x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget SECURITATE - Criza, un imbold pentru ţepe

SECURITATE - Criza, un imbold pentru ţepe

de Mihai Manole    |    17 Oct 2008   •   00:00
SECURITATE - Criza, un imbold pentru ţepe

Semnele de slăbiciune au atras dintotdeauna prădători dornici de o captură uşoară. Cea mai evidentă manifestare a unui astfel de principiu are loc în fiecare clipă în viaţa junglei, acolo unde orice urmă de nesiguranţă te transformă într-o pradă la îndemână.



Semnele de slăbiciune au atras dintotdeauna prădători dornici de o captură uşoară. Cea mai evidentă manifestare a unui astfel de principiu are loc în fiecare clipă în viaţa junglei, acolo unde orice urmă de nesiguranţă te transformă într-o pradă la îndemână.

Dar această stare de fapt e departe de a fi o caracteristică a sălbăticiei. Dimpotrivă, ştim destul de bine că şi lumea civilizată "joacă" după această regulă. Un exemplu de actua­litate îl constituie sistemul bancar, în contextul actual de criză a economiei mondiale.

Phishing. Insecuritatea financiară de la nivel global a generat, se pare, o efervescenţă a cri­minalităţii high-tech din domeniul phishingului, cel puţin aşa indică avertismentele emise de Comisia Federală de Comerţ a Statelor Unite, după cum informează ediţia online a BBC.

Grupurile de hackeri care operează în acest domeniu exploatează agitaţia de pe pieţele financiare pentru a obţine pe căi ilicite informaţii bancare de la consumatori.  Noile schimbări în conducerile şi acţionariatul băncilor au produs destul de multă confuzie în rândul consumatorilor, confuzie de care vor încerca să profite din plin iniţiatorii atacurilor de fraudare online.

Un grup parlamentar britanic susţine chiar că se aşteaptă o deplasare a interesului atacurilor informatice din zona furtului de identitate spre cea a atacurilor ce îi vizează pe deţinătorii de conturi bancare. Aceasta în condiţiile în care în Marea Britanie atacurile de tip phishing au crescut în decurs de un an cu 180%.

Raportul pentru luna octombrie al companiei Secure Computing, specializată în soluţii de securitate informatică, indică faptul că băncile aflate în centrul crizei financiare americane s-au plasat şi în topul clasamentului, având drept criteriu numărul mesajelor de tip spam şi tentativele de phishing.

ROMÂNII ŞI PHISHINGUL
Anul trecut, România s-a clasat pe poziţia a cincea în topul ţărilor din care sunt generate cele mai multe atacuri din categoria phishingului. Un raport Sy­man­­tec indică faptul că 5% din site-urile de frauda­re online se găsesc în România, cele mai vizate ţinte fiind, şi atunci, organizaţiile financiare din Statele Unite.

Recent, un poliţist de naţionalitate română, în vârstă de 22 de ani, stabilit de şapte ani în Statele Unite, a recunoscut că a participat la o fraudă bancară de tip phishing de 700.000 de dolari. Potrivit TheRegister.co.uk, investigatorii au găsit în căsuţa de poştă electronică a lui Sergiu D. Popa zeci de mii de adrese de e-mail care urmau să devină destinatare ale mesa­jelor care ar fi părut ca venind din partea unor bănci şi ar fi încercat să îi convingă pe clienţi să divulge informaţii despre conturile lor bancare.

Infracţiunea de care este acuzat românul s-a soldat cu păgubirea a circa 7.000 de persoane. Acuzatul oferea şi programe de phishing cu instrucţiuni de folosire pentru 1.500 de dolari, dar şi software şi hardware pentru contrafacerea cărţilor de credit.


×
Subiecte în articol: IT