Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Claude Anet ● Mayerling ● 6 noiembrie 2012În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 1889, într-un pavilion de vânătoare de la Mayerling, lângă Viena, sunt găsite cadavrele arhiducelui Rudolf de Habsburg şi al iubitei sale, tânăra baroană Maria Vetsera. Concluzia anchetei oficiale a fost dublă sinucidere. Şi, pentru că sinuciderea era un păcat de neiertat în ochii bisericii, împăratul Franz Josef, tatăl lui Rudolf, a lansat versiunea unui accident fatal într-un acces de nebunie subită a kronprinţului. Papa Leon al XIII-lea a îngăduit slujba împărătească şi înmormântarea în cripta imperială. Cât despre tânăra şi nefericita iubită a arhiducelui, ea a fost înhumată în cea mai mare taină de către rudele ei. Misterul de nepătruns ce apasă asupra acestei aşa-zise duble sinucideri pare a se fi spulberat odată cu trecerea anilor şi a unor termene pe care martorii dramei se obligaseră să le respecte. Din afirmaţiile lor şi dintr-o serie de documente ieşite la iveală reiese că ar fi de fapt vorba de un asasinat politic, şi versiunile cele mai demne de crezare ar fi două: prima, că Rudolf ar fi avut o furtunoasă discuţie cu părintele său, în care i-ar fi făcut cunoscut că intenţionează să se despartă de soţia sa, arhiducesa Stefanie, riscând un divorţ (interzis de Biserica Catolică) spre a se căsători cu baroana Maria Vetsera, iar a doua, cea mai gravă, că Franz Josef ar fi aflat că fiul său ar fi conspirat împotriva sa şi că, având ajutorul unor aliaţi maghiari, ar fi avut intenţia să se încoroneze rege al Ungariei, dând astfel lovitura de graţie imperiului austro-ungar. Se pare că tocmai aceşti conspiratori, ştiindu-se demascaţi şi nemaiavând încredere în Rudolf, l-ar fi suprimat cu ajutorul unui valet, camuflând asasinatul într-o dublă sinucidere.
Anne Bronte ● Necunoscuta de la Wildfell Hall ● 30 octombrie 2012
Gilbert Markham este profund intrigat de Helen Graham, o tânără femeie frumoasă şi misterioasă care s-a mutat la Wildfell Hall împreună cu fiul ei. El nu ezită să îşi ofere prietenia necunoscutei, dar atunci când comportamentul ei retras devine subiectul bârfelor şi al speculaţiilor locale, Gilbert începe să se întrebe dacă nu cumva s-a înşelat atunci când a considerat-o demnă de încredere. Adevărul tragic începe să iasă la lumină când Helen îi permite lui Gilbert să-i citească jurnalul, şi, rând pe rând, sunt dezvăluite detaliile şocante ale căsniciei dezastruoase de care Helen a trebuit să fugă, lăsând-o în urmă...
Scris într-un ritm alert, în care se împletesc replicile spirituale şi ironia, Necunoscuta de la Wildfell Hall, al doilea roman şi ultimul al scriitoarei Anne Brontë, este o lectură impresionantă şi plină de forţă.
Stendhal ● Armance ● 23 octombrie 2012
Considerat de Andre Gide drept cel mai bun roman al lui Stendhal, Armance este povestea tragică de iubire dintre eroina omonimă şi Octave de Malivert, un tânăr taciturn, însă strălucitor de inteligent. O serie de neînţelegeri îi ţine despărţiţi pe cei doi iubiţi, totul fiind complicat de problemele lui Octave, cauzate de un accident. Cei doi se căsătoresc în cele din urmă, însă calomniile unui rival îl conving pe Octave că Armance s-a căsătorit cu el numai din egoism. Sfâşiat de durere, Octave pleacă să lupte în Grecia, unde moare de inimă rea.
"Niciodată nu se mai aflase Octave într-o stare atât de nepotrivită cu jurămintele ce şi le făcuse împotriva dragostei. Crezuse că glumeşte, ca de obicei, cu Armance, iar gluma luase pe neaşteptate o întorsătură gravă, neprevăzută. Se lasă dus în voie, nu mai judeca, trăia o culme a fericirii. A fost una dintre fugarele clipe pe care numai întâmplarea le dăruieşte uneori celor facuţi să trăiască intens, drept răsplată pentru atâtea suferinţe.Viaţa năvăleşte în inima, iubirea te face să uiţi tot ceea
ce nu este de esenţă divină ca ea, şi trăieşti mai mult în câteva clipe decât în lungi răstimpuri…"
Guy de Maupassant ● Pierre şi Jean ● 16 octombrie 2012
Guy de Maupassant, celebru scriitor francez de secol XIX, creatorul unora dintre cele mai frumoase pagini de literatură de dragoste. Dintre cărţile lui, în colecţia ”Romanul de dragoste” va apărea : Pierre şi Jean ...
”Fără iubire? E posibil ca o femeie să nu iubească? O femeie tânără şi drăguță, care trăieşte la Paris, citeşte romane şi aplaudă actrițele care mor din pasiune pe scenă, poate să treacă prin viață, de la adolescență până la bătrânețe, fără ca inima să nu-i fie atinsă nici măcar o dată de dragoste? Dacă ar fi vorba de alta, nu şi-ar închipui aşa ceva; şi-atunci, de ce ar crede-o despre mama lui? Sigur că ar fi putut să iubească şi ea; ce, dacă e mama lui trebuie să fie altfel decât toate celelalte femei? A fost tânără, a avut sufletul tulburat de slăbiciunile poetice ale vârstei. Închisă, întemnițată în prăvălie lângă un bărbat grosolan, care nu vorbea decât despre negoțul lui, a visat călătorii, nopți cu lună, sărutări date pe înserat. Şi iată că într-o zi intrase un bărbat, aşa cum intră în cărți îndrăgostiții, şi-i vorbise la fel ca ei. Şi ea îl iubise. De ce nu? Era mama lui! Ei şi...?”