Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un instalator, chemat să repare o racordare din care curgea apa, a zis că problema era la încânepare şi că o rezolvase.
Cuvântul încânepare ne-a lăsat, pe proprietar şi pe mine, cu gura căscată. Avea ceva din sonoritatea majestuoasă a unei operaţiuni cruciale, iar felul în care instalatorul îl rostise reclama un onorariu domnesc.
Verbul "a încânepa, încânepare" nu apare în nici un dicţionar al limbii române. Într-o lume în care totul e creaţie, de la hârtia igienică la lozinca publicitară, de ce n-ar crea şi instalatorii verbe? Tehnic vorbind, operaţiunea numită de ei încânepare e elementară: înfăşori filetul cu nişte cânepă, vii şi cu un pic de vaselină şi gata încâneparea. Chestiunea e că verbele, odată născute, presupun conjugări şi multe alte munci şi gimnastici gramaticale. Eu încânepez, noi încânepăm… noi încânepasem, noi încânepaserăm…
În altă ordine de idei: ca să reîncânepezi filetul unei ţevi cu probleme de încânepare, trebuie mai întâi să-l dezîncânepezi. Adevărata încânepare se face cu cânepă, dar la nevoie, ca să eviţi o inundaţie, încânepezi şi cu o sfoară din casă. Soluţia ar fi să se numească încânepare prin sforizare.
Un cetăţean, care a făcut ca şi mine filologia, ia aminte la cuvintele noi. Oricât de răspândit ar fi un cuvânt, el are o mamă şi un tată. Cineva a rostit cuvântul încânepare pentru prima oară. L-a născut. Mie construcţia "încânepare" îmi pare absurdă, dar ea a prins. O cugetare din Antichitate spune că, atunci când cei din jurul tău gândesc şi fac altceva decât ce crezi tu că ar fi bine să se întâmple, e mai cuminte să pleci decât să te încontrezi cu toată lumea. M-am interesat în stânga şi în dreapta şi am aflat că se ştia de încânepare. Doar eu nu aveam cunoştinţă. Un vecin pe care l-am abordat pe subiect, gândind că el, ca fost administrator de bloc, avusese parte de nenumărate încânepări, a fost categoric: Matale eşti prost sau o faci pe prostul? Ce poţi să faci cu nişte cânepă decât să încânepeşti?! Ar fi trebuit să-i zic că nu-i corect încânepeşti, că se spune încânepezi. De fapt, care e forma corectă a verbului: încânepare, încânepire sau încânăpenire? Şi cu ce substantiv face pereche: cu încânepeală?
Oricât s-ar strădui lingviştii şi cercetătorii de la Academie, limba română este o chestiune de folosinţă, nu de norme. Cineva trebuie şi să încânepească. Doar că din încânepeală în încânepeală ne încânepăm de tot minţile.
Citește pe Antena3.ro
