● Doina Cornea ● Titel Constantinescu ● Gabriela Melinescu
Grădina, în bătaia unui soare blând, mă retrimite tot la amintirile mele din prima copilărie. Acestea erau mai degrabă legate de spaţiul natural, mai impresionant, mai puternic decât cel al încăperilor. Am mult mai puţine amintiri legate de interioare. După cum toată fiinţa mea, fericirea ei, erau dependente (şi au rămas aşa până azi) de lumina solară. Totuşi, mi-au rămas plăcut întipărite în memorie şi unele momente nocturne, legate de visări adolescentine împărtăşite cu prietena mea Crista, la Reghin, în faţa ferestrei luminate de lună; apoi, mai târziu, la Ileni, cu Steluţa, şezând amândouă pe malul apei, în care admiram sclipirile jucăuşe ale lunii. Cred că percepeam luna tot ca pe un substitut al soarelui, ca pe o nostalgie solară.
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 67
Scriu tot mai greu în caietele mele. Şi când scriu mă doare totul. O lehamite de lume. Suntem o insulă pierdută undeva într-un larg nemărginit, la cheremul unui nebun! Adorator de palate! De clădiri mari, făcute repede-repede, să mai aibă timp să le admire. Acum e mare zarvă să termine faţada (doar faţada!) acelui muzeu-mausoleu de pe malul Dâmboviţei, pe unde trec eu mereu, în drum spre Radio. Vrea să se defileze pe acolo şi numai acolo, acum de 23 august! De asta-i arde lui, de defilare! Şi e într-un permanent iureş. Aleargă unde vede cu ochii. Merge mereu "la ţară"! Orzul, grâul, porumbul, ovăzul la picioarele lui. Şi ricinul! Acum vrea ricin! Coboară din elicopter, ţăranii îl aşteaptă pe tarlale, îi dau onorul, pâine, sare, flori, tot satul strâns ciopor şi el le spune să cultive ricin! Şi noi, aici, adică nicăieri, mereu suntem nicăieri, neştiind ce să facem! Ce să mai scriu în caiete?! E totul jalnic.
Trăim din plin o catastrofă, imposibil de remediat. Parc-am fi drogaţi. Sectă murdară şi înfricoşată, împinsă la disperare de un pastor nebun.
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 325
Lionel mi-a telefonat de la Bruxelles, povestind că l-a visat pe Rène care era vesel şi care i-ar fi spus: "Toate astea s-au întâmplat pentru ca Gabriela să te ajute la scrierea cărţilor profetice!"
L-am visat şi eu pe dragul meu Rène; eram veseli amândoi şi voiam să-i spun că m-am decis să las copilul să se nască. Părea fericit, îmbrăcat în pardesiul lui albastru, apoi am intrat într-o cameră ascunsă şi el a dispărut.
Am primit de la două bănci somaţii îngrijorătoare pentru a plăti garanţiile bancare semnate pentru publicarea "Cărţii fluturilor" a fraţilor Wright. Suma este foarte mare şi cred că nu există nimeni care m-ar putea ajuta, nici măcar nu îndrăznesc să povestesc despre asta, dar toată lumea deja a aflat şi toţi mă privesc cu îngrijorare. Acum însă trebuie să concentrez toate forţele pentru înmormântare şi serviciul divin, apoi pentru cumpărarea pietrei funerare, toate astea costând o sumă de bani pe care nu o am. Vecinii deja au aflat de dificultăţile mele şi îmi propun să cumpere de la mine, pe preţuri de nimic, lucruri din casă: pianul, lustra, covoarele şi altele. Le-am spus clar că nu vând nimic.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 265
Citește pe Antena3.ro