Amintiri din comunism cu nepotul lui Foriş

CULISELE ISTORIEI ● În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, arhitectul Ştefan SÎrbu, spune povestea familiei sale
La 10 octombrie 1955, în urma unui decret de graţiere, după şase ani de la arestare, Victoria Sîrbu a fost eliberată din lagărul Miercurea-Ciuc. Nimeni nu-i spusese în ce împrejurări i-a dispărut "tovarăşul de viaţă", Ştefan Foriş, nici ce s-a întâmplat cu fetiţa lor, Vera Victoria, născută în 1945.

CULISELE ISTORIEI ● În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, arhitectul Ştefan SÎrbu, spune povestea familiei sale
La 10 octombrie 1955, în urma unui decret de graţiere, după şase ani de la arestare, Victoria Sîrbu a fost eliberată din lagărul Miercurea-Ciuc. Nimeni nu-i spusese în ce împrejurări i-a dispărut "tovarăşul de viaţă", Ştefan Foriş, nici ce s-a întâmplat cu fetiţa lor, Vera Victoria, născută în 1945.

• Jurnalul Naţional: Domnule Ştefan Sîrbu, bunica dvs. Victoria – unul dintre cei trei membri ai Secretariatului PCdR condus de Foriş – a fost închisă după instalarea partidului ei la putere. Cum s-a păstrat momentul ieşirii bunicii dvs. din închisoare în memoria familiei?

Ştefan Sîrbu: Au lăsat-o pur şi simplu, nu avea nimic… Norocul bunicii a fost că, atât cât a stat în închisoarea din Miercurea-Ciuc, paznicele ştiau că face închisoare din cauza lui Foriş. În mod normal, nu avea voie deloc să iasă din curte. O scoteau pe ascuns – era foarte umflată – şi o puneau pe scaun după colţ, ca să o bată un pic soarele. Când a ieşit din închisoare, era deja cu mintea înnebunită.

• După buletinele medicilor din închisoare, prezenta într-adevăr tulburări de comportament. Poate însă că exageraseră, încercând  s-o ajute...

Nu, bunica avea probleme de psihiatrie. Povestea singură că înainte s-o nască pe mama, fiind însărcinată, o luase razna în momentul când a suferit un accident în tramvai. Tramvaiul a deraiat, toţi au început să sară, ea, fiind însărcinată, nu avea cum să fugă. Atunci a închis ochii şi şi-a spus: "Dumnezeu cu mila". Norocul ei a fost că tramvaiul s-a oprit în bordură. Dar, evident, să porţi un copil... Mama se naşte la 24 aprilie 1945. Iar bunica păstrase copilul numai pentru că  mai "avusese" un băiat. Fusese însă un avort provocat, pentru că era război şi nu putea să-l păstreze. Nu ştiu cum nimeni dintre cei mai apropiaţi lor nu povestesc asta. Foriş a suferit când bunica a renunţat la sarcină. Şi când mai află şi că a fost băiat… Acesta fusese şi motivul pentru care Foriş se despărţise de Lotti – prima soţie –, pentru că nu voia să rămână însărcinată. Deşi avuseseră o viaţă bună, el era atunci profesor la Cluj… A doua soţie a fost Tatiana Bulan. Cu Lotti ştiu că fusese căsătorit legal. Numai că Lotti divorţează în acea perioadă de patru ani când el este închis şi, culmea, rămâne atunci însărcinată...

• Cu Schraer, avocatul care îi apăra pe comunişti şi era totodată informator al Siguranţei…

Există o fată care poartă numele de Foriş,  numai că Lotti îşi reia numele Foriş după 1968.

• Spuneaţi că gardiencele de la Miercurea-Ciuc o protejaseră oarecum pe bunica dvs...

Da, era considerată soţia lui Foriş. La eliberarea din închisoare însă, când îi caută actele, nu i le-au găsit în arhiva închisorii. Şi îi spun: "Dar tu trebuia să mori!". Sentinţa în proces fusese opt ani muncă silnică. Teroarea în timpul închisorii – nu ştiu dacă scrie undeva – era că au ţinut-o fără să facă nimic. Asta a înnebunit-o!

• Da, şase ani de singurătate, zăvorâtă între patru pereţi. Alţi cinci înainte – 1944-1949 – terorizată de "răspunsul partidului". Iar până atunci, clandestinitatea şi războiul... În  închisoare implora să muncească...

