2010 – un an infernal

Evaluarea intermediară de către experţii FMI a acordului cu România a oferit prilejul de a se vedea fără echivoc - mai evident decât la semnare - pentru ce România a fost împinsă să contracteze împrumutul extern mamut de 20 de miliarde de euro. Miza a fost salvarea nu a României din ghearele crizei, ci a băncilor străine din România, rămase în condiţiile crizei fără finanţare de la mamele lor din Occident.

Acest lucru s-a văzut clar acum, la evaluarea intermediară, de ale cărei concluzii depindea eliberarea tranşei a doua din împrumut, în valoare de aproape 2 miliarde de euro (după cea dintâi, de 5 miliarde de euro). FMI a găsit vraişte în finanţele publice. În loc de 4,6% echivalent PIB cât se stabilise, deficitul bugetar mergea spre 8% echivalent PIB.

În esenţă, în timp ce, din cauza prăbuşirii economice (care, la nivel anual, este posibil să ajungă la -8,5%, faţă de -4,1% cât se prevăzuse la momentul încheierii acordului cu FMI), veniturile au scăzut dramatic, Guvernul, din motive politice şi electorale, nu a coborât ştacheta cheltuielilor, împrumutându-se în draci la bănci (în unele perioade chiar în fiecare zi) pentru a plăti salarii şi pensii.

Respectiv, salariile şi pensiile majorate în anii trecuţi (de creştere economică) şi care nu mai pot fi păstrate acum în condiţiile prăbuşirii economice şi căderii veniturilor bugetare. Că nu mai pot fi păstrate o dovedesc cheltuielile salariale din sectorul privat, care în ultimele luni de criză au fost amputate abrupt prin diminuări salariale, concedii forţate sau disponibilizări.

Cum dracu' să menţii salariile bugetarilor, când totul cade în jur? Sectorul privat a disponibilizat peste 200.000 de lucrători, iar sectorul de stat doar 2.000!

Se aştepta ca FMI să taie în carne vie. Mai ales că este o cutumă a instituţiei de a forţa nota dacă nimereşte cu asistenţa sa într-o perioadă preelectorală dintr-o ţară, şi asta spre a nu fi acuzat sau măcar suspectat de implicări politice. Acum, din contră, FMI a afişat o "flexibilitate" pe care a şi trâmbiţat-o, lăsându-i mască pe oameni hârşiţi de vremuri în relaţiile cu FMI.

Sub motivaţia că economia a căzut peste aşteptări, experţii organizaţiei - desigur, nu de la sine putere, ci cu agrement de sus - au lăsat Guvernul să se împrumute în continuare în mod aiuritor pentru a plăti salarii şi pensii (pe care, înţelege FMI prea bine, nu le mai poate susţine nimeni) până la concurenţa unui deficit bugetar mărit incredibil (7,3% echivalent PIB)!

Ba mai mult, împotriva regulilor organizaţiei, FMI a admis ca o parte din tranşele a doua şi a treia din împrumut (în total 1,75 miliarde de euro) să fie îndreptată nu către Banca Naţională, ci direct către Ministerul de Finanţe, cu alte cuvinte să fie folosită pentru finanţarea deficitului bugetar, deşi statutul organizaţiei prevede că asistenţa FMI către ţările membre este doar pentru depăşirea eventualelor probleme de plăţi externe.

Cel puţin aparent, ar fi vorba despre un cadou făcut Guvernului în exerciţiu, pentru a nu-i crea probleme în perspectivă electorală! Guvernul şi partidele care participă la acesta nu pot fi decât mulţumite! Se amână astfel deznodământul - respectiv falimentul sau tăierile în carne vie - după alegerile prezidenţiale! La consecinţele pe termen lung cine să se mai gândească!

În realitate, FMI nu avea alternativă! Dacă era "inflexibil", aplicarea acordului se întrerupea. Fără ca scopul împrumutului să fi fost atins! Prin acord, FMI a pus la dispoziţie 13 miliarde de euro pentru ca Banca Naţională să elibereze băncilor comerciale exact cele 13 miliarde de euro, deţinute sub formă de rezerve minime obligatorii la banca centrală. Or, până acum, FMI n-a dat decât 5 miliarde de euro, iar BNR n-a eliberat decât vreo 3 miliarde de euro. Deci, mort-copt, acordul, din punctul de vedere al FMI, trebuia să continue pentru a-şi atinge scopul! Că faptul convine actualei guvernări din motive politice este, în contextul dat, o problemă colaterală pentru FMI!

Consecinţele pe termen mediu şi lung sunt însă dramatice. Bucuria nu va dura decât până la alegeri. După aceea va fi dezastru! Actuala "flexibilitate" a FMI va fi scump plătită. Reducerea deficitului bugetar va deveni o sarcină gâtuitoare. Nefăcute la timp, ajustările vor costa şi mai mult şi vor trebui să fie şi mai severe. Valul de disponibilizări din rândurile bugetarilor s-ar putea să fie imens. Pensiile vor trebui indirect, dacă nu chiar direct, reduse. TVA şi cota unică vor fi inevitabil majorate. 2010 va deveni un an infernal, mai ales că începe să intre la plată şi rambursarea împrumutului de la FMI, cu dobânzile aferente.

Şi, astfel, consecinţele crizei în România se vor adânci exact în anul în care probabil restul ţărilor din Europa vor ieşi sau chiar vor fi ieşit din criză!

Aderarea la zona euro este ca şi compromisă. Pentru că este strict imposibilă "fizic" trecerea de la un deficit bugetar probabil de circa 8% în 2009 la unul sub 3% în 2011, pentru a se realiza precondiţiile de intrare. Dar împrumutul de la FMI îşi va fi realizat intregral menirea: de a fi transformat datoriile pe termen scurt ale băncilor străine din România în datorii pe termen mediu şi lung ale României! România va intra definitiv şi fără ieşire în morişca îndatorării doar pentru plata datoriilor anterioare, fără să se mai poată alege cu ceva din datoriile noi contractate.

Şi asta pentru că statul român a făcut greşeala inacceptabilă de a se îndatora nu pentru a construi ceva, ci pentru a plăti salarii şi pensii!