x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica „PUCCINI 100”: seară de gală la Sala Radio

„PUCCINI 100”: seară de gală la Sala Radio

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Feb 2024   •   23:45
„PUCCINI 100”:  seară de gală la Sala Radio
Sursa foto: Cristian Barcan

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

12 opere poartă semnătura sa și multe dintre acestea sunt capodopere aflate în repertoriul teatrelor lirice din întreaga lume: La bohème, Tosca, Madama Butterfly, Gianni Schicchi, La fanciulla del west și ultima partitură, neterminată la moartea sa, Turandot. Puțini compozitori au transmis atâta emoție în operele lor, eroinele lui Puccini sunt personaje extrem de viu conturate, iar ariile compuse de el – ca „E lucevan le stelle” (Tosca), „O, mio babbino caro” (Gianni Schicchi) sau „Nessun dorma” (Turandot) – au devenit legendare.

 

Vineri, 23  februarie 2024, la Sala Radio, sunteți invitați la o seară de gală dedicată unuia dintre marii compozitori de operă ai lumii: GIACOMO PUCCINI (1858-1924). La 100 de ani de la trecerea sa în neființă, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu) îl omagiază    printr-un concert extraordinar, aflat sub semnul dualității – „Puccini cunoscut și necunoscut”, în care vă veți bucura de secvențe simfonice și corale din opere și pagini din muzica sa religioasă.

Pe scena Sălii Radio veți asculta selecțiuni din Madama Butterfly, Manon Lescaut, Tosca sau Turandot, dar și Messa di Gloria, compusă la 21 de ani. Cu acest prilej, îi veți aplauda pe invitații serii: Bogdan Zahariea (tenor), Olga Murariu-Caia (soprană), Alin Munteanu (bariton), Cristian Ruja (bariton), Marcel Costea (orgă) și Carol Măi-Antal (violă). 

Gala „Puccini 100” se va derula sub bagheta dirijorului Cristian Sandu, artist apreciat pe scenele din România, dar și din străinătate. Cu un amplu repertoriu simfonic, de operă sau de muzică sacră, colaborează constant cu teatrele de operă din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Craiova, Brașov etc., și cu Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Satu Mare, Arad, Oradea, Târgu-Mureş, Botoşani, Bacău, Piteşti etc.

Printre momentele importante din cariera sa se numără prima sa apariţie la pupitrul Teatrului Academic de Operă şi Balet din Almaty (Kazahstan), în 2013, cu prilejul bicentenarului naşterii lui Giuseppe Verdi, debutul său în Japonia (în 2017), alături de Tokyo New City Orchestra, turneul de concerte (în 2019) cu Osaka Symphony Orchestra și Tokyo 21C Philharmonic Orchestra și, în 2020, debutul la Teatrul Colón din Bogotá, dirijând Orchestra Simfonică Națională a Columbiei, cu baletul Lacul lebedelor.

 

 

CRISTIAN SANDU este absolvent al Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și în prezent este conferențiar universitar doctor în cadrul aceleiași instituții, dirijor al orchestrei şi al ansamblului de operă. Format sub îndrumarea maeştrilor Victor Dumănescu și Petre Sbârcea, a debutat în anul 2004 la pupitrul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. În 2008, a absolvit cursurile Academiei Internaționale de Dirijat „Ilya Musin” din Sankt-Petersburg și apoi și-a continuat specializarea sub îndrumarea maestrului Nello Santi, cunoscutul dirijor italian pe care l-a asistat în producțiile pe care acesta le pregătea în teatrele San Carlo din Napoli, La Fenice din Veneția, Teatro alla Scala din Milano sau la Opera din Zurich.

Cu un amplu repertoriu simfonic, de operă sau de muzică sacră, Cristian Sandu colaborează constant cu Opera Naţională Română Cluj, Opera Maghiară Cluj, Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Iaşi, Opera Naţională Română Timişoara, Opera Craiova, Opera Brașov, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă Galaţi, Orchestra de Cameră Radio (București), Filarmonicile de Stat din Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Satu Mare, Arad, Oradea, Târgu-Mureş, Botoşani, Bacău, Piteşti etc. În perioada 2014-2016, a fost dirijor invitat al Operei Naționale București, unde a dirijat şi premiera operei Rigoletto, în regia lui Stephen Barlow.

Prima sa apariţie internaţională a avut loc alături de Orchestra Radio din Kiev, în cadrul Daegu International Opera Festival (2006). A colaborat apoi cu Orchestra Națională a Ucrainei, Orchestra de Stat „Klassika” din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonică „Bruno Maderna” din Forli, Orchestra de Cameră din Palermo ș.a. Anul 2013 i-a adus prima sa apariţie la pupitrul Teatrului Academic de Operă şi Balet din Almaty (Kazahstan), cu prilejul bicentenarului naşterii lui Giuseppe Verdi. Anul 2017 a prilejuit debutul său în Japonia, alături de Tokyo New City Orchestra, iar în 2018 a dirijat în premieră națională opera La Sonnambula de Bellini, împreună cu Filarmonica Naţională a Moldovei. În 2019 a revenit în Japonia pentru un turneu de concerte cu Osaka Symphony Orchestra și cu Tokyo 21C Philharmonic Orchestra și în 2020 a debutat la Teatrul Colón din Bogotá, dirijând Orchestra Simfonică Națională a Columbiei, cu baletul „Lacul lebedelor”. Anul 2021 i-a adus şi prima sa colaborare cu Teatrul Național de Operă din Belgrad.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Sala Radio PUCCINI 100