A dat Băsescu ordin!

● Adevărata consacrare - spune un scriitor octogenar - e atunci când îţi telefonează, ca să-ţi ureze La mulţi ani!, medicii. Anul trecut m-au sunat cinci, anul acesta opt. E bine, fiindcă de regulă pacienţii se simt datori să-i felicite şi să le ureze medicilor sănătate şi fericire.

● Într-o curte interioară, nu foarte mare, străjuită de patru blocuri de zece etaje, i-a supravieţuit comunismului o biserică. Locatarii şi-au dat curând seama de inconvenientele acestui noroc. Unii s-au mutat din cauza clopotelor, alţii s-au isterizat. Nici buluceala din curtea interioară a blocurilor, de sfintele sărbători, nu-i o mare fericire. Administratorul unuia dintre blocuri, cel aflat chiar lângă clopotniţă, spune că s-a obişnuit cu clopotul, nu şi cu toaca. I se pare c-o aude şi când n-o bate nimeni. Sunt în pat cu femeia mea, spune el, şi popa bate toaca. Îţi taie cheful.

● În Piaţa Unirii, o ţigancă îl recunoaşte în mulţime pe un analist politic de televiziune şi strigă în urma lui, tare, ca s-o audă toată lumea: Uite-l pe domnu' din Parlament! Femeia e în asentimentul maselor. Pentru foarte mulţi oameni, Parlamentul e ceea ce ţine de politică la televizor. Televizorul e instituţia supremă în stat. Cum bine spune şi o femeie de serviciu din vecini: A dat Băsescu ordin la televizor să mărească leafa!

● Recursul românesc al zicalei: Nu sunt destul de mare ca să fiu modest. Nu câţi oameni mari are ţara, ci câţi modeşti.

● După mai multe excursii cu grupul în străinătăţi, doamna X spune că marele câştig e la prietenii, nu la amintiri. Despre un voiaj cu grupul în Egipt, doamna X nu are o părere prea bună: Egiptul ca Egiptul, dar ce folos dacă nu ne-am ales şi cu nişte prieteni!

● Soţia, încă tânără, se dezbracă şi reuşeşte, făcând frumos cu boticul, să-şi aducă soţul în pat. Dar sună telefonul şi soţia fuge despuiată şi vorbeşte minute în şir cu o prietenă. Apoi îi telefonează altei prietene, ca să-i comunice în amănunt de ce a sunat-o prima prietenă. În timp ce vorbeşte la telefon, i se face frig şi se îmbracă. După care se duce în bucătărie să-şi facă o cafea. M-ai făcut să mă dezbrac şi m-ai trimis în pat. Mă întreb de ce?, spune soţul, în timp ce soţia îşi bea cafeaua şi, surescitată, îi istoriseşte cele două convorbiri cu prietenele. Ei, face soţia, dând neglijent din mână, acum şi tu... Am uitat. Mai uită omul!

● Două liftiere discută, în lift, fireşte, despre bărbatul ideal, care e nea Marin. Ce om e nea Marin, ăsta! Păi, dac-ar fi şi alţii ca el, poţi spune că mai există bărbaţi pe lume! De alţii, numai vorba-i de ei, pe când la nea Marin, cuvântul e cuvânt! Pe durata unei călătorii de opt etaje, cele două liftiere îi închină un adevărat imn bărbatului nea Marin, imn care-i face atenţi, dar şi niţel invidioşi pe bărbaţii care urcă la slujbă cu liftul. La etajul opt, bărbaţii din lift află şi de ce e nea Marin masculul perfect, iar ei nu. Liftiera a rămas într-o sâmbătă în lift, dar noroc că avea celularul la ea şi l-a sunat pe nea Marin, mecanicul ieşit la pensie de 20 de ani.

Ei, bine, a venit şi a scos-o din lift.

Concluzia: pentru liftieri, lumea e un lift.