Potrivit unui studiu lansat de Centrul pentru Senzaţii Chimice Monell
din Philadelphia, fiinţele umane ar putea fi identificate pe baza
mirosului specific care, conform oamenilor de ştiinţă, nu poate fi
mascat nici măcar de alimentele consumate, relatează The Telegraph.
Cercetătorii susţin că fiecare persoană are un miros specific, similar ADN-ului sau amprentelor de pe degete, cu ajutorul căruia s-ar putea crea o bază de date a mirosurilor umane.
Consumarea alimentelor precum usturoi sau chili alterează, aparent, mirosul corpului, însă nu maschează complet aroma genetică a unui individ. Testele pe şoareci făcute în acest sens arată că animalele se recunosc după miros în ciuda alimentaţiei oferite.
Jae Kwak, liderul echipei de cercetători de la Centrul pentru Senzaţii Chimice Monell din Philadelphia, care a realizat studiul, a spus că este de părere că amprentarea pe bază de miros ar putea avea, în curând, un scop practic.
"Aceste descoperiri indică faptul că amprentele determinate biologic pe bază de miros, precum cele de pe degete, ar putea fi o cale sigură de a identifica indivizi. Dacă se demonstrează că lucrurile stau aşa şi în cazul oamenilor, se dezvoltă ideea de a inventa dispozitive pentru detectarea mirosului uman", a spus Kwak.
Testele efectuate de cercetători au vizat mostre de urină şi au folosit şoareci - "senzori" pentru detectarea pe bază de miros a celorlalţi şoareci, hrăniţi cu alimente puternic aromatizate.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro