Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O transformare veche de milioane de ani îi intrigă încă pe oamenii de ştiinţă care încearcă să afle cum şi-au dezvoltat maxilarul şerpii veninoşi. Aceste animale se află în posesia celei mai sofisticate arme biologice din lumea naturală, cu care nu se poate compara nici o altă structură generatoare de venin.
O transformare veche de milioane de ani îi intrigă încă pe oamenii de ştiinţă care încearcă să afle cum şi-au dezvoltat maxilarul şerpii veninoşi. Aceste animale se află în posesia celei mai sofisticate arme biologice din lumea naturală, cu care nu se poate compara nici o altă structură generatoare de venin.
Structura dentară a şerpilor veninoşi constituie încă o necunoscută din punct de vedere al evoluţiei în domeniul erpetologiei. Astfel, sistemul complex al colţilor frontali, despărţiţi de colţii poziţionaţi pe partea din spate a fălcilor, este întîlnit doar la aceste reptile, şerpii neveninoşi avînd doar un şir obişnuit de dinţi. Majoritatea şerpilor veninoşi au colţii dezvoltaţi în partea din spate a maxilarului, asemănători unor ace de seringă conectaţi la glanda de venin, însă există şi grupuri de şerpi, precum cobrele şi viperele, ai căror colţi veninoşi se dezvoltă în partea frontală a maxilarului, fiind practic poziţionaţi în faţa gurii. Veninul de şarpe este un tip de salivă modificată, produsă de glande speciale care derivă din glanda salivară parotidă prezentă la vertebrate. Această variantă de glandă este situată în fiecare parte a capului, sub ochi, învelită într-o teacă de ţesut muscular.
TRANSFORMARE. Studiind evoluţia şerpilor veninoşi din specii neveninoase, cercetătorii de la Universitatea Leiden din Olanda au descoperit că dezvoltarea colţilor, poziţionaţi atît în faţă, cît şi în spate în structura maxilarului, s-a produs dintr-o porţiune de ţesut dentar aflat în spatele fălcii superioare, proces complet diferit de evoluţia colţilor şi dinţilor atît la şerpii neveninoşi, cît şi la oameni, la care dinţii fălcii superioare se dezvoltă dintr-un ţesut dentar diferit de cel din care "cresc" dinţii fălcii inferioare.
Astfel, colţii frontali ai maxilarului tuturor speciilor de şerpi veninoşi se deplasează în faţă în timpul dezvoltării embrionare, datorită creşterii rapide a fălcii superioare în această fază evoluţionară, în timp ce colţii poziţionaţi pe partea din spate a fălcilor rămîn nemişcaţi, formîndu-se dintr-un ţesut dentar separat. "Ţesutul dentar decuplat, aflat în partea din spate a fălcii, a evoluat în strînsă legătură cu glanda de venin, formîndu-se astfel sistemul complex colţ-glandă", spune cercetătorul Freek Vonk, om de ştiinţă la universitatea olandeză, pentru publicaţia ştiinţifică Live Science, adăugînd faptul că decuplarea de ţesut permite această dezvoltare tocmai datorită legăturii care lipseşte între colţii frontali şi cei aflaţi în spate pe maxilar.
Potrivit cercetătorilor, studierea acestui fenomen poate să dezvăluie noi indicii privind diversitatea mare a tipurilor de şerpi veninoşi, care a început acum 60 de milioane de ani, ajungînd pînă la 3000 de specii în zilele noastre. "Acest studiu scoate la lumină noi detalii, care pot răspunde întrebărilor agasante din domeniul erpetologiei privind modul în care a evoluat diversitatea tipurilor de colţi la speciile şerpilor veninoşi", a spus David Kizirian, erpetolog la Muzeul de Istorie Naturală din New York, SUA, nefiind însă implicat în desfăşurarea cercetărilor organizate de oamenii de ştiinţă olandezi. Studiul a implicat cercetarea dezvoltării embrionare a 96 de embrioni de şarpe din opt specii, dintre care două de şerpi veninoşi.
PREISTORIE. În ceea ce priveşte originea veninului secretat de aceşti şerpi, un studiu, desfăşurat anterior de oamenii de ştiinţă australieni de la Universitatea din Melbourne, a susţinut teoria potrivit căreia aceşti şerpi s-au dezvoltat din acelaşi strămoş preisoric al şopîrlelor veninoase. Potrivit cercetătorilor, deşi aceste şopîrle au apărut acum 100 de milioane de ani, cu aproape 40 de milioane de ani înaintea şerpilor veninoşi, structura materialului genetic, atît în cazul şerpilor veninoşi, cît şi a şopîrlelor "otrăvitoare", prezintă trăsături comune. Astfel, ei au concluzionat că strămoşul preistoric avea glande de venin conectate atît la falca superioară, cît şi la cea inferioară, trăsătură care s-a pierdut în cazul şerpilor, deoarece prezenţa unei glande de venin care să comunice cu colţii fălcii inferioare se poate dovedi a fi un impediment în ingurgitarea hranei.
Citește pe Antena3.ro
