Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul și Editura Hoffman vă oferă mâine o carte specială, „Tobele mute”, o frescă despre viața deznădăjduită din lagărele de muncă rusești. O trăire emoționantă pentru fiecare dintre noi, cei care am avut un bunic, o rudă sau un cunoscut deportat ori luat prizonier după cel de-al Doilea Război Mondial. Autorul Emilian Marcu evocă destinele aruncate în morișca morții dintr-o colonie rusească aflată în îndepărtata și neprimitoarea Siberie, privite și prin ochii unui personaj aparte, Ion Alnimănui, un tânăr care s-a născut prizonier și care nu cunoaște ce înseamnă libertatea, speranța și bucuriile din lumea normală.
Cum s-a născut ideea romanului ne spune autorul Emilian Marcu, poet și prozator ieșean, membru marcant al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor din România. „Situat la limita dintre imaginar și real, dintre mitic și mistic, am gândit romanul «Tobele mute» ca pe o suită de stări deosebite, de arderi interioare, într-un mediu concentrațional, mediu în care eroii devin niște simpli executanți ai unui destin care le oferă o maximă ostilitate. Eroii principali ai romanului sunt doi miri, dintr-o țară din Rusia, răpiți de la nunta lor, fără nicio explicație și mai ales fără niciun motiv, de soldații ruși și duși, împreună cu alte sute de oameni, în îndepărtata Siberie, în împărăția gerurilor năprasnice.
Izolarea este, în fond, una dintre temele esențiale ale romanului.
Cum de am ajuns că scriu acest roman, dar și celelalte două: «Tărâmul inocenților» și «Lumea după sabatul cocorilor» (componente ale trilogiei «Cine ești tu, Siberia»), fără să fiu unul dintre cei care au fost în acele locuri? Cred că este de fapt rodul emoțiilor trăite încă din copilărie, când mai mulți foști prizonieri din satul meu natal, Heleșteni, jud. Iași, se întâlneau într-un loc anume - ales nimeni nu a reușit să știe din ce motiv tocmai acolo -, să se confeseze, să-și spună păsurile și, hai să le numim cumva generic, aventurile prin care au trecut în acei ani crunți. Copil fiind, am tras cu urechea la acele confesiuni și, cu voie sau fără voie, le-am înmagazinat în memorie. Am clădit, din fiecare întâmplare, această casă numită «Tobele mute». Nu m-am gândit că peste timp acele bijuterii povestite acolo se vor aduna în pagini de carte, de cărți. Lumi de peste lumi, aduse de oameni cu diverse comportamente, din diverse locuri, formează un conglomerat în care încearcă să se integreze, dar să-i integreze și pe gardieni și pe cei din satul Ivanovca, un sat (cel mai apropiat), aflat la aproape 30 km de satul-lagăr. Comandira Nastasia Vavilov, păstrătoarea unei condici despre cum erau programate femeile din sat să se întâlnească, când și când, cu șoferii de pe camioanele care cărau lemne din lagăr, femeile din sat, Sașa Ilici sunt o parte dintre personajele care sunt la limita libertății. Aliluievici, Trifonov, Trifanov, bucătăreasa lagărului și Ion Alnimănui construiesc lumea din acea captivitate. De ce acest titlu, tobele mute? Am considerat că întreaga viață din lagăr este legată de sunetul sau tăcerea acelor tobe. Dacă se întâmpla să fugă din lagăr un prizonier, celelalte garnizoane erau înștiințate de sunetul tobelor. Să evadeze din acel sat-lagăr s-a întâmplat foarte rar, pentru că nu exista nicio șansă de a rezista în acel pustiu și în acea lume înghețată, la propriu, dar și la figurat.
Constat că este extrem de dificil să vorbesc despre propria mea carte, despre o carte în care monologul interior este în prim-plan, iar acțiunea este de cele mai multe ori doar sugerată. Scene în care femeile satului aprindeau lampa în geamuri să-i anunțe pe șoferii de camioane că sunt așteptați sunt fragmente din viața tot mai austeră, din Siberia. Ion Alnimănui încearcă să se descurce, cu posibilitățile lui de copil orfan, dorind și reușind să evite trimiterea într-un alt lagăr unde erau duși copiii care nu împliniseră încă 14 ani. Supradotat fizic, el reușește să devină așteptat, dorit și protejat de femeile din sat, cele care din cauza războiului rămăseseră văduve, primind de pe front doar câte o carte poștală cu marginea neagră. Și cu toate acestea viața merge, cum-necum, înainte. După moartea tătucăi, așa cum era știut Stalin de întreaga Rusie, și prizonierii, și paznicii lagărului sunt puși în fața unor situații cu totul speciale. Aproape că nu mai știau unde să se întoarcă, dar nici să rămână acolo nu doreau. Ion Alnimănui (născut în lagăr, deci fără o altă țară), cu soția lui, dar și cu noul lor născut, începe, ajutat de cei rămași, să-și zidească o casă, la poarta lagărului, în exterior, ca un semn că nu mai dorește să aibă sentimentul gardului cu sârmă ghimpată, să-și capete astfel libertatea, dar să fie și foarte aproape de locul nașterii sale și de magazia cu tobele mute. Cred că din acest roman se poate învăța despre rezistență, despre iubire, despre posibilitatea omului de a rămâne om, indiferent de situația în fața căreia este poziționat. Altfel spus îl consider un roman cu de toate”.
Nu ratați, începând de mâine, Jurnalul și cartea „Tobele mute”, la prețul de 26 de lei.
