Fără capital de încredere nu răzbim

Vrem să scăpăm din capcana recesiunii?
Avem o singură şansă. Şi anume, să ucidem gravul dezacord dintre visurile noastre şi raţionalitatea economică. Mai ales că de aici înainte, o vreme, nu vor mai fi posibile creşteri de PIB bazate pe consum de importuri. Aşa că oferta internă de bunuri şi servicii e marea speranţă.

Dar fără o concurenţă la sânge, viguroasă, structura ofertei interne se menţine sub exigenţele pieţei. Va fi deci nevoie de bani de la bănci pentru investiţii şi pentru producţie; şi de consumatori care să aibă cu ce plăti cumpărăturile. Soluţia? În timp ce inflaţia se cuminţeşte, cantitatea de bani în circulaţie să crească. Din venituri şi de la bănci. Aşa ceva s-ar putea întâmpla numai dacă în economia noastră va creşte capitalul de încredere.

Fără un nou val de încredere, care să prevestească vremuri mai bune, băncile nu vor relua creditarea. Nici pentru companii şi nici pentru populaţie. Iar dacă vor creşte doar câştigurile, fără să fie intensificată munca, în expresia ei normală (produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte), nu ne vom alege decât cu pagube. Pentru că mai mulţi bani pe piaţă, fără mai multă muncă eficientă, ar fi un pericol imens. Banii se vor duce în preţuri. Şi vom obţine doar infla­ţie.

Veniturile nu pot să crească fără investiţii; şi fără să apară noi locuri de muncă ori să fie restructurate cele vechi, fără să urce productivitatea şi competitivitatea şi să avem mai multă eficienţă. Numai aşa salariile pot creşte, dividendele pot fi mai mari, afacerile pot să meargă mai bine. Cu o condiţie însă: ca roata aface­rilor, în loc să lâncezească, să se învârtească într-adevăr şi să producă un surplus de bani.

Relaxări salariale vor fi posibile numai dacă vor fi însoţite de mai multă competenţă în organizarea muncii şi de o mai strânsă legătură între bani şi produse noi pe piaţă, atât bunuri, cât şi servicii. Salariile însă nu vor putea să crească prea mult. De ce? Sunt mai multe motive. Dar, în primul rând, fiindcă noi înregis­trăm încă rămâneri în urmă în trei domenii produ­că­toare de avuţie: performanţa, eficienţa, competitivitatea. Aşa că e nevoie de o schimbare decisivă a comportamentului nostru faţă de cei trei factori. Altfel, banii noştri nu vor putea fi înmulţiţi fără să ne alegem cu un spor de inflaţie. Această cerinţă - să nu fie îm­pinsă creşterea veniturilor dincolo de pragul de rezistenţă al preţurilor -  nu avem dreptul s-o încălcăm.

Sigur, în economia de piaţă salariile sunt dife­renţiate de la o companie la alta. Nici o companie însă, în ultimă instanţă, nu va acorda fonduri de salarii fără să ţină seama de capacitatea ţării de a plăti munca. Şi nici bugetul nu poate ignora această realitate. Pentru ca românii să câştige mai bine, va fi nevoie ca economia noastră să se sprijine pe trei importanţi stâlpi de susţinere: o expansiune semnificativă a producţiei cerute de piaţă; capacitatea de a realiza valori adăugate nu din creşteri cantitative, ci din surplusuri de compe­titivitate; o eficienţă rezultată din scăderea costurilor de producţie şi creşterea cifrelor de afaceri. Iată con­diţia fundamentală ca să avem la noi în ţară venituri la nivelul preţurilor. Fără însă ca, ori de câte ori apar bani mai mulţi pe piaţă, preţurile să urce şi ele.

Rata inflaţiei are o importanţă cardinală. Fiindcă ne arată mişcarea preţurilor de la o lună la alta, de la un an la altul, comparativ cu dinamica veniturilor. Ne arată mărirea sau decăderea banilor, puterea lor de cumpărare. La noi, în ţările vecine şi în ţările dezvol­tate. Ajutându-ne să înţelegem unde suntem şi unde trebuie să ajungem. Calea fiind numai una: produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte. Când vom avea mai mulţi bani pe piaţă, făcuţi din mai multă eficienţă şi din mai multă competitivitate, ei nu se vor mai duce în preţuri. Şi nu vom obţine inflaţie, ci bunăstare.