x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Steno 2

0
24 Feb 2008 - 00:00

Tov. Constantin Chiriţă: Stimate tovarăşe Secretar General,
Întrucît,pedt cîteva zile va avea loc plenara organizaţiilor de partid ale Uniunii Scriitorilor, în care, fără înd



Tov. Constantin Chiriţă: Stimate tovarăşe Secretar General,
Întrucît,pedt cîteva zile va avea loc plenara organizaţiilor de partid ale Uniunii Scriitorilor, în care, fără îndoială, se va dezbate amplu şi în profunzime cele mai importante probleme care privesc obştea noastră, în lumina hotărîrilor şi sarcinilor care decurg din ultimele documente de partid, plenară la care voi participa cu toată sinceritatea şi răspunderea, permiteţi-mi ca să ridic aici, în faţa dumneavoastră, a colaboratorilor dumneavoastră din domeniul cultural-ideologic şi a celor mai reprezentativi scriitori din ţara noastră, o problemă oarecum specială, care, la plenara noastră, nu va putea fi abordată decît în anumite aspecte mai specifice, mai profesionale şi nu în înţelesul ei politic, particular, aşa cum ne-am propus să v-o înfăţişez. Este vorba de literatura inspirată din realităţile vieţii noastre dedicată celor care definesc societtea noastră contemporană dedicată celor care construiesc socialismul; est vorba, deci, despre această literatură şi depsre modul cum este ea reflectată în presa de partid.
Stimate tovarăşe Ceauşescu,
Lumea scriitoricească nu este o lume ideală şi nu cred că va putea fi vreodată. Prea multe personalităţi artistice şi prea mulţi candidaţi la persoanliatea comoun această lume şi, fiincă o personalitate artistică este o persoană cu însuşiri particulare foarrte distincte din care decurge de fapt şi originalitatea sa literară, nu putem emite pretenţia foarte nerăbdătoare de a ridica foarte grabnic această lume la perfecţiune pe toate planurile: artistic, social, moral, dar nici nu puem renunţa la idea dinamică a perefectabilităţii. Adevărul este că, în lumea noastră, nu ştiu dacă o putem numi cea mai bună din lumile posibile lierare, mai bntuie subiectivismul artistic, ci la un subiestivism mai puţin calm şi mai puţin liniştitor şi anume la subiectivismul de dincolo de msa de scris, la subiectivismul care caracterizează uneori relaţiile dinăuntul obţtii noastre. Ne-am obişnuit atît de mult cu el încît nu ne mai miră dacă auzim de un grup literar, de o echipă, de o redacţie sau isntituţie literară subordonată unui grup sau unei echipe, în speţă uneia sau cîtorva personalităţi literare, care pot întrona subiectivul în mod propriu sau într-adevăr, sau chiar ca o lege fie numai pe perimetrul limitat pe care se poate desfăşura această musculatură subiectivă, o redacţie, o instituţie etc.
Nu ştiu dacă mai este nevoie să dau exemple, ar lua prea mult timp. Permiteţi-mi să vă înfăţişez doar ideea-simbol a unor asemenea exemple şi anume că scriitori care au dominat o întreagă perioadă, deci ani de zile, viaţa literară, fiind ridicaţi uneori la rangul de cap de şcoală, şi atribuindu-li-se atribute clare de genii, a doua zi şi apoi ani de zile de după dispariţia lor din fruntea unor instituţii literare cu putere nici măcar nu mai erau amintiţi ca oarecari autori ai unor oarecari cărţi de literatură. Mă refer acii la presa literară şi la instituţiile specific literare, la unităţile cu putere în cdrul obştii noastre. Şi pentru că ani de zile s-a teoretizat în numele unităţii şi armoniei ideea de echipă, ne-am obişnuit cu această situaţie, am acceptat-o, unii dintre noi căutîndu-şi şi uneori descoperindu-şi afinităţi cu un grup sau cu altul, cu o redacţie sau cu alta, alţii îndîrjindu-se la masa de scris cu gîndul foarte romantic că vor învinge măcar asupra legăturilor manifeste pe care le aucărţile lor cu publicul. Şi astfel, s-a renunţat, în multe cazuri, şi în multe momente la aprecierea obiectivă, la apreciera cîtuşi de puţin sinceră a lieraturii scrise de o anumită parte a obştii noastre. Cei cu suflet tare şi cu spate îndărătnic au rezistat şi au scris cărţi, alţii poate că s-au înfricoşat căutîndu-şi alte îndeletniciri şi nu ştiu dacă trebuie să se plângă foarte tare. Profesiunea noastră înseamnă şi credinţă, şi tenacitate, şi suferinţă în unele cazuri.
Dacă presa literară şi alte organe vitale ale obţtii noastre ne-au obişnuit cu acest modul vivendi, pe care personal nu-l elogiez şi nu-l susţin măcar sub influenţa dură a oricărie prietenii, în scnimb, şi mă refer la cei care scriu o literatură dedicată ralităţilor socialiste din patria noastră, nu putem suporta ca o asemenea situaţie de spălare pe mîini, de înconjurt subtil sau chiar mai evident,uneori, din reacţia faţă de literatura pe care o scriam, să existe şi în presa de partid. Este un adevăr prea simplu acela că un curent literar nu se poate dezvolta dacă nu devine centru de interes aît pentru cititori, cît şi pentru candidaţii la ascris, candidaţi care, mai ales în perioada adolescenţei, constituie un număr deloc neglijabil. Dar