Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mai rău decăt să te uiţi la nişte seriale tămpite e să visezi că eşti unul din personaje. Intr-o seară, tot căutănd o emisiune mai de Doamne-ajută, am nimerit peste scena in care un oarecare Manolo ii declara Amandei lui că, deşi a lăsat-o insărcinată, n-o poate lua in căsătorie fiindcă se simte de fapt femeie şi urmează să-şi facă in curănd o operaţie de schimbare de sex.
M-aş fi putut visa tatăl bogat al Amandei. Sau Alfredo, profesorul ei de contabilitate dublă, care o adora in taină. La vărsta şi la situaţia mea familială, normal ar fi fost să mă visez chiar in sutană, ascultănd cu evlavie catolică teribila mărturisire a lui Manolo. N-ar fi fost nepotrivit să-mi inchipui, in somn, că sunt bătrănul servitor Juan, cel care le vede şi le ştie pe toate. Ori chiar căţelul Bobito, care nu ştie şi nu inţelege nimic. Totuşi, coşmarul meu a devenit operaţia de schimbare de sex. Şi nu operaţia in sine, căt problemele administrative din Romănia ţinănd de meandrele situaţiei. De meandrele concretului din vis.
Lucrurile n-ar fi fost complet aiurea dacă m-aş fi visat Manolo. Un Manolo in vărstă care, in loc să meargă la oficiul de pensii şi să-şi pună la punct dosarul, incepe să simtă in toată fiinţa lui ceea ce simte şi o domnişoară la primul ei bal. Insă nu mă numeam Manolo, ci Tudor Octavian. Iar in preajma Amandei nu se găseau părinţii şi ai casei, ci colegii mei de serviciu, căţiva negustori de artă, soţia mea, administratorul blocului unde locuiesc şi mai mulţi scriitori, cu care la drept vorbind nu aş fi avut ce discuta nici inainte de a mă fi visat brusc femeie. Şi toţi imi spuneau că n-are rost, că schimbarea de sex se face devreme şi că era mai bine să-mi văd de scris şi de pensie. Unii insă - şi aici incepea nebunia - mă băteau cu inţelegere pe umăr şi mă felicitau sincer pentru copilul pe care avea să-l nască Amanda. Cel mai mult se agita o doamnă de la serviciul personal, care trebuia să actualizeze contractele de muncă şi nu ştia ce urma să completeze la rubrica numele şi sexul angajatului (angajatei). Şi de ar fi fost numai discuţia aceea lungă şi intortocheată despre vărsta pănă la care aveam dreptul să-mi schimb sexul, dar mai erau şi problemele cu rochiţa. Ştiam că e un vis absurd, totuşi purtam o rochiţă roşie decoltată care-mi plăcea şi-i intrebam pe toţi dacă-mi vine bine.
Mulţi cred că filmele cu adevărat bune sunt acelea care te fac să te regăseşti in unele personaje. Deşi s-ar putea să fie invers, să fie bune numai filmele ale căror personaje le descoperim in viaţa de fiece zi, in preajma noastră
şi adesea mai aproape de noi decăt s-ar cuveni. In ce mă priveşte, sunt sigur că m-am născut cu o sensibilitate clinică la seriale. Cum mă uit, cum mă transfer in poveste. Ori mai degrabă povestea se transferă in mine. Iar după ce se termină coşmarul, el lasă in urmă un zaţ: Şi dacă totuşi sunt femeie şi m-am neglijat? Şi dacă, femeie fiind, sunt tatăl copilului Amandei? Mai rău decăt să te uiţi la nişte seriale tămpite e să te tămpeşti văzănd doar căteva secvenţe dintr-unul.
Citește pe Antena3.ro
