Demolări şi palate

Palatul ­Victoria, ­Academia ­Militară, ­Biblioteca Academiei, Sala Dalles, Hotel Ambasador – toate au apărut pe harta Ca­pitalei în timpul lui Carol al II-lea.

Palatul ­Victoria, ­Academia ­Militară, ­Biblioteca Academiei, Sala Dalles, Hotel Ambasador – toate au apărut pe harta Ca­pitalei în timpul lui Carol al II-lea.

Mihail Se­bas­tian  scria în 1940: "În­cepe să fie greu chiar şi pentru noi, care am cu­nos­cut-o şi sîn­tem încă atît de aproape de ea, să re­­constituim ima­ginea Bu­cu­reş­­tilor de acum zece ani" .  

În timpul lui Carol al II-lea, fa­ţa Capitalei s-a schim­bat. Au dispărut car­tie­re, străzi, locuri-re­per ale Bucureştilor înce­pu­tu­lui de secol. Lo­curile de pro­me­nadă, stră­duţele întorto­chea­te, be­răriile din schiţele lui Nenea Iancu cedau rînd pe rînd în faţa blocurilor cu multe etaje şi a bulevardelor largi.

DRĂCII AMERICANE. Suveranul a dorit să patroneze transformarea Bu­­cureştiului, aşa cum la sfîr­şi­tul secolului al XIX-lea îm­pă­ratul Napoleon al III-lea îşi le­gase numele de sistematiza­rea Parisului. La început, con­tem­poranii nu au privit cu ochi buni noua arhitectură. Clă­dirile block-house – zgîrie-norii de ins­pi­ra­ţie americană – nu prea erau pe gustul bucu­reş­te­ni­lor. Primul din seria construcţiilor moderne, blocul ARO (actualul cinema Pa­tria), operă a arhitectului Ho­ria Creangă, indigna tre­că­to­rii, care preferau să mear­gă pe tro­tuarul de vizavi. A urmat Pa­latul Telefoanelor, multă vreme cea mai înaltă clădire din Bucureşti, realizată după planurile a trei arhitecţi olandezi. Zelul cu care statul dorea să facă una cu pămîntul ce era vechi, pentru a face loc nou­­lui, s-a împletit cu viziu­nea arhi­tec­ţilor tineri, nerăb­dă­tori să experimenteze la Bu­cu­reşti, în spiritul curentelor noi, moderniste.   

ME­TRO­­­PO­LĂ. "Cît de pro­vin­cială, de demodată, şi «din alte tim­puri»  devine acum, în amin­tire, vechea piaţă a Tea­tru­lui, scrie Sebastian. Tre­buie să o cauţi în fo­to­gra­fii şi cărţi poştale di­na­in­te de 1930, pentru ca s-o revezi şi să te mi­re aerul ei de, cel mult, reşe­dinţă judeţeană. La început, Pa­latul Telefoanelor, înlo­cuind patriarhala Terasă Ote­te­leşanu, avea parcă ceva brusc, aproape insolent, şi în orice caz, nebucureştean. Dar un nou peisaj citadin de mare me­­tropolă s-a organizat imediat în jurul surprinzătorului zgîrie-nori, întîi prin acomo­dări timide – imobilul Frascati (Ca­lea Victoriei nr. 33-35, un­de astăzi funcţio­nea­ză Sala Sa­­voy a Teatrului de Comedie Con­stantin Tănase, n.n.) –, apoi prin transformări radicale, curajoase – imobilul A­dri­atica (tot pe Calea Victoriei, la parter se află Magazi­nul Muzica şi sediul unei televiziuni, n.n.) –, imobilul Ge­ne­ra­la, care lărgeau străzile Cîm­pi­neanu şi Regală, pînă a face din ele două străzi cu desă­vîr­şire noi. Acum, întreaga Ca­lea Victoriei, de la Poştă pînă la Strada General Manu, este prinsă în această mişcare constructivă care deschide, lăr­geşte, înalţă. Uneori schim­bă­rile, chiar dacă le-ai urmărit zil­nic, se revelează dintr-o dată, cu o tresărire instantanee de surpriză, ca şi cum ci­ne­va ar trage brusc o pînză care ascundea pînă atunci  noua faţă a oraşului. Nici astăzi n-ai putea spune cînd a ră­să­rit admirabila şi atît de re­centa Piaţă a Palatului Re­gal. Îţi aduci aminte sau cel puţin încerci să-şi aduci amin­te, căci imaginile s-au şi dizlocat şi se suprapun ca într-un fotomontaj, îţi aduci aminte cum au căzut imobilele din jur unul cîte unul, cum s-a deschis fa­ţa­da cea nouă a Hotelului Athenée Palace, cum s-a înălţat într-o bună dimineaţă magnifica operă a lui Mestrovici, statuia Regelui Carol I, cum a pie­rit într-o noapte Grădina Ate­ne­ului, dar toate acestea nu sînt decît momente izolate, pe care le revezi într-un efort oarecum analitic de memorie, momente izolate ce s-au grupat într-o zi, dintr-o dată, în jurul Pala­tului Regal, unificate subit într-o imagine triumfătoare."  