interesul publicului nu poate fi captat numai şi numai prin articole şi teorii literare fără obiect, sunînd uneori a demagogie, care n-au lipsit în presa noastră. Esenţial este să se atragă atenţia şi în cazul reuşitei literare să se dovedească grijă şi dragoste pentu cărţile care inaugurează, care continuă şi devoltă un gen sau un curent literar. Aş îndrăzni chiar mai mult, fără să mă gîndsc să apăr impostura, farsa sau rebutul literar. Trebuie să se simtă şi o anumită căldură, şi o anumită încurajare pentru cărţile care sincer şi real compun, slujesc şi argumentează un curent literar. E de la sine înţeles că vorbesc despre cărţile care reflectă concepţia partidului comunist, despre literatură şi despre presa care poartă pe frontispiciul ei însemnele partidului comunist. Să nu ne sperie uneori fragilitatea începutului. Şi Eminescu a început cu peozii nesigure, în care era mai multă pasiune i exclamaţie decît artă, dar fără ele, fără acest pas de început, n-ar fi existat Scrisoarea a III-a, Luceafărul, sonetele şi poezia metroantică, iar fără opera uneori integrală, foarte precară a precursorilor lui Eminescu n-ar fi existat (Sic!) Luceafărul poeziei noastre, adică părintele poeziei noastre. Nimic nu se naşte din nimic. Deci nici o literatură dedicată realităţilor contemporane,nouă prin obiectul, interesul şi destinaţia ei, nu se poate naşte şi dezvolta fără bîjbîieli, fără începuturi, fără fragilităţi. Iară de ce e nevoie de o căldură, de o grijă, de o încurajare sinceră din partea ceor ce susţin o asemenea literatură. Pentru că, dezinteresul faţă de ea într-un moment de aprigă concurenţă cu traducerile şi cu literatura contemporană de valoare din alte părţi poate speria autorii şi candidaţii la scris şi mai ales publicul, chiar cînd o asemnea literatură este prezentată prin cărţi de mare valoare şi vreau să accentuez aici părerea mea că există, în literatura noastră nouă, că există deja cărţi de valoare dedicate realităţilor noastre socialiste, în orice caz mai bune decît altele care se remarcă prin absurd, extravaganţă sau imitaţie, atît de ridicată în slăvi într-un timp, încît începeai să-ţi închipui că nu poate exista altă literatură sau că absurdul, gratuitatea şi non-sensul e viitorul sau destinul literaturii. Şi s-au înmulţit asemenea cărţi sau manuscrise precum ciupercile după ploaie, pentru că se crease un centru de interes faţă de ele, prin elogii şi supraelogii, editări şi snobism, ceea ce nu reuşise să realizeze presa de partid faţă de o literatură care dovedea măcar respect pentru limbă şi cititor. Şi cînd mă refer la presa de partid numă refer numai la "Scînteia", şi nu mă refer nici la o perioadă restrînsă, cum ar fi perioada ultimilor ani. Ultimii ani, chiar şi în presa literară, iau, de pildă, "Luceafărul", s-au făcut rsimţite vizibile eforturi spre obiectivitate şi de grup, mă gîndesc la "Scînteia tineretului" şi la "România liberă" şi chiar al "Lupta de clasă", dar toate acestea pe o perioadă mai îndelungată.
Stimate tovarăşe secretar general,
Cauza unor insuccese în această literatură pe care partidul şi dumneavoastră o susţineţi, faptul că unii scriitori s-au înfricoşat şi s-au gîndit să scrie astfel de cărţi, poate mai facile sau mai sigure de succes, faptul că există prea puţine cărţi militant comuniste, faptul că în mare măsură critica noastră a evitat sau a dispreţuit o astfel de literatură, cauzele trebuie căutate, trebuie descoperite şi în atitudinea pe care presa de partid a avut-o faţă de asemenea literatură. Nu numai că multe cărţi n-au fost înregistrate, n-au fost discutate sau au fost analizate superficial, fie în "Scînteia", fie în "România liberă" sau în "Scînteia tineretului", dar uneori s-a luat chiar şi poziţie de negare faţă de o asemenea literatură şi vreau să amintesc aici, în faţa dumneavoastră, ce s-a întîmplat cu zece ani în urmă când revista "Lupta de clasă" a publicat un studiu de multe pagini infirmînd, negînd şi lichidînd cîteva cărţi, pe atunci puţinele inspirate din viaţa clasei muncitoare şi dedicate clasei muncitoare, fără nici un respect faţă de adevăr. În acel, aşa-zis, studiu, nu cîteva broşurele, ci trei volume care însumau aproape 2.500 de pagini şi care fuseseră destul de bine primite de public. Îmi permit astăzi să dezvălui aici că persoana care a atras atenţia asupra nedreptăţii şi subiectivităţii comise de redacţia revistei şi care a reclamat o replică de partid faţă de această poziţie apărută în "Scînteia" aţi fost dumneavoastră, tovarăşe secretar general. Spun aceasta pentru a se vedea că şi acum 10 ani, ca şi acum 25, la şedinţele cu colectivul sectorului I - Galben, când vorbeaţi despre literatură simţeam şi găseam în cuvintele dumneavoastră aceeaşi credinţă, aceeaşi speranţă într-o literatură care să exprime cu pasiune, sinceritate şi căldură viaţa şi lupta comuniştilor şi mai ales a clasei care a creat şi se mîndreşte cu partidul comunist. Tovaraşe Ceauşescu,
