a lui Pătrăşcanu, intrând în conflict cu acesta, era singurul om politic de anvergură care, beneficiind de audienţă pe lângă celelalte Mari Puteri, ar fi putut să întârzie sau să dejoace planurile Moscovei”, scrie I. Varlam.
Deşi nu avea la îndemână niciun partid pe care să se bazeze, el se bucura de o mare autoritate şi prestigiu, elemente care lipseau celei mai mari părţi a clasei politice. De asemenea, avea sprijinul conducerii P.N.Ţ. şi P.N.L. ceea ce îi dădea posibilitatea să grupeze toate forţele opoziţiei pentru a alcătui un Guvern de tranziţie în vederea organizării de alegeri parlamentare corecte. Or, tocmai această corectitudine nu era pe placul ruşilor şi al comuniştilor. Ei au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să împiedice formarea unui Guvern prezidat de Ştirbey în martie 1945. Liderii partidelor istorice îi recomandaseră regelui să-l numească prim-ministru, dar Vâşinski bătea cu pumnul în masă şi totul în ţară era impus de sovietici. În România începuse o atmosferă de teroare. Primăriile şi prefecturile erau luate cu forţa şi începuseră procesele politice. Deja o serie de ofiţeri N.K.V.D. conduceau anchetele Siguranţei şi pregăteau marile procese ulterioare pentru a se compromite opoziţia şi pentru a se justifica desfiinţarea ei. În martie 1945 s-au format structurile necesare unei dictaturi comuniste, deşi erau încă la început. În anul 1947 urma să aibă loc Conferinţa de la Paris. Era singurul om politic român cu influenţă deosebită pe lângă celelalte Mari Puteri. Experienţa şi dragostea sa de ţară ar fi cântărit mult în zădărnicirea unor planuri sovietice. Ştirbey devenise incomod şi prezenţa în continuare pe scena politică era de neconceput pentru Moscova. „Fiind considerat probabil de Kremlin ca «inamicul numărul unu», s-a trecut la eliminarea lui fizică. Desigur că nu avem probe, dar cunoscând metodele practicate şi procedând prin comparaţie cu alte cazuri similare, este posibil ca totul să fi fost «planificat» de N.K.V.D.: intoxicarea de la Legaţia Sovietică, ce trebuia să ducă la internarea în spital; administrarea produsului letal în atmosfera confuză de spital, unde responsabilii reali (medicii, infirmierii sau negustorii de medicamente) erau greu sau imposibil de identificat”, concluzionează autorul în cartea care apare mâine cu Jurnalul.
