Privatizarea spionajului și agenda președintelui

Scandalul Pegasus este cu grație băgat sub preș, așa cum s-a procedat și cu alte afaceri „puturoase” de spionaj în care, la prima vedere, nu sunt implicate direct serviciile de informații. De la „defectorul” Snowden am aflat însă cât de extinsă este supravegherea exercitată de agențiile de informații „oficiale”, care nu lasă în afara ariei de „acțiuni operative” nici pe liderii partenerilor strategici. Tehnologiile tot mai sofisticate de comunicare permit intruziunea nu doar în secretele de stat, ci și în viața oamenilor din care sunt „pescuiți” suspecții, opozanții, ziariștii curioși și adversarii politici ai momentului. Annie Jacobsen, în a sa istorie necenzurată a DARPA, agenția de cercetare militară ultrasecretă a Statelor Unite, menționa că după iunie 2007, când Apple a lansat prima generație de iPhone, americanii poartă în buzunare mai multă tehnologie decât avuseseră la dispoziție astronauții trimiși de NASA pe Lună. Acest suport tehnologic are și efect de bumerang, fiind poarta de intrare a hackerilor pe piața informațiilor, folosiți în zona gri de entitățile particulare.

În România, se practică încă metode „primitive” de supraveghere și de „dat la cap” - dosare, filaje la colțul străzii și prin cârciumi, scule de înregistrare puse pe demnitari. Un lider al PNL, care prin natura funcției a avut acces la informații sensibile și știe din interiorul Palatului Victoria „mersul lucrurilor”, cere explicit stoparea ingerinței serviciilor secrete în afacerile interne ale partidului. Ne aflăm, iată, în pragul unei noi etape de extindere a acțiunilor „statului paralel” în zona politică, după ce justiția a fost făcută harcea-parcea de manevrele din „câmpul tactic”.

 La noi nu au apărut informații că s-ar fi apelat la serviciile companiei israeliene de spionaj cibernetic  NS0, dar nu e timpul trecut să aflăm că printre cele 50.000 de telefoane „sparte” de Pegasus s-ar afla și numere „interesante” din România. Sub „umbrela” protecției la amenințările teroriste și a luptei cu corupția, metodele în afara normei legale de supraveghere sunt folosite pe scară extinsă pentru spionarea adversarilor de către entități oculte, ale căror conexiuni cu spionajul oficial sunt acoperite discret. Dacă prerogativele spionajului „oficial”, aflat cel puțin teoretic sub control constituțional, sunt pasate spre entități din afara sistemului instituțional al statului, înseamnă că se produce, de fapt, o privatizarea a serviciilor de informații. Statul ar trebui să asigure siguranța cetățenilor în ansamblu și la nivel individual, fără să „doneze” breșe de securitate spre exploatarea firmelor „asociate”, care lucrează într-o zonă nereglementată. Aici intrăm pe nisipurile mișcătoare în care se dezvoltă acest gen de spionaj privatizat, folosit la nevoie și de instituțiile oficiale. Există vreo inițiativă legislativă care să reglementeze strict cibersecuritatea și acest gen de acțiuni pegasiste? Pe meleagurile noastre, despre o nouă lege a serviciilor de informații, la un  moment dat, prioritară pentru Klaus Werner Iohannis, nu mai suflă nimeni nicio vorbă. De aici, o întrebare retorică: cine schimbă agenda președintelui?