E foarte greu să te aşezi la masa de scris, să te cheltuieşti într-un an cît alţii în zece, să suferi în toate rîndurile, să te bucuri în toate rîndurile pe care le scrii, să creezi, să visezi, să speri odată cu eroii tăi, cu cei pe care i-ai cunoscut în atîţia ani de vis, în atîţia ani de căutări romantice, cu cei care te înnobilau prin cutezanţa şi estetica muncii lor industriale, dar mai ales prin neasemuita lor generozitate, cu cei despre care jurai în cel mai sfînt moment al existenţei tale că vei scrie despre ei, că vei scrie cărţi despre ei, e greu să te aşezi la masă cu gîndul să scrii asemenea cărţi, cînd ştii că la apariţia lor vor sări asupra ta tot felul de ciomege, de stilete sau numai praful dispreţului sau numai tăcerea. Trebuie să fie cineva să apere asemenea credinţe şi obiecte şi prima instituţie care trebuie s-o facă este presa de partid. Nu fac aici o pledoarie pentru regatul nostru sau pentru vremea noastră, îmi permit să vorbesc în numele mai multor scriitori, care, prin formaţia, prin structura, prin temperamentul şi experienţa lor de viaţă, sînt apţi să scrie sau poate că sînt destinaţi să scrie o asemenea literatură militantă, inspirată din realităţile socialiste contemporane. Aş fi absurd să obligăm întreaga obşte să scrie o astfel de literatură. La urma urmei, literatura unei epoci e literatura scriitorilor unei epoci, nu i se mai cere şi nu i se poate cere unui scriitor totul. Gravitatea unuia promovează romantismul altuia, epica unuia descoperă lirismul altuia, tragismul unuia cere optimismul altuia. Suma acestora, numai suma acestora, poate oglindi forţele scriitoriceşti ale unei ţări şi poate păstra şi dezvolta personalitatea fiecărui artist. Numai aceasta concepţie poate imbunătăţi ideea de respect pentru fiecare artist, pentru fiecare scriitor adevărat din această ţară. Nici un scriitor nu este mare fără comparaţie, nici un scriitor nu este original fără comparaţie, iar comparaţia cea mai adevărată este aceea a masei. Fiecare scriitor îşi poate avea rolul său în literatura unui popor, fiecare poate deveni oricînd o surpriză uluitoare, fiecare poartă în raniţa sa spirituală posibilitatea unei capodopere. Afirmînd aceste adevăruri, afirmînd aceste credinţe, nu vreau să subliniez decît ideea de respect, care trebuie să domine viaţa noastră literară. Nu e vremea unora sau a altora, nu e vremea unei literaturi bogate, a unei literaturi sincere, autentice. Nu negăm şi nu vom nega niciodată alt gen sau alt curent literar. Respectul faţă de el şi faţă de cărţile care-l reprezintă şi îl justifică este o lege elementară sau trebuie să fie o lege elementară în viaţa şi în lumea noastră, dar acest respect trebuie să fie reciproc. Eu nu pot să respect pe cel care nu mă respectă pe mine. În cazul nostru, a respecta un gen sau un curent literar nu înseamnă a respecta o carte sau un autor, ci înseamnă respectul faţă de o credinţă, respectul faţă de sudoarea, chinul şi bucuria pe care le cuprinde scrierea unei cărţi. Cerem ajutorul partidului în susţinerea unei asemenea literaturi, nu pentru a fi promovate falsuri şi cărţi de periferie, ci pentru ca o seama de cărţi sincere, cărţi ale vieţii noastre de toate zilele, să nu mai fie considerate falsuri şi cărţi de periferie. Nu vrem ca presiunea unor saltimbanci care obosesc în 27 de pagini ilizibile, şi prin aceasta geniale, să forţeze şi să siluiasca gustul public. Cred că subiectele şi obiectele literare din această ţară pot să devină cărţi care să stîrnească măcar acelaşi interes în presă, precum cele fără conţinut, aranjate agresiv pe calapoade exotice.
Susţinem o literatură, un curent literar, o credinţă literară, susţinem un efort lucid şi responsabil în vederea scrierii unor cărţi dedicate clasei muncitoare, societăţii noastre socialiste, în procesul ei multilateral de prefacere, care să întărească în primul rînd ideea de valoare şi de originalitate în cultura noastră, în cîmpul literelor româneşti, în contextul literaturii noastre contemporane. Ea nu poate fi o literatură de descripţii şi fotografii, ci, aşa cum ne spuneaţi dumneavoastră, tovaraşe secretar general, o interpretare profundă a realităţii, chiar o intervenţie plină de responsabilitate în realitatea noastră socialistă, o literatură gravă, profundă a realităţii, chiar o intervenţie plină de rsponsabilitate în realitatea noastră socialistă, o literatură gravă, profundă, care nu se teme de drame, de convulsii, de spaime, de dureri, adică de toate adevărurile revoluţiei, pentru că destinaţia ei este profund pozitivă, nu elogiază mlaştina în care alunecă omul, ci zborul şi setea de zbor, care alcătuiesc dintotdeauna visul de aur al omului.
În numele acestor adevăruri şi credinţe punem problema fundamentală şi anume problema respectului elementar de care trebuie să se bucure această literatură în obştea noastră, în critica noastră literară, în presa noastră literară şi mai cu seamă în presa de partid.


