În viteză pe lângă Academia Română

România este la un moment de cumpănă. O simte toată lumea, vorbesc câţiva despre gravitatea situaţiei, o explică însă şi mai puţini. Tăiem firul în patru, dar nu ajungem decât rareori la esenţă. Poate nu ştim nici să căutăm rădăcina răului, dar, cu siguranţă, cei avizaţi, competenţi cu adevărat, care pot să privească o catastrofă apropiată, cu obstinaţie sunt ocoliţi.

Am avut marele noroc ca de o lună să fi reluat ciclul de emisiuni "Vivat Academia". Mă reîntâlnesc săptămânal cu oameni de o excepţională valoare intelectuală, consacrată de cel mai înalt for al culturii şi ştiinţei - Academia Română. Instituţia din Calea Victoriei, în plin centru al Bucureştilor, este o adresă la care foarte rar vin să ceară un sfat mai-marii acestei ţări. Trec însă zilnic prin faţa ei, în viteză, cu antemergători şi echipaje blindate. Nu calcă pe aici nici parlamentarii care locuiesc la câteva sute de metri distanţă în Hotelul (fost) Bucureşti.

Ar găsi aici nu neapărat soluţii imediate, miraculoase pentru societatea românească. Ar descoperi însă oameni dispuşi să analizeze cu mintea sclipitoare a savantului cauzele la ceea ce se întâmplă în România şi în lume. Ei ştiu sensul mişcării. Academicienii au fiecare dintre ei experienţe exemplare de viaţă, au împărtăşit multor generaţii din ştiinţa lor, au în spate nu doar biblioteci citite, ci şi rafturi de cărţi de referinţă scrise.

Academicianul Dinu C. Giurescu avertiza săptămâna trecută că România a ajuns la stadiul din 1900 ca nivel de suveranitate. E ca o pojghiţă ceea ce a rămas ca speranţă pentru tineri, spunea îndurerat D.C. Giurescu. Răul pleacă de sus, de la cei care decid greşit, adăugând că dictatura banului este mai rea acum decât dictatura ideologică trăită până în 1989. O spune un eminent istoric, o conştiinţă a acestui neam care s-a opus deschis lui Ceauşescu, a emigrat ca disident în 1988 şi s-a întors în România în 1990.

El este continuatorul unei familii de istorici şi politicieni trecută prin încercări de viaţă dramatice - exil, închisori, deportări. Priveşte istoria acelor ani fără încrâncenare şi, cu detaşarea istoricului lucid, spune că Legea lustraţiei este o bătaie de joc, un alt instrument politic de anihilare a unor adversari. L-a ascultat cineva, a venit vreun politician să-i ceară părerea?

Academicianul Florin Filip, directorul general al Bibliotecii Academiei, a coordonat un amplu studiu privind gestionarea situaţiilor de criză în România. Îmi spune în cadrul emisiunii că plecarea masivă a tineretului şi dezindustrializarea generează crize. Studiile Academiei au fost trimise şi instituţiilor Puterii. Ce au luat din ele? Cu umor subţire, academicianul îmi răspunde: "Câteva expresii".

Academia Română a făcut un apel public către Preşedintele ţării şi Primul-Ministru pentru a participa direct la elaborarea măsurilor de redresare financiară şi economică. Nu am aflat să fi primit vreun răspuns.