Asta mi-a povestit-o şi mie, că era groaznic pentru ea. Începuse să facă tot felul de chestii, numai să aibă activitate între pereţii celulei. Dar atunci când i se mai spune şi că trebuia să moară...! Ea ştia că trebuia să reziste, să supravieţuiască, să se întoarcă să-şi crească copila. I-au dat totuşi drumul – asta a povestit-o de foarte multe ori – şi a fost urmărită în tren de o persoană care i-a pus două ţigarete pe măsuţă, dar nu a stat cu ea tot drumul... A înţeles că este supravegheată, dar ajunsă în Gara de Nord a zis că trebuia să se strecoare. Când a ajuns în stradă s-a gândit încotro s-o apuce. "Unde să mă duc, nu ştiu pe nimeni, unde stă, cine, unde, ce face!?" Şi şi-a amintit de un cumnat – a lui era cea mai apropiată casă de Gară. Unchiul Jeca, fratele bunicii, avusese o primă soţie, care stătea în acea casă cu fratele ei la stradă şi în aceeaşi curte – pe Strada Dreaptă. Şi bunica s-a dus, ştia că fratele ei nu se înţelegea foarte bine cu soţia, şi când a ajuns la casă a rămas în poartă. Tanti Polea i-a făcut semn cu mâna să intre. A intrat şi, de fapt, acolo locuia fetiţa ei – mama mea – cu mătuşa lui Foriş, Vilma, închiriind o cameră.

• Deci, intrând aproape din întâmplare, şi-a găsit fetiţa!

Da. E o poveste – nu ştiu cât de adevărată, pentru că nu am auzit-o povestită nici de mama, nici de bunica. Mama era la şcoală. Atunci când se întoarce de la şcoală şi când i se spune că i s-a întors mama, fetiţa exclamă: "Vai, dar eşti cu părul alb!". Asta povestea bunica. Alte povestiri sunt că a suportat un şoc şi a sărit s-o bată, că nu e mama ei şi să plece!

• Fetiţa construise, probabil, o imagine de mamă-zână... Sosise o epavă umană după anii de izolare şi suferinţă...

Vilma era paralizată, era a doua pareză, după ce fusese jefuită de rude din partea familiei. Victor, băiatul celui mai mare frate al bunicii, Iulian. A furat nişte cârpe, aşternuturi, ce-a găsit...

• Femei lipsite de apărare...

Când Vilma-neni vine acasă, deschide dulapul şi vede că nu mai are lucrurile, a făcut un şoc şi a paralizat.

• Unde-a lucrat bunica dvs. după eliberare?

La început, aproape un an, toţi povesteau cum dormea foarte, foarte mult. Încerca să se refacă. Venise din închisoare umflată. Era atât de deformată, încât nici nu-şi mai simţea picioarele. Povestea că într-unul din bocancii pe care-i primise la eliberare, când a ajuns acasă, găsise un şobolan mort. Tot drumul ea nu simţise hoitul în bocanc.

• Îşi pierduse sensibilitatea...

Da, o pierduse din cauză că o injectau în închisoare cu tot felul de somnifere, ca să o calmeze. Probabil că făcea urât în crizele de nebunie. Asta susţin o parte din rude, verişori din partea bunicului. Pe de altă parte, putea să fie din cauza reumatismului. Toată copilăria mea, bunica suferea din cauza reumatismului.

• Vilma-neni, mătuşa pe care Foriş o iubise foarte mult, încât îi lasă prin testament bunurile sale – nişte obiecte cu valoare afectivă, în fapt –, cu ce se ocupa?

Fusese bogată. Dar după ce a venit în Bucureşti (din Ardeal – n.r.) a ţinut o cantină la colţul Străzii Academiei, unde erau hrăniţi, printre alţii, şi copiii de ilegalişti ai căror părinţi erau în închisori. Unul dintre ei a fost Andrei Pintilie, băiatul lui Ilie Pintilie. Cantina era a ei, am şi actele de când venise cu soţul – bijutier, deschisă prin anii ’30, ’30 şi ceva… Când bunicii locuiau în Pasajul Victoriei, ea stătea în aceeaşi locuinţă cu bunicii. Când vine bunica din închisoare, mama avea 11 ani. Vilma-neni moare imediat după ce vine bunica, pentru că şi-a dat seama că a predat ştafeta. A trecut prin nişte experienţe neplăcute, s-a tot mutat, nu a avut niciodată încredere în familia bunicii. Dacă Foriş şi mama lui erau dispăruţi pentru familie, sora mamei, Maria Sîrbu, era membru în Comitetul Central.