Tov. Aurel Baranga: Tovaraşe secretar general al partidului,
Tovarăşi,
Dupa cum vă este cunoscut, am luat cuvîntul şi la marea adunare prezidată de tovarăşul secretar general al partidului, Nicolae Ceauşescu, închinată în general problemelor ideologice, întăririi fondului ideologic în toate direcţiile lui de activitate60. După aceea, după luarea mea de cuvînt de atunci, în cîteva articole la radio şi la televiziune, mi-am declarat adeziunea mea convinsă, sinceră şi cinstită cu aceste documente, pentru că veneau în întîmpinarea credinţelor mele literare, pe care le pot mărturisi şi dovedi cu tot ce am scris în ultimii 27 de ani. Mi-am declarat această adeziune pentru că am considerat că tezele propuse de tovarăşul secretar general al partidului, Nicolae Ceauşescu, Comitetului Executiv - adoptate de Comitetul Executiv – şi fundamentala expunere făcută de tovarăşul Ceauşescu în faţa cadrelor de partid, constituie un ajutor fundamental în munca noastră literară, chemată să urce) treaptă mai înaltă de încărcatura ideologică şi de exigenţa artistică. Prin tot ce-am scris în ultimii ani, cîteva zeci sau sute de articole răspîndite în ziare, am combătut cu maximum de energie de care am fost în stare toate manifestările nesănătoase şi profund reprobabile apărute în presa noastră literară din ultimii ani şi în cărţile noastre publicate de multe edituri, cu o lipsă de răspundere reprobabilă. Manifestările unei literaturi de dispreţ ciocoiesc pentru gustul poporului nostru, manifestările unei literaturi onirice, fără nici un fel de legătură adîncă cu dorinţele, cerinţele, strădaniile, muncile, eforturile şi speranţele acestui popor, o literatură absurdă, copiată servil după modele străine şi importată la noi pentru uzul unei minorităţi de initiaţi snobi, fără nici o legatură cu viaţa spirituală a acestui popor, toate aceste lucruri au primit o ripostă drastică din partea secretarului general al partidului, spre satisfacţia mărturisită şi sinceră a majorităţii scriitorilor noştri legaţi de acest popor prin toată munca lor literară.
Problema care se pune în faţa noastră este ca să folosim aceste documente propuse de tovarăşul secretar general pentru ca literatura pe care o facem noi să fie mai bună, mai curajoasă, mai plină de îndrăzneală creatoare, sau inspirată, mai frumoasă, mai cuceritoare şi care să încălzească şi mai bine inimile acestor oameni, acestor 20 de milioane de oameni, care nu o duc în fiecare zi în sunetele unui vals de bal mascat, care muncesc foarte greu şi care au nevoie de această literatură a noastră, pe care o plătesc cu sînge. Această literatură pe care o facem noi este plătită de clasa muncitoare şi de poporul nostru cu sînge şi nimeni nu are dreptul să-şi bată joc de acest tribut liber consimţit pe care-l dă poporul pentru ca să se creeze realmente o artă legată de popor. Toate aceste lucruri le-am înţeles ca un spor de energie dată literaturii noastre, pentru ca să fie mai interesantă, mai inteligentă, mai plină de fantezie şi să bată mai puternic acolo unde se simte nevoie de ea.
Toată problema care se înfăţişează astăzi în faţa noastră, a scriitorilor, este nu a unor temeri sau nedumeriri, pentru că nu cred că pot exista nedumeriri şi temeri, dar pot exista nefericite interpretări.
Aceste documente, pînă la sfîrşit, într-un fel sau altul, trebuie să fie traduse în viaţă la nivelul unor edituri, la nivelul unor redacţii, la nivelul unor teatre, la nivelul cinematografiei, televiziunii, radioului, unde lucrează cadrele noastre şi, aş îndrăzni să spun, într-un fel tot noi, pentru că o parte dintre cei care se află în această sală lucrează acolo şi depinde deci de noi ca să le aplicăm cum trebuie, în litera şi în spiritul acestor documente.
Vă mărturisesc şi vă rog să mă credeţi că am citit aceste documente de nenumărate ori, de cîte ori a fost nevoie să iau cuvântul la televiziune, la radio sau să scriu în presă, le-am recitit şi au fost pentru mine o chezăşie că sînt o chemare la o literatură mai bună, mai puternică, mai artistică. Iată însă că se întîmplă următorul fenomen: spirite comode şi lipsite de răspundere, au înţeles că, în clipa de faţă, dacă trebuie să combatem liberalismul - asta au înţeles -, îl vom bate de pe baricada dogmaticii. E foarte uşor ca să devii dogmatic, să reiei lecţiile învăţate pe vremea Ofeliei Manole61.
E foarte uşor acest lucru! Vreau însă, sînt obligat de consştiiţa mea scriitoricească şi de conştiinţa mea de membru de partid, să vă spun, tovarăşii mei mai tineri, că, dacă a fost un tovarăş în conducerea partidului nostru care niciodată nu s-a împăcat cu spiritul lui losif Chişinevschi62 şi al Ofeliei Manole, a fost tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cu rugămintea ca să ne ierte o indiscreţie, trebuie să mai spun numai un singur lucru, că, dacă eu sînt astăzi, cît sînt, scriitor, o datorez tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi sprijinului său dat mie în 1960 şi nu de pe poziţie liberalistă, şi nu de pe poziţie dogmatică, ci de pe poziţia comunistă a artei noastre. Spun acest lucru pentru că, iată cum se înfăţişează astăzi problema. Va-să-zică, tovarăşi, nu există decît această alternativă, ori liberalism, ori dogmatism?!
Eu cred că documentele prezentate de tovarăşul Ceauşescu nu fac o pledoarie în nici un caz pentru liberalism, dar nu sînt pledoarie nici pentru dogmatism, sînt o pledoarie puternică, militantă, mobilizatoare pentru o literatură comunistă, bună, cea mai bună literatură de care sîntem în stare. Se ivesc aceste cazuri relevate de unii tovarăşi pînă acum şi la care se mai pot asocia şi alţi tovarăşi şi bine ar face ca să releve asemenea anomalii, pentru că ele sînt profund dăunătoare. Asemenea anomalii de care sînt în stare unii tovarăşi de la cutare redacţie, unii tovarăşi de la cutare post de radio sau redacţia posturilor noastre de radio, sau unii tovarăşi de la Direcţia Presei. Se pot ivi şi o să se mai ivească, şi trebuie să le combatem.
