Alianța la timp de pace și vreme de război

Evenimentele dramatice din Iran au, evident, impact și asupra României. Nu există informații oficiale privind o dimensiune militară concretă a implicării forțelor românești în conflictul dintre Statele Unite și Iran, ci doar declarațiile publice de solidaritate cu partenerul strategic. Poziția de țintă, asumată prin plasarea la Deveselu a unei stații antirachetă a SUA, a fost motivată la timpul respectiv de pericolul față de un atac declanșat de Iran. Informațiile care au convins România să accepte fără rezerve baza de lângă Caracal au fost  date de Statele Unite și doar evaluate de militarii români care au susținut-o în fața decidentului politic. Baza a fost predată apoi oficial pentru a funcționa sub steagul NATO, organizație politico-militară care își asumă integrarea ei în sistemul defensiv. Rusia a contestat caracterul defensiv al bazei de la Deveselu, considerând-o amenințare la adresa ei. Adăugând și situația din Marea Neagră după ocuparea Crimeii, România este, geografic, cel mai apropiat stat membru NATO față de bazele din acest portavion natural superînarmat al Rusiei. Fără apartenența la Alianță, România ar fi complet descoperită în fața fostului aliat din Tratatul de la Varșovia. Bascularea de la o alianță la alta a fost impusă de schimbările radicale din Europa după căderea Zidului Berlinului. România are în istorie mai multe schimbări de alianțe în ultimul secol, când tratatele încheiate la vreme de pace au fost anulate în 1916 și apoi în 1944, la vreme de război. Istoricul american Larry Watts a analizat într-o excelentă lucrare (Aliați incompatibili. Editura Rao 2014) schimbarea comportamentului aliaților mici în alianță.

„Stabilirea corectă a motivațiilor pentru încheierea unei alianțe permite evaluarea compatibilității statului mic cu partenerul său mare putere. Există o relație inversă între compatibilitatea statului mic și capacitatea sa de a-și urmări prioritățile și interesele în cadrul alianței”- subliniază autorul în concluziile finale. Câteva elemente ale lucrării fac trimitere spre a înțelege din istorie comportamente politice în etapa actuală a „neorealismului”. Balanța de putere, balanța de amenințări, balanța de interese, bipolaritatea într-o lume multipolară sunt valabile pentru a susține sau a privi critic ori cel puțin nuanțat poziția „aliatului mic” în conflictul aproape neîntrerupt de șapte decenii dintre Iran și SUA. Dacă intervenția în Irak, la care ne-am raliat rapid după 2001, a fost motivată cu o minciună ambalată și livrată de propagandă - armele de distrugere în masă ale regimului Saddam Hussein - acum avem discernământul de a „citi” mai matur argumetele deciziei lui Trump, pusă sub semnul întrebării și al îngrijorărilor chiar în Congresul Statelor Unite.