Dezastrul nu este călăul perspectivei

Decapitarea echipei naţionale, campionatul cotonog şi făcăturile iluzioniştilor de la DNA reprezintă subiectele care fac ordinea de zi în fotbalul nostru de fundul curţii.

Dezastrul, oricât de temeinic şi de apăsător ar fi el, reprezintă însă doar o etapă de parcurs, şi nu sfârşitul lumii. Dezastrul nu decapitează perspectiva. Dimpotrivă, distruge inerţiile tembele în care ne-am complăcut cu graţie şi forţează o reconstrucţie care altfel ar fi rămas veşnic în stare de proiect. Dacă ar mai fi existat şanse de calificare la turneul final al campionatului mondial, fie ele chiar şi fanteziste, nimeni nu s-ar fi grăbit să forţeze terapia de şoc la echipa naţională. Dacă minciunile campionatului intern nu ar fi devenit parcă mai grosolane ca niciodată, am fi rămas în continuare aceiaşi frecţionari leneşi ai piciorului de lemn. Dacă la urechiştii de la DNA nu ar fi ajuns, fie şi din întâmplare, informaţii despre tarabagiii fotbalului, am fi discutat şi acum despre corupţie fără subiect şi predicat. Toate aceste realităţi de fapt au darul de a-i mişca din loc până şi pe speriaţii care au privit întotdeauna schimbarea ca pe un deranj inutil, şi nu ca pe un altfel de viitor. De aceea nu cred că dezastrul este călăul perspectivei şi îl consider doar argument convingător în acceptarea unei terapii de şoc imperios necesare în situaţia dată. De aici înainte totul depinde de dibăcia şi buna-credinţă a sanitarilor de la reanimare. Fiindcă, trebuie să recunoaştem, impostorii se mişcă în astfel de situaţii mai cu talent decât rândaşii normalităţii.

Nominalizarea dresorului de la naţională este în sine o sarcină dificilă şi de mare responsabilitate. Ea devine însă şi mai apăsătoare atunci când trebuie să găseşti omul capabil să facă echilibristică pe lamă de cuţit între răbdarea presupusă de reconstrucţia echipei şi grăbirea performanţei. Apare astfel pericolul presiunii pe care propunerile folclorice, găzduite cu generozitate de media, le exercită asupra lucrării pe criterii strict profesionale. Cred că alegerea meseriaşului trebuie să primeze în faţa riscului de a fi înjurat de grăbiţi.

Reabilitarea competiţiei interne se conjugă cu acţiunile demarate de bugetarii anticorupţiei. Tarabagiii fotbalului, negustorii veroşi ai performanţei au un tupeu de nedescris. I-am ascultat în aceste zile pe fruntaşii cooperativizării. Nu-mi venea să cred cu câtă neruşinare ni se prezentau ei ca plutitori imaculaţi printre sfinţi. Şi mă gândeam cât de abili trebuie să fie vânătorii care vizează trofeele junglei aproape perfecte. Pentru a proteja speranţa, nu îndrăznesc să răspund la această întrebare. Aş vrea să-i ştiu pe procurorii angrenaţi în investigarea fraudelor din fotbal măcar harnici şi insistenţi. Aş vrea să nu cheltuiască ei toate brăţările din dotare la Piteşti. Pentru că Argeşul nu-i capitala fotbalului. Tot de la Bucureşti se dă ora exactă. Iar Daniel Morar este din Cluj.