Tovarăşul de la Iaşi spunea că, dacă ar scrie cineva o piesă ca Baranga, n-ar afla nimeni (?!). Ca să fie el mulţumit, îi aduc la cunoştinţă că a fost cenzurat şi Baranga, dar, ca să fiţi toţi mulţtimiţi, vreau să spun că, nu demult, scriind eu un articol, fost cenzurat Nicolae Ceauşescu. Să vă spun despre ce este vorba. Ca să vedeţi, tovarăşe secretar general, unde poate să meargă obtuzimea creierului uman. Scriu un articol, tovarăşi, despre acel moment de mare emoţie şi de mare elevaţie spirituală, cînd, la a 50-a aniversare a partidului nostru, actualul secretar general al partidului l-a prezentat ţării pe primul secretar al partidului - pe Gheorghe Cristescu. Şi trimit acest articol pe care, vă rog să mă credeţi, tovarăşe secretar general, că l-am scris din inimă şi foarte frumos, şi-l trimit la un cotidian al nostru. Ce s-a întîmplat? Redactorul-şef şi adjunctul său n-au fost în sală cînd aţi vorbit. Ei n-au făcut decît un singur lucru, să consulte lista decoraţiilor şi văzînd că Gheorghe Cristescu n-a fost decorat au zis: "Cu ăsta e ceva" şi, în consecinţă, m-au cenzurat şi nu mi-au publicat articolul.
De ce am dat acest exemplu atît de flagrant şi elementar şi, iertaţi-mi expresia, şi de trivial? Pentru că este o formă a mizerabilei fugi de răspundere, a filistinismului mic-burghez, a grijii de scaun, de scaunul propriu. Aştia sînt tovarăşii care fac prostiile, care n-au nici o legătură cu documentele pe care le discutăm începînd din luna iulie.
A luat aici cuvîntul tovarăşul Aurel Mihale, un stimat confrate de-al nostru, care nu cred însă că a ajutat bine documentele, cu toată bunăvoinţa sa de a le sprijini. Dacă ne-a rămas, tovarăşe secretar general, o amintire nefericită a vremurilor dogmatice, care au însemnat o gravă atingere şi ştirbire adusă literelor româneşti, dacă a fost atunci ceva, şi dumneavoastră ştiţi, tovarăşe secretar general, că de multe ori am discutat, dacă a fost atunci un concept şi un principiu pseudo-estetic nefericit care a adus grave prejudicii literelor noastre, a fost acela care decurgea din confundarea temei cu valoarea lucrării. Nu este, tovarăşe Mihale, suficient să scrii despre o grevă muncitorească. Eu nu cunosc cartea care ţi-a fost respinsă, n-am citi-o, am citit alte cărţi ale dumneavoastră. Nu este suficient să scrii despre o grevă pentru ca cartea să fie şi foarte bună. Trebuie să scrii despre o grevă cel mai bine de pe lume, pentru ca această carte să convingă, să emoţioneze, să aducă oamenii lîngă partid. Pentru că, dacă scrii despre o grevă muncitorească şi nu scrii aşa, faci un mai grav deserviciu decît dacă n-ai scrie. Poate cartea dumitale să fi fost bună, nu ştiu, dar de ce să prezentăm lucrurile denaturat, cărţile mele au fost respinse pentru că erau o oglindă fidelă a clasei muncitoare?
Nu cred acest lucru, pentru că, la editurile noastre, cu toate greşelile care s-au făcut, şi s-au făcut, nu sînt nişte oameni rupţi de clasa muncitoare, rupţi de interesele partidului şi nu e bine, atunci cînd avem cinstea unică de a ne întîlni cu secretarul general al partidului, care ne arată atîta bunăvoinţă, să prezentam lucrurile denaturat. Noi trebuie să plecăm de aici înarmaţi, mai putemici, şi tot ce ţine de reziduri, greşeli, erori, pe care le fac cadre nepregătite, filistine, mic-burgheze, înclinate să facă tot numai ca să-şi apere scaunul lor, noi să facem astfel încit toate lucrurile astea să fie eliminate şi să realizăm spiritul, gîndul cel mai adînc al acestor documente şi anume acela de a face pe viitor o literatură bună, comunistă, gustată de popor, iubită de popor, aşteptată de popor, citită cu adevărat, nu literatură care să putrezească în beciurile editurilor nevîndută sau împinsă cu forţa bibliotecilor. Asta nu este literatură, asta nu ajută opera partidului. Tot ce nu-i adevărat, nu e comunist. Noi sîntem comunişti, noi trebuie să spunem adevărul şi secretarului general al partidului, şi în cărţile noastre şi în toată viaţa noastră.
Va dau, tovarăşe secretar general, cîteva exemple, din lumea teatrului. Au venit tezele dumneavoastră, pe care le subscriu cu toată puterea fiinţei mele; să eliminăm trivialităţile, să eliminăm tipurile frivole, să aducem în teatru lucrări puternice şi mobilizatoare. Unii directori de teatru au înţeles că a venit momentul să dezgropăm din pivniţe toate rebuturile anilor 1950 şi cum m-am întîlnit cu tovarăşul Dumitru Popescu63 i-am semnalat primejdia, poate că o ştia şi fără mine: am avut mulţumirea de a fi văzut că 2 sau 3 zile mai tîrziu s-a revenit. De ce relev acest amănunt? Pentru că spiritele comode, micburgheze, filistine, neinteresate în sufletul lor de mersul literelor româneşti, sînt totdeauna gata să meargă la soluţii comode, la soluţii comode se văd şi în presa noastră politică şi în presa noastră literară, care, în loc să fie, astăzi, o flacără vie, aşa cum s-ar fi cuvenit, după publicarea documentelor de partid, prezintă multe lucruri de serviciu, multe lucruri cenuşii, multe lucruri neinteresante, conducînd la faptul că multe tiraje ale publicaiilor noastre au scăzut.
Sînt de vină documentele pentru asta? Nu cred, tovarăşi! Cred că de vină sîntem noi, scriitorii, pentru că noi facem literatura, noi scoatem revistele, noi le scriem şi de noi depinde să fie bune sau proaste, şi la ora actuală nu sînt încă la înălţimea cerinţelor puse de tovarăşul Ceauşescu în faţa partidului, nu sînt, şi noi trebuie să facem totul, de aici încolo, ca să ridicăm literatura, eliminînd toate manifestările birocratice, dogmatice, schematice, comode, să facem o literatură cum a cerut întotdeauna secretarul general al partidului, îndrăzneaţa, puternică, mobilizatoare, combativă, comunistă.
Vă mulţumesc.


