x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mircea Lucescu e un manual de suflet şi minte

Mircea Lucescu e un manual de suflet şi minte

de Florin Condurateanu    |    07 Ian 2019   •   07:15
Mircea Lucescu e un manual de suflet şi minte

Romulus Gabor, atacantul cu gleznă fină crescut de Mircea Lucescu la Corvinul, a fost declarat cel mai bun fotbalist al Mondialului de Tineret din Australia. Cu o ediţie înaintea acestui turneu final, cel mai valoros fotbalist din lume a fost ales Maradona. Ei bine, Gabor a vorbit despre Il Luce pe stadionul Corvinul, unde o placă de marmură amintea că acolo era banca tehnică de unde Nea Mircea dirija echipa minunată lansată de el în anii 78-80. “Nea Mircea a descoperit şi plămădit mari fotbalişti, el a creat prin anii 80 generaţia cu marile performanţe la Mondialele din ‘90 şi ‘94”. Episodul de destin atât de iubit de Il Luce a pornit din ziua blestemată a cutremurului din 1977, când apartamentul familiei Lucescu a fost distrus. “Dacă Răzvan nu era la cinema... zidul a căzut peste patul său. Ne-a găzduit în apartamentul său colegul Ion Moldovan, apoi ne-am mutat la Hunedoara. Am lansat viitori mari internaţionali, i-am luat la Dinamo treptat, mai întâi pe Andone şi Rednic. Cei rămaşi la Hunedoara au fost în derivă, marele om Klein se apucase de băutură, Mateuţ, seriosul mijlocaş, practic se urcase cu maşina în copac. I-am luat şi pe ei la Dinamo şi la naţională. M-a ajutat şi cel mai bun prieten al meu, Nunweiller VI. Pe Hagi l-am luat la naţională la 18 ani, direct la naţionala mare, fără trecerea pe la tineret. Toţi mă iubesc, recunosc, Hagi a zis că a crescut în braţele mele. Ce l-am certat pe Gică când în meciul cu Germania a stat cu spatele la o centrare, dar în aceeaşi seară, l-am luat deoparte în aeroport şi i-am dezvăluit că de la el voi porni alcătuirea naţionalei, el va fi nucleul!”. L-a îndrăgit pe Mircea Lucescu celebrul patron de la Inter, Moratti, îl aprecia pentru cum descoperea şi crea mari vedete, l-a chemat acasă să cineze doar ei doi: “M-a dus la el să cinăm doar noi doi, m-a băgat prin garaj să nu ne asalteze ziariştii. Nevasta lui Moratti era psiholog, citea personalitatea din scrisul omului, m-a analizat şi pe mine după ce am scris de mână. Moratti m-a numit antrenor la Inter, plin de vedete capricioase. M-a îndrăgit şi m-a sprijinit Ronaldo, brazilianul. George Weah, africanul, m-a chemat la el în cameră, a deschis Biblia şi a spus că el e simbolul Africii, să joace mereu ca să arate calităţile rasei negre. Antrenorii se vaită că e dificil cu un brazilian în echipă, eu la Şahtar aveam 13 brazilieni, toţi recunosc cum i-am adus în vârf, în naţionala Braziliei!”. Mircea Lucescu, teribilul roman, încheie: “La mine, când moare speranţa, rămâne pasiunea, mă împinge înainte!”.

×
Subiecte în articol: mircea lucescu