Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tuba Project, trupa de jazz in care activeaza pianistul roman Lucian Ban, a intreprins recent doua concerte de senzatie in Portugalia. A fost, de fapt, debutul in Portugalia a trupei romano-americane (o anuntam asa pentru ca Lucian Ban este liderul trupei, in ciuda faptului ca toti ceilalti patru componenti sunt americani). Un dublu debut, mai precis. Tuba Project a cantat in prima seara in cadrul Festivalului Musicas do Mondo de la Sines, in fata unei audiente de 3.000-4.000 de persoane, pentru ca a doua seara in eleganta sala a Museo do Oriente sa dea un recital in fata unui public extrem de nisat.
Ambele spectacole au fost posibile in cadrul Stagiunii Muzicale Romane in Portugalia, manifestare de continuitate a Institutului Cultural Roman Lisabona, ajunsa acum la cea de-a patra editie.
Cine este insa Tuba Project? Formatia a fost fondata la New York in urma cu un deceniu de pianistul Lucian Ban si saxofonistul Alex Harding, avandu-l ca "star" pe tubistul Bob Stewart. Ban este primul jazzman roman afirmat pe scena ultracompetitiva a principalului megalopolis din patria jazzului. Dintre reusitele lui Lucian Ban, soldate cu turnee transcontinentale si albume discografice, merita retinute colaborarile cu notorii muzicieni, precum Barry Altschul, Sam Newsome, Mat Maneri, Mark Feldman, Tony Malaby, Ralph Alessi, Abraham Burton, Nasheet Waits, Jorge Sylvester, John Hébert, Brad Jones, Badal Roy s.a. Pianistul, compozitorul si aranjorul nascut si format in Romania si-a manifestat creativitatea atat in cadrul formatiilor sale newyorkeze - Tuba Project, Elevation, Asymmetry –, cat si prin ambitioase lucrari de anvergura, concepute ca sinteze intre ethos-ul muzical romanesc si spiritul universalist al jazzului: "The Romanian-American Jazz Suite" si "Enescu Re-Imagined".
Formatia e intregita prin contributiile, la fel de insufletitoare, ale lui Bruce Williams/sax alto (cu stagii in faimoasele World Saxophone Quartet, Count Basie Orchestra, Roy Hargrove Group sau Lincoln Center Jazz Orchestra) si Derrek Phillips/baterie (maestru al percutiei, acompaniator al cantaretei Norah Jones, apropiat al saxofonistilor Joshua Redman si Sam Newsome etc.).
Ce este insa Festivalul Musicas do Mondo? Un festival al muzicilor lumii desfasurat in localitatea unde s-a nascut Vasco Da Gama si care se desfasoara fara intrerupere din 1999. "Este foarte greu sa organizezi unul dintre cele mai mari festivaluri din Portugalia, ba chiar din Europa de Vest", spune Carlos Seixas, directorul artistic al festivalului. "Este un festival unic, pentru ca vara in Portugalia au loc cel putin zece festivaluri - majoritatea mult mai bine mediatizate pentru ca sunt festivaluri de muzica pop sau rock. Acesta este un festival unde nu exista granite. Ceea ce vrem este sa aducem publicului cea mai buna muzica din lume. Si uneori cea mai buna muzica nu este si cea mai cunoscuta. Festivalul este o provocare nu numai pentru mine, ca director artistic al festivalului, ci si pentru public. Este riscant cateodata sa aduci muzicieni complet necunoscuti publicului... La aceasta editie sunt prezente 38 de trupe din 23 de tari. Este ca un fel calatorie muzicala in jurul lumii."
Nu este prima oara cand romanii participa la un astfel de festival, ne povesteste tot Carlos. "Este a doua participare romaneasca aici. Anul acesta sunt Lucian Ban impreuna cu Tuba Project, in timp ce anul trecut a venit Corneliu Stroe. Probabil si anul viitor vom avea o prezenta romaneasca. Am invitat trupe din Romania pentru ca in primul rand festivalul este unul in care participa trupe din intreaga lume. In al doilea rand pentru ca Virgil Mihaiu (n.r. – directorul ICR Lisabona si un "specialist" in materie – este membru de onoare al Asociatiei Criticilor de Jazz din Statele Unite si a scris numeroase volume despre jazz) este un foarte bun ambasador cultural al Romaniei aici, in Lisabona, si i-a recomandat cu caldura."
Dar sa ii dam cuvantul specialistului, adica dlui Virgil Mihaiu. "Cu ocazia asta am descoperit talentele de diplomat ale lui Lucian Ban, care altfel nu cred ca ar fi reusit sa impace atatea personalitati cu care a colaborat in America. Urmarindu-l din culise, am observat maniera foarte interesanta de a gandi niste strategii pentru diverse situatii, care de altfel este o caracteristica a jazzului. Spontaneitatea si reactia la stimuli se vad si in colaborarea de pe scena a membrilor grupului, acea interactiune dintre muzicieni. Referitor la comparatia intre concerte, este o mostra de adaptare la situatii totalmente diferite.
In primul rand, era vorba despre un concert pentru mase, in al doilea caz, am putea vorbi despre o atmosfera de-a dreptul camerala, desi erau vreo 200 de spectatori, cand repertoriul a fost reformulat integral. Pentru mine, ambele concerte au fost uimitoare, au fost la fel de reusite din punct de vedere muzical – lucru confirmat de partile cele mai interesate, adica de organizatori. Cei de la Sines au fost absoluti entuziasmati, desi stilul de jazz cantat nu era cel cu care ei erau obisnuiti. In a doua situatie s-a produs o reconfigurare a intregului repertoriu, de fapt s-a renuntat la repertoriul standard si s-a recurs la niste teme cunoscute de cei cinci instrumentisti pe care se brodau niste combinatii de o profunzime surprinzatoare, bineinteles performerul numarul unu fiind Bob Stewart, pe care nu pot sa il definesc decat ca o forta a naturii. Sa poti sa duci la capat o linie muzicala care in mod obisnuit este sustinuta de contrabas, o chitara bas, tobe doar printr-un instrument de suflat este foarte dificil. Sa faci fata, de asemenea, pe o suprafata atat de mare de timp – pentru ca el ramanea constant in scena, in timp ce ceilalti se mai relaxau din cand in cand – este incredibil. Se justifica astfel numele proiectului...".
Succesul a fost cu atat mai mare, cu cat publicul portughez nu este asemanator cu cel roman, aflam de la dl Mihaiu. "Cunoscand bine ambele publicuri, si cel romanesc, si cel portughez, pot spune ca m-a uimit capacitatea lor de a-l mobiliza pe cel din urma, care este mult mai apatic... Ma temeam ca publicul va fi excesiv rezervat, cel putin in al doilea concert, insa capacitatea muzicienilor de a-i entuziasma mi-a intrecut asteptarile", declara acesta.