Tov. Pop Simion: Vă rog să-mi daţi voie să-mi citesc cuvîntul din două motive: Eu vorbesc foarte rar în adunări şi, în al doilea rînd, nu vreau să reţin prea mult consfătuirea de faţă.
Stimate tovarăşe secretar general,
Dragi colegi,
Fiecare întîlnire cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu este pentru noi toţi un prilej de a examina şi rezolva probleme vitale ale vieţii literare. Tot ce s-a întîmplat în trecutul apropiat, succesivele întîlniri pe care le-am avut în ultimii ani, confirmă această constatare foarte îmbucurătoare. Dacă pe planul vieţii partidului, al statului nostru socialist, se poate vorbi de perioada de intens dinamism a anilor corespunzători Congreselor IX şi X, acelaşi lucru este valabil, desigur, la proporţii corespunzătoare, în cadrul vieţii cultural-artistice, unde s-au produs ori se promit a se produce opere de valoare şi durata care să exprime acest timp, acest moment al istoriei şi al destinului poporului român.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne acordă de o bună bucată de timp marea cinste de a ne face aliaţi în această vastă operă de construcţie şi reconstrucţie românească, deopotrivă economică, social-politică, morală sau educativ-culturală. Spun toate acestea pentru a sublinia starea de spirit excepţională cu care venim noi la această întîlnire cu conducătorul partidului şi statului nostru, cu ceilalţi conducători de partid şi de stat. Ar fi o năsăbuinţă dacă unul sau altul dintre noi nu s-ar simţi obligat să facă tot ceea ce depinde de el ca acest dialog să fie adevărat şi plin de eficienţă pentru mai-binele literaturii şi al ţării.
Întîlnirile anterioare ne spun că lucrul este posibil, cu condiţia minimă de seriozitate, de spirit realist, de analiză francă responsabilă a problemelor noastre specifice în limitele adevărului.
Sîntem la capătul unei veri pe care o putem numi "fierbinte" prin intensitatea, amploarea şi importanţa problemelor aflate în dezbaterea întregului popor. Tezele tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind viaţa ideologică, morală şi cultural educativă a societăţii româneşti au darul excepţional de a reevalua de sus pînă jos aceste domenii, atît sub raport conceptual, cît şi al structurilor şi funcţiunilor ce le incumbă.
Nu mă îndoiesc că fiecare dintre noi am participat la această mare confruntare şi am tras învăţăminte personale din această mare confruntare, şi am tras învăţăminte personale din spiritul combativ, revoluţionar în care este dusă această acţiune prin participarea tuturor categoriilor de oameni, şi în primul rînd a clasei muncitoare.
Nu-i de ajuns să medităm la acest program de însănătoşire ideologică-morală şi educativ-culturală. Nouă, scriitorilor, ni se cere, cred, nu numai adeziunea, cît, mai ales, acţiunea în spiritul documentelor enunţate.
Alături de toate categoriile de oameni aşteptăm, desigur, clarificările şi hotărîrile pe care le va aduce apropiata plenară a Comitetului Central, ansamblul de sarcini care va fi trasat pentru o lungă perioadă. Nu este înţelept şi normal ca noi sa aşteptăm acea plenară ca pe un eveniment, fără a ne uita, în prealabil, în grădina proprie, deoarece nu toate lucrurile par a fi în regula. Nu voi reţine consfătuirea cu fleacuri, nici cu frecuşuri sau felul în care unii confraţi îşi împart gloria. Ar însemna să nu înţeleg bine unde mă aflu. Vreau, în schimb, să semnalez cîteva chestiuni care ar merita atenţia tuturor, indiferent de afinităţi, grupări sau orientări literare. Le voi enumera după feul cum mi-au venit în minte.
Revistele literare, aproape în totalitatea lor, mi se par a fi la ora de faţă, cea mai limpede oglindă cu privire la ruptura existentă între ceea ce se promovează şi necesităţile vieţii, ale cititorului. Spre a mai spoi niţel această situaţie, în ultimele săptămîni revistele au fost împănate cu cîteva reportaje necocludente şi de improvizaţie. N-am pretenţia să spun ceva nou însă, de o bună bucată de timp, revistele sînt scrise de anumiţi literaţi pentru uzul aceloraşi literaţi. Ideea de feudă, de pogon personal al unuia sau altuia, de clan cu interese bine precizate triumfă, după opinia mea, aici, nestingherit şi vizibil. Despre această situaţie, mărturie stau colecţiile. Subiectivismul atît de zgomotos combătut cîndva a fost înlocuit printr-un subiectivism cu plan şi metoda, pornind la drum lung, exercitat cu mijloace mai rafinate şi mai nocive. Au excelat, în acest sens, două reviste importante ale Uniunii: "România literară" şi "Luceafărul". Un exemplu în aparenţă mărunt, însă, după părere: mea, grăitor: "România literară" a fost, se pare, singura revistă din România care nu a publicat lista premiilor literare decernate de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă cu prilejul semicentenarului partidului. De ce? Pentru că premianţii nu se cuprindeau, în marea lor majoritate, în orientarea revistei. S-au publicat - îmi aduc bine aminte - o notă de cîteva fraze, în care se spunea că Ministerul Culturii a decernat premii care, în contextul premiilor acordate de Uniune şi revistă, dau panorama existentă astăzi. S-au publicat, în schimb, în acea revistă şi în aceleaşi zile, ample relatări despre premiile concursului de muzică uşoară de la Mamaia, însoţite de prezentări şi poze ale celor premiaţi. Aici nu e vorba că o revistă nu l-a publicat pe cutare sau pe cutare, ci că orientarea revistei, curentul de opinie promovat, n-au fost în consonanţă cu cerinţele.
De mult nu se mai vorbeşte în revistele noastre de, să zicem, imaginea comunistului în literatură, de mesaj socialist, de conţinut revoluţionar, de realitate, realism. Inşişi termenii par să se fi stins. Un coleg şugubăţ şi temperamental, dar destul de serios pentru a-i asculta parabolele, spunea, la un moment dat, că, citez: "Ar trebui să înfiinţăm şi nişte reviste de stînga". Putem, desigur, rîde la spusa lui, însă, în cazul când această spusă are o părticică de adevăr, rîsul nostru devine amar. Există apoi o altă situaţie pe care vreau să o semnalez. Nu o dată sîntem tentaţi să măsurăm valoarea literară şi socială a unui scriitor în directă legatură cu ştiinţa lui de a vorbi prin adunări, de a se distinge ca existenţă oratorică. Ajungem astfel la o inflaţie de literatură orală în dauna celei scrise, ceea ce poate favoriza, pe plan moral, pe scriitorul cu două feţe, pe demagog.