• Cum?

După război. Nu a fost căsătorită niciodată. A făcut multă închisoare… Tanti Marusea intră în închisoare prin 1933...

• Nu cu ea vrusese să se însoare Gheorghiu-Dej în închisoare?

Ba da. Se spune şi că unchiul Vania, fiul ei cel mare, ar fi copilul lui Gheorghiu-Dej.   

• Maria Sîrbu ce profesie avea?

După război a fost profesor universitar la Facultatea de Geografie din Bucureşti. Ajunge şi directorul Institutului de Geografie. Preda geografia URSS. Dar examenul de asistent universitar îl dăduse înainte de război, la începutul anilor ’30. Condamnarea ei fusese ani buni de actualitate – numai că ea era ţinută bine ascunsă şi nu o găseau. Şi totuşi nu respectă ce-i spusese unchiul Jeca – să nu se prezinte la examen pentru postul de asistent universitar la Facultatea de Geografie: "Tu oricum nu o să iei, ai făcut facultatea la Iaşi!"... Dar a luat examenul. Aşa au găsit-o şi au prins-o. A intrat pentru zece ani la închisoare.

• Până la 23 august 1944?

Nu ştiu sigur, până la începutul lui 1944, poate.

• Cum ajunsese la condamnare?

În procesul cu Liceul cu predare în limba rusă din Cetatea Albă, la sfârşitul anilor ’20. Sora cea mai mică a fost eliberată pentru că era minoră. În familia bunicii au fost şapte fraţi, trei băieţi şi patru fete.

• Şi toţi au venit în Bucureşti din Basarabia?

Ultima care vine a fost Adelaida, noi îi spuneam tanti Adela, căsătorită Boreiko. A venit ultima pentru că rămăsese în Basarabia ca să aibă grijă de casă. De fapt, după ce se pune frontiera sovietică (1940 – n.r.), ea rămâne în Basarabia sovietică. Pe urmă, când românii intră în Basarabia (iunie 1941 – n.r.), ea e mutată, a ajuns până în Siberia cu frontul, pentru că stătea în spatele frontului. Adelaida Boreiko ajunge în România după moartea lui Stalin. Până atunci nu am putut s-o ajutăm. În rest, toţi fraţii au venit în anii ’20-’30, cu studiile... Se mai duceau în Basarabia, acasă la Samoilovka.   

• Fetele Maria, Elena şi Victoria devin comuniste...  Dar cum a plănuit Dej să se însoare cu Maria Sîrbu oare? Cum ajunseseră apropiaţi? Ea asistent universitar, el muncitor cu patru clase?!

Dar erau deţinuţi politici, aveau zile pentru... erau tot felul de familii care... Primeau tot felul de lucruri în Închisoarea Doftana, unchiul Vanea mai avea – sper să n-o fi distrus-o – o tuşieră făcută de Gheorghiu-Dej pentru tanti Marusea. Sunt acele casete faimoase de lemn care de multe ori între pereţi aveau şi mesaje... La ieşirea din închisoare, Maria Sîrbu se declară cu cinci ani mai tânără. Şi aşa a rămas în acte până la moarte – născută în 1909. După ce a stat 11 ani în închisoare, s-a gândit că a pierdut o groază de timp din viaţa ei şi se voia mai tânără.

• În timp ce între Gheorghiu-Dej şi sora ei mai mare fuseseră – erau – asemenea relaţii apropiate, începe tragedia Victoriei Sîrbu...

Dar şi sora cealaltă, Elena Pavel, era "generator" de nume de cinematograf pe bulevard, Liceul "Iulia Haşdeu" i-a purtat numele câţiva ani şi pe urmă a dispărut brusc.

• De ce? Murise în închisoare ca deţinută comunistă...

Elena Pavel fusese revendicată de basarabeni ca erou naţional comunist. Iar basarabenii au spus că aceia care erau comuniştii lor luptaseră întotdeauna pentru întoarcerea Basarabiei la patria-mamă. Şi atunci, evident că activiştii comunişti români au scos-o... Deşi Ştefan Pavel, soţul ei, era în funcţie pe vremea lui Dej.

va urma