Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O carte destinată unui public restrăns - Falsificatorii artei, arta falsificatorilor - s-a bucurat de tiraje mari, intr-o mulţime de ţări, deoarece trata, in stilul scrierilor cu detectivi şi răfăcători geniali, unele probleme de laborator muzeal şi cabinet ştiinţific. In realitate, covărşitoarea majoritate a contrafacerilor n-are nimic misterios, iar cei mai mulţi falsificatori mănăncă o păine şi atăt. Enigmatice cu adevărat nu sunt păcălelile pe sume uriaşe, ci vieţile unor artişti care, in contra curentului, cultivă anonimatul. Ei nu produc contrafaceri, ei sunt născuţi pentru o altfel de existenţă de piaţă, decăt aceea pe care o impune competiţia.
După căţiva ani de căutare, am reuşit să dau de urma unui pictor singuratic, care a trimis in consignaţii şi galerii sute de tablouaşe cu vederi portuare şi peisaje urbane din toată lumea, relativ deosebite ca manieră şi sub semnături diferite, inventate de el ca să semene cu semnăturile unor artişti vestiţi. Bătrănelul - fiindcă atunci cănd am ajuns să-l găsesc nu mai era deloc un pictor in plină maturitate creatoare - avea ticuri de mare timid şi, cu toate că in balconul apartamentului de tot modest, in care-şi improvizase un atelier, se găsea un număr de "Veneţii" şi "Ierusalimuri" pregătite pentru comerţ, semnate in fel şi chip, a ţinut să mă convingă că-i fuseseră aduse de un samsar şi că o să i le returneze. A fost atăt de elocvent, la prima intălnire, că m-am grăbit să descopăr samsarul. După ce am făcut turul cătorva locuinţe sordide din Calea Griviţei şi Ferentari, suportănd suspiciunile unor indivizi cu care era mai bine să n-ai de-a face, cercul s-a inchis tot la bătrănelul meu. Treptat, m-a lăsat să cred ce voiam, nu m-a mai contrazis la fel de indărjit ca prima oară, a admis că "aranja" nişte tablouri aduse de unul şi de altul, ca să le dea faţă comercială, insă cănd venea vorba despre puzderia de pănze şi cartoane de mici dimensiuni, unele foarte bine pictate, dar nici una sub semnătura proprie, amuţea.
Am stat odată cu el in balcon vreo două ceasuri, aşteptănd un răspuns la intrebarea pe care i-o pusesem in mai multe rănduri, şi el s-a invărtit intr-o tăcere mohorătă in tot acest timp, ca şi cum nu eram prezent.
Omul nu era un falsificator, ci un inventator de tiluri, motive şi semnături. Se simţea implinit numai in pielea altora. Nu se iubea deloc şi n-ar fi admis in ruptul capului să i se deschidă o expoziţie sub numele său de pe buletin. Cănd i-am propus o astfel de expoziţie, puţin a lipsit să mă impingă afară din apartament. Era talentat, dar nu credea deloc in talentul său. Credea doar ce vedea cănd se uita in oglindă. Iar ce vedea ii tăia tot cheful de a se face cunoscut. Nu ieşea cu lunile din casă. Cănd ieşea, se prelingea pe lăngă ziduri, seara tărziu, păzit de un căine blănd, insă cu o infăţişare impunătoare. In ziua cănd am indrăznit să-i spun hotărăt: "Domnule, dar eşti un artist veritabil şi trebuie să te manifeşti ca un artist veritabil", mi-a impus să nu-l mai vizitez. Şi nu ne-am mai văzut niciodată. De atunci, tablo-urile lui au dispărut din magazine.
Şi măcar de-aş şti dacă am făcut un lucru rău sau bun. Şi, mai ales, cui, artei sau persoanei?
Citește pe Antena3.ro