Se zice că regretatul Arghezi îi replica unui tînăr cu ştiuta-i causticitate: "Păi dumneata una spui şi alta fumezi". Se întîmplă, însă, şi mai rău. Unii îşi schimbă tutunul de la o zi la alta. Vreau să zic că ceea ce au combătut ieri vehement susţin azi cu seninătate.
Cred că tot cartea şi felul literaturii cuiva pot sta mărturie despre ceea ce este acel scriitor în fond, ca om, ca cetăţean, ca scriitor politic.
În urmă cu trei ani, breasla noastră şi-a fixat noile structuri, organe şi funcţiuni existente şi azi. Ar fi o lungă poveste să examinăm dacă au fost bune sau rele. O vom face, cred, la apropiatul congres, care n-ar trebui să fie prea departe.
Ceea ce aş vrea sa observ este că nu puţini dintre cei aleşi la trecutul congres şi-au umplut, din păcate, această legislaţie, cu schimbatul tutunului în slujba unor interese care nu erau totdeauna ale breslei.
Altminteri nu e explicabil cum s-a întîmplat că, în decurs de trei ani, Uniunea să nu ocazioneze nici o dezbatere importantă, cu caracter ideologico-estetic, adică de meserie. Din motive extraliterare, de calcul şi politică măruntă, nu s-a dus la îndeplinire nici pînă azi o hotărîre clară a Conferinţei de ţară şi o prevedere a statutului, anume înfiinţarea Asociaţiei din Bucureşti a scriitorilor64. Atârnă, pare-se, în cîntar interese şi rivalităţi mai presus de principii. Se poate pune întrebarea, ce a făcut, în tot acest timp, organizaţia de partid de la Uniunea Scriitorilor, unde a fost spiritul combativ şi iniţiativa comunistă, ce a întreprins comitetul organizaţiei?
Viaţa de partid a fost, după opinia mea, deliberat sau nu, subsumată voinţei şi inerţiei organelor administrative. La drept vorbind, nici n-a fost o viaţă de partid.
Eu gîndesc aşa, că, dacă vorbim de francheţe, onestitate, moralitate şi spirit justiţiar la nivelul întregii ţări, cu atît mai mult se cere să instaurăm această francheţe, onestitate, moralitate şi spirit justiţiar în chiar breasla noastră, care se vrea o celulă de mare energie vitală a societăţii. Eu nu sînt o fire pesimistă şi nu mă descurajez uşor.
Dacă aş fi fost aşa, am fi avut destule momente grele în recentul trecut care m-ar fi putut îngenunchea. Nu s-a întîmplat deoarece mi-am păstrat o nesfîrşită încredere în mai bine şi mi-am vazut de treabă, cum o voi face şi de acum încolo. şi acest "mai bine" s-a produs şi se produce, din păcate, nu prin contribuţia noastră, a tuturor, cum ar fi normal. Un lucru mi se pare clar şi este fundamental: niciodată scriitorii români nu au avut atîtea motive reale să fie solidari cu destinul ţării şi nu au avut atîtea şanse reale să se identifice cu acest destin mare şi glorios. Autorul acestei stări, al acestor raporturi, este partidul şi, personal, tovarăşul Ceauşescu. Nu-mi închipui că există cineva, în această sală, care să nu dorească fierbinte să adunăm într-o singură forţă şi într-o unanimă voinţă toate resursele noastre de mai bine pentru a ajuta, ca literaţi şi ca oameni politici, ca cetăţeni patrioţi, opera de edificare ideologică şi moral-educativă către care ne cheamă partidul.
Consfătuirea de azi nu e oarecare; ea premerge evenimentul aşteptat de noi toţi, de toată ţara - viitoarea plenară a Cornitetului Central. De aceea, mi-aş perrnite să formulez trei propuneri, care cred că ar fi util să stea în atenţia Consiliului Culturii şi Educaţiei:
Prima: Cred că ar fi bine să se ia măsuri eficiente pentru asigurarea orientării marxiste consecvente şi partinice a revistelor literare. Spun acest lucru pentru că, se ştie, revistele literare sînt uneltele cele mai importante ale vieţii literare.
Doi: Cred că ar trebui neapărat lărgite atribuţiile asociaţiilor scriitorilor din toate centrele culturale ale ţării, pentru a lega şi în acest mod viaţa literară cu viaţa poporului. Există următoarea situaţie: ideea tovarăşului Ceauşescu exprimată în urmă cu trei-patru ani, de a face neapărat aceste asociaţii pe cuprinsul întregii ţări, s-a fructificat organizatoric, însă, în fapt, ele nu duc o viaţă care să ne facă cinste, adică nu au nici un fel de rol şi atribuţii bine precizate.
În sfîrşit, a treia propunere se referă la organizaţia de partid de la scriitori. Cred că organizaţa de partid de la Uniunea Scriitorilor ar trebui repusă în drepturile sale fireşti, dîndu-i rolul care îi este înscris în statut, anume acela de îndrumator al vieţii politice şi profesionale de la Uniunea Scriitorilor, aşa cum se întîmplă, de altfel, în toate domeniile.
Vreau să semnalez că există o anumită anomalie de neînţeles, o anumită temere, care este exprimabila în felul următor:
Se spune în cele mai dese cazuri că aceste atribuţii nu pot fi date pentru că, la o organizaţie centrală, cum este Uniunea Scriitorilor, organizaţia de partid nu poate să aibă rolul care îi incumbă prin statut, deoarece atribuţiile Uniunii se referă la viaţa literară a întregii ţări. Cred că temerea este nefondată, nemotivată, din următorul motiv: spre deosebire de alte organizaţtii de partid din ţară, organizaţia de partid de la Uniunea Scriitorilor are privilegiul de a avea direct contact cu Comitetul Central în absolut toate problemele importante. Deci, nu există nici un fel de posibilitate de a face greşeli mari. În acest context, cred că neapărat trebuie instaurată o viaţă de partid aşa cum o cere statutul.
Cred că este de datoria noastră de conştiinţă să promitem solemn, cu acest prilej, conducerii partidului şi personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu să fim trup şi suflet în procesul de revoluţionar aflat în plină desfăşurare, la care participă conştient, cu pasiune comunistă, cei mai înaintaţi fii ai României socialiste. În ceea ce mă priveşte, mă angajez să ajut, după puterile mele. Vii mulţumesc.