Clădiri-simbol. În 1935 s-a elaborat un plan de sistematizare a Capitalei, intrat în vigoare în 1938. În acea perioadă s-a definitivat axul nord-sud al oraşului – Bu­levardul Bălcescu – Ma­ghe­ru – Ion I.C. Brătianu, a în­ceput amenajarea cursului Dîmboviţei şi a lacurilor din zona de nord a Bucu­reştiului. Au apărut construcţii admi­nistrative şi culturale existente şi astăzi. Arhitectul Dui­liu Marcu şi-a pus semnă­tu­ra pe multe dintre clădirile admi­nis­tra­tive, culturale şi de în­vă­ţă­mînt, datorate de bucu­reşteni anilor domniei lui Ca­rol. Dintre acestea, amin­tim sistmatizarea Pieţei Victoria, unde în anii ’40 s-a ridicat actualul Palat Victoria, sediul Guvernului Româ­ni­ei. Clădirea Bibliotecii Aca­demiei Române, Palatul Mo­nopolurilor de Stat (actualul sediu central al Ministerului Economiei şi Finanţelor din Calea Victoriei nr. 152), clă­di­rea Academiei Militare poar­tă aceeaşi semnătură. Alte construcţii re­pre­zentative pentru Bucu­reş­tiul interbe­lic, precum Fun­daţia "Dalles" (arhitect Horia Teodoru), Hotel Ambasador (Arghir Culina), s-au construit tot în vremea lui Carol al II-lea. Despre ce s-a întîmplat cu demolaţii, ce soluţii la pro­ble­ma socială astfel apărută s-au găsit în epocă, presa nu mai comentează.   

ŢARA-N ŞANTIER. Pre­ocupări au existat nu nu­mai pentru sistematizarea Bu­cureştiului, ci şi a celorlal­te mari oraşe din ţară. Elanul construcţiilor s-a extins şi la nivelul lucrărilor de infrastructură. În august 1938 era pro­mulgată Legea reformei ad­ministrative. Ca urmare, apă­­reau zece noi unităţi ad­mi­nistrativ-teritoriale, denu­mi­te ţinuturi, conduse de re­pre­zen­tanţii Regelui în terito­riu, cu titlu de rezidenţi regali. Bu­­năoară, în iunie 1940, Gheor­­­ghe Alexianu, rezident re­gal al ţinutului Bucegi, din care făcea parte şi Bucureş­tiul, informa că în anul respectiv s-au început refacerea drumurilor Giurgiu-Piteşti, Ur­laţi-Albeşti, Văleni-Bratocea-Braşov, asanarea Dîmboviţei şi a văilor Vlăsia şi Cociova­liş­tea din judeţul Ilfov şi al­tele. S-a intenţionat de­ma­ra­rea unor lucrări de electrificare a satelor, de alimen­tare cu apă, majoritatea ne­puse în practică.  

În septembrie 1940, Carol al II-lea lăsa "grelele sarcini ale domniei" pe umerii fiului său, Mihai. Un an mai tîr­­ziu, România intra în răz­boi, astfel că planurile de moderni­za­re au fost abandonate. Ches­tiuni arzătoare la ordinea zi­lei au amînat proiectele de elec­trificare a satelor. Unele – pînă în ziua de azi. 

ARHITECTURĂ "REGALĂ"

 În numărul omagial dedicat celor zece ani de domnie, despre binefacerile aduse de Carol arhitecţilor şi arhitecturii a scris G.M. Cantacuzino. "Problema unei arhitecturi de stat nu se pusese niciodată în România înainte de 1930, sintetiza acesta. Chemarea la ordine s-a făcut abia în 1930, dar s-a făcut cu hotărîre şi judecată. Prezenţa unei personalităţi dominante s-a simţit crescînd de atunci încolo. Arhitecţii şi chiar toţi artiştii s-au simţit încadraţi într-o acţiune creatoare, coordonată şi unitară. (...) S-a făcut în ultimul timp un număr impresionant de rechizitorii împotriva arhitecturii româneşti, fie că era naţională, fie că era modernă, fără a se ţine seama de acest factor hotărîtor în formaţia plasticei în civilizaţia noastră: Statul. Pentru ca arhitecţii să poată exprima ce trebuie, societatea pentru care ei lucrează trebuie, înainte de toate, să ştie ce vrea. (...) Se poate spune că sub domnescul îndemn, arhitectura are iarăşi dreptul să se cheme ca pe vremea catedralelor şi a renaşterii: Artă Regală."