x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dragostea care vindecă

Dragostea care vindecă

de Maria Timuc    |    05 Mar 2013   •   15:55

Toate problemele vieţii unui om, traumele psihologice, bolile fizice, pierderile de orice fel, tot ce ne aduce în stări emotionale negative (durerea sufletească, durerea fizică, frica, dorinţa de răzbunare, dorinţa de a face rău altuia pentru ca nouă să ne fie bine etc) devin un semnal că ne-am îndepărtat de “iubire” şi avem să ne vindecăm pe noi înşine. Am făcut paşi – aproape întotdeauna inconştienţi – dincolo de iubirea pe care o putem simţi şi manifesta ca pe un fel de a fi. Încetul cu încetul punem oamenii şi lucrurile lumii mai presus de “puterea vieţii”, fără de care am fi ca nişte obiecte neânsufleţite, iar consecinţa acestei atitudini ne afectează mintea, corpul, emoţiile, dar şi întâmplările vieţii.

Primul lucru pe care-l avem de făcut în faţa oricărei probleme, este o ..”decizie”:” Decid / aleg/ doresc/ vreau să redobîndesc puterea interioară de a iubi”! Atenţie, nu am spus “doresc să fiu iubit/ Decid să fiu iubit (căci noi ne gândim la a fi iubit de câte ori citim expresia “dacă dragoste nu ai, nimic nu ai sau Dacă nu iubeşti tu, nimic nu ai”). Am spus “Aleg/decid să iubesc eu. Să mă comport cu atenţie, cu iubire, cu înţelepciune şi cu dorinţa de a dărui ceva oricărei fiinţe sau situaţii pe care-o întîlnesc în calea mea de acum încolo”! O problemă majoră de viaţă, o boală dificilă, o situaţie de pierdere sau una extrem de nefericită este, deja, o constrîngere prin care ne rechemăm pe noi înşine (inconştient) la iubire. Vindecarea nu presupune doar …a face o intervenţie chirurgicală, a lua un medicament sau altul, a merge la un vindecător şi a crede că ne-am vindecat, chiar dacă simtomele dispar pe moment! Când spunem “vindecare” nu ne referim doar la ceea ce ne doare în corpul fizic şi ne produce mai mult sau mai puţin disconfort. Vindecarea este un concept care cuprinde şi relaţiile noastre de viaţă, ca şi reacţiile mentale, emoţionale pe care le avem în fiecare relaţie. Tot ce ne deranjează ….ne spune că avem ceva de vindecat. Ura noastră faţă de un om are nevoie să fie vindecată. Frica noastră de alt om trebuie vindecată. Respingerea din noi trebuie vindecată. Situaţiile grele de viaţă ne spun – de asemenea – că avem ceva de vindecat! Conflictele şi suferinţele izvorîte din ele, cele ce ne creează emoţii negative, gânduri negre şi ne predispun la acţiuni nefaste spun că “avem ceva de vindecat în noi”! Abordarea obişnuită este aceea de exacerbare a bolii emoţionale şi mentale, prin proiectarea vinovăţiei asupra altora şi incapacitatea de a ne asuma responsabilitatea propriilor trăiri ce izbucnesc prin experienţa/problema în sine.Vindecarea vizează “sufletul şi mintea, în primul rând”, care ajung – printr-un corect proces de restaurare a percepţiilor, să simtă şi să gândească din nou cu iubire. Este important să înţelegem că relaţiile dificile ne sunt date pentru a ne vindeca pe noi înşine. Sau, mai bine spus, le atragem în câmpul nostru pentru că au un potenţial puternic pentru conştientizarea de sine. Toate experienţele delicate ale vieţii, toate atacurile ce par să vină din afară, de la alţi oameni, nu sunt altceva decât oportunităţi pentru vindecarea emoţiilor şi a trăirilor dificile ce ne împiedică să iubim. Emoţiile reprimate se afirmă pe ele însele în faţa problemei şi ele trebuie vindecate. Iar pentru vindecare avem nevoie să trezim în noi iubirea, care “pe toate le înţelege şi pe toată le iartă” şi, pentru că iubirea înţelege şi iartă, poate să vindece.


×