Citeşte mai multe despre:   magazin,   partid,   nicolae,   cred,   partidului,   general,   s-au,   cărţi,   vieţii,   viata,   scrie,   ceausescu,   scris,   tovarăşe,   documente,   presa,   lucru,   literatură,   cărţile,   nicolae ceausescu,   secretar,   popor,   tovarasi,   n-au,   sînt,   tovarasul,   literar,   scriitorilor,   scriitor,   scrii,   literare,   uniunea scriitorilor,   literară

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Doi români au fost condamnați în Franța pentru că au cules prea multe ciuperci

Doi români au fost condamnați în Franța pentru că au cules prea multe ciuperci
Doi români din Franța au fost condamnați în Franţa la câte 500 de euro amendă pentru o infracţiune inedită. Au cules ilegal 266 de kilograme de ciuperci într-o pădure din estul țării....

Un poștaș japonez a păstrat acasă 24.000 de scrisori. Livrarea lor i s-a părut un calvar

Un poștaș japonez a păstrat acasă 24.000 de scrisori. Livrarea lor i s-a părut un calvar
Un lucrător poştal din Japonia, căruia meseria sa i s-a părut un calvar, a fost nevoit să explice poliţiştilor de ce nu a livrat 24.000 de trimiteri poştale, unele dintre acestea expediate în urmă cu câţiva...

În Florida cad iguane din copaci din cauza temperaturilor scăzute

În Florida cad iguane din copaci din cauza temperaturilor scăzute
Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) din Statele Unite a atenţionat populaţia din Florida cu privire la posibile căderi de iguane, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece în statul american, relatează...

O pisică a supravieţuit după ce a parcurs 60 km blocată sub capota unei maşini

O pisică a supravieţuit după ce a parcurs 60 km blocată sub capota unei maşini
O pisică din Marea Britanie a suferit răni grave însă a reuşit să supravieţuiască după ce a parcurs peste 60 de kilometri blocată sub capota unei maşini, relatează duminică Press Association. Pisica...

Trei recorduri mondiale pentru o sticlă de parfum

Trei recorduri mondiale pentru o sticlă de parfum
O companie din Dubai a prezentat o sticlă de parfum încrustată cu peste 3.500 de diamante şi care deţine trei titluri mondiale omologate de Guinness World Record, relatează UPI. Guinness a confirmat că sticla...

Record mondial de lectură colectivă stabilit în Mexic

Record mondial de lectură colectivă stabilit în Mexic
Jumătate de milion de elevi de la şcolile secundare din nord-estul Mexicului au stabilit vineri un nou record mondial de lectură colectivă, citind simultan un pasaj din cartea 'México Insurgente', a ziaristului...

Gesturile prin care câinii și pisicile își arată afecțiunea

Gesturile prin care câinii și pisicile își arată afecțiunea
Iubirea și loialitatea animalelor de companie este una cu adevărat specială, iar acestea merită să primească aceleași lucruri din partea noastră. Dacă vrei să înțelegi gesturilor prin care animalul tău...

10 reguli ale unui bunic pentru viitorul iubit al nepoatei lui

10 reguli ale unui bunic pentru viitorul iubit al nepoatei lui
O femeie in Scoţia a făcut publică o listă făcută de bunicul ei, care conţine 10 reguli pe care un pretendent trebuie să le respecte pentru a putea fi iubitul nepoatei lui, notează Daily Mail. Amie...

Un tânăr a devenit milionar pentru câteva ore

Un tânăr a devenit milionar pentru câteva ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Belfast, a devenit milionar, pentru câteva ore, după ce a găsit 8.9 milioane de lire în contul său bancar, notează indy100. Dane Gillespie a primit 8.9 milioane de lire...

Un tânăr din Germania a furat o mașină pentru a ajunge mai repede la toaletă

Un tânăr din Germania a furat o mașină pentru a ajunge mai repede la toaletă
Un drum scurt până la toaletă a avut consecinţe grave pentru un tânăr de 18 ani care făcea jogging într-o localitate din centrul Germaniei, relatează agenţia DPA citând un anunţ al...

Bucuria de a dărui durează mai mult decât satisfacția de a primi

Bucuria de a dărui durează mai mult decât satisfacția de a primi
Nivelul de fericire al oamenilor care obişnuiesc să ofere se menţine constant, sau scade într-un ritm mult mai lent, spre deosebire de situaţia în care ei ar fi beneficiarii darurilor respective, conform concluziil...

Copiii fac mii de lire pe piața neagră de pe urma jocului Fortnite

Copiii fac mii de lire pe piața neagră de pe urma jocului Fortnite
Copiii fac mii de lire pe săptămână într-o rețea mondială de hacking construită în jurul jocului Fortnite. Conform BBC, vârstele lor sunt și de 14 ani. 20 de hackeri au spus că fură conturi online...

Un amfibian orb, care își îngroapă capul în nisip, a fost numit după Donald Trump

Un amfibian orb, care își îngroapă capul în nisip, a fost numit după Donald Trump
 Un amfibien orb, care obișnuiește să își îngroape capul cu nisip, a fost numit după Donald Trump, ca răspuns la comentariile sale privind schimbările climatice, scrie...

Un nou record mondial: 126 de ore de dans

Un nou record mondial: 126 de ore de dans
O adolescentă de 17 ani din Nepal a dansat timp de 126 de ore consecutiv pentru a intra în Cartea Recordurilor Guinness la categoria ''cel mai lung maraton de dans susţinut de o singură persoană'', informează...

Amazon, acuzat că a „ruinat Crăciunul”

Amazon, acuzat că a „ruinat Crăciunul”
Amazon a fost ținta criticilor în această perioadă apropiată de sărbători, clienții afirmând că gigantul „ruinează” ziua cea mare a copiilor, notează Daily Mail. Gigantul a...
Serviciul de email marketing furnizat de