x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un guvern cu urechi surde și voci mute

Un guvern cu urechi surde și voci mute

de Daniel Apostol    |    10 Ian 2022   •   07:10
Un guvern cu urechi surde și voci mute

De câțiva ani încoace, Guvernul României pare să fie din ce în ce mai populat cu multe urechi surde și multe voci care amuțesc. Surzii nu mai aud glasul străzii, iar muții nu mai răspund cerințelor ei.

Cu toate acestea, cu cât mai mult surzesc guvernanții cu atât mai tare se întețesc vocile celor care reclamă starea precară a economiei naționale și care le cer, astfel, socoteală. Cel mai recent, s-a făcut auzită - fără să fie încă ascultată - vocea Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES (al cărei vicepreședinte mă regăsesc). Membrii ASPES își exprimă îngrijorarea față de gravitatea situației economice și sociale în care se află în prezent România: economia suferă un proces de decădere și destructurare, care este și mai accentuat de șocul pandemic, până în prezent prost administrat. În absența unor politici publice prompte și a unor măsuri economice eficiente, decăderea economiei naționale se va accentua și va plasa pe termen lung România în categoria țărilor slab dezvoltate ale Europei, la periferia pieței și complexului economic integrat al Uniunii Europene.

Din păcate, șocul economic provocat de pandemia Covid -19 este doar un factor extern care se suprapune peste absența unor politici publice coerente și agravează prezența unor factori interni (incapacitate instituțională generalizată, incompetența și/sau inconsecvența mediului decident). În plus, procesul de decădere și destructurare economică este alimentat și de criza energetică, de creșterea semnificativă a costurilor energiei și de absența unor politici pe termen scurt, mediu și lung de punere în valoare a potențialului energetic al României.

 Economia românească este caracterizată printr-o structură insuficient modernizată, aparținând în mare parte stadiului manufacturier al revoluției industriale, având astfel aspecte de energo-intensivitate. Asta duce la o pondere mare a costurilor energetice în structura totală a costurilor de producție, iar asta - la rândul ei - face ca economia românească să nu poată să fie competitivă.

Așa se explică reducerea producției sau chiar încetarea acesteia la un număr important de unități industriale printre care se remarcă unități de cea mai mare importanță ale industriei românești cum sunt Azomureș și Alro Slatina. Anunțuri privind reducerea sau încetarea activității datorită incapacității suportării costurilor energiei au fost recent făcute și la nivelul industriei de panificație, a medicamentelor, a procesării produselor de carne și lactate. În plus, doar la nivelul perioadei noiembrie-decembrie 2021, peste 20 de mii de IMM-uri și-au încetat activitatea datorită costurilor energetice.

Într-o scrisoare deschisă adresată guvernului surdo-mut, ASPES arată că apar consecințe periculoase: creșterea bruscă și necontrolată a șomajului, pe de o parte și scăderea capacității de competitivitate a economiei - implicit scăderea atributelor de export și adâncirea deficitului comercial -, pe de altă parte. Mai mult, reducerea activității pe segmente importante ale industriei va afecta negativ capacitatea de colectare a veniturilor bugetare, ceea ce va pune sub semnul întrebării posibilitatea respectării promisiunilor guvernului cu privire la redresarea economico-socială a țării.

            ASPES cere guvernului măsuri urgente de corijare a greșelilor făcute în așa-zisa liberalizare a pieței energiei, în sensul asigurării unor condiții rezonabile de competiție și raționalitate la nivelul producătorilor indiferent dacă reprezintă capital străin sau capital majoritar românesc. Totodată, guvernul se face responsabil și de negocierea în cadrul Uniunii Europene a aplicării unor subvenții unităților industriale care nu mai pot continua activitatea din cauza costurilor energetice ridicate. Pentru a diminua costurile cu factura la energie a IMM-urilor și ale gospodăriilor populației, ASPES cere elaborarea imediată a unui program de susținere financiară de către stat a realizării instalațiilor fotovoltaice, creatoare de energie electrică mai ieftină. Potrivit membrilor ASPES, se impune și o negociere a termenelor de tranziție de la cărbune la energia verde, în sensul posibilității utilizării în continuare a cărbunelui în producția de electricitate pentru sporirea ofertei interne și eliminarea importurilor de electricitate. Și deloc în ultimul rând, membrii ASPES reamintesc guvernului că în subsolul Mării Negre zace descoperit, dar neutilizat un rezervor de gaze naturale care așteaptă un singur lucru: o lege a statului român care să permită accelerarea procesului de extragere a gazului din Marea Neagră și introducerea în circuitul economic a acestei resurse energetice până nu este prea târziu.

Multe voci reunite spun din ce în ce mai des același lucru: România are nevoie de un guvern cu oameni competenți și curajoși. Și mai ales să nu mai fie surzi la vocea străzii și muți în fața solicitărilor ei.

×