Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cârciumăreasa-spectacol Kera Calița își orânduiește restaurantul pentru o zi mare: se împlinesc 30 de ani de când este deschis vestitul local. Noroc că tocmai s-a produs eliberarea de restricții. Altfel, cu mesele goale, fără lăutari, fără miros de bucate românești, ar fi fost o sărbătoare tristă. Ultima boieroaică din București mărturisește că molima aceasta a fost cel mai dureros răstimp din viața ei și chiar a fost nevoită să vândă argintărie, tablouri, bijuterii și alte obiecte de artă din recuzita locantei Jariștea pentru a depăși criza financiară. A vrut neapărat să-și păstreze angajații și a făcut „cazne și muncă de ocnă a minții” pentru a plăti salariile când localul avea obloanele trase, la fel ca toți antreprenorii din industria HoReCa, loviți puternic în 2020.
A început afacerile cu o cârciumioară care avea meniul pictat pe geam: „ciorbă de burtă estem și mititei mai mari”. Vindea vin la butoi și rachiu la damigeană, dar a ajuns să gătească pentru lumea bună: politicieni cunoscuți, oameni de afaceri, oameni de cultură, artiști renumiți, diplomați, mai toți au vizitat-o măcar o dată. Cu mulți a legat prietenii trainice și i-a invitat inclusiv la conacul ei din Snagov.
Personaj cu apariții nemaivăzute, lovită în plină pandemie cu o citație, patroana Kera Calița s-a dus inclusiv la audieri cu ținuta de scenă cu care ne-a obișnuit, purtând o pălărie extravagantă. „Eu sunt un negustor cinstit”, le-a spus atunci reporterilor. Mare iubitoare de animale, Kera Calița este nedespărțită de Momo, un cățel simpatic și cuminte, în vârstă de 6 ani. Tuns, frezat și educat pentru a fi scos în lume, Momo își iubește stăpâna ca un copil. Jupâneasa mai are acasă trei pisici și un maidanez adoptat chiar în anul greu al pandemiei de la un adăpost de animale. L-a botezat Assos.
Citește pe Antena3.ro
Gurmanzii care o vizitează pleacă și cu tolba plină de povești despre protipendada de altădată, stilul de viață de odinioară, meniuri interbelice, codul manierelor în gastronomie sau legenda vinurilor. Pe lângă colecția fantastică de pălării, deține și alte arsenale: cărți în primă ediție, evantaie, tabachere, genți, ochelari, bijuterii.
Cum ați rezistat în pandemie?
K.C. Îi mulțumesc Atoateziditorului că n-am murit de inimă rea. Să stai mai mult de un an cu cârciuma închisă nu e o dramă, e mai mult decât o dramă, e o tragedie, nu doar pentru viața mea și sufletul meu, cu toții au trăit infernul lui Dante.
Ați reușit să păstrați angajații?
K.C. Da, am reușit să îi păstrez, să plătesc utilitățile, salariații, taxele. Am vândut obiecte de artă, tablouri, argintărie, am vândut din recuzita locantei și a cabinei de lucru. Am strâns de-a lungul vieții multe lucruri, am fost chibzuită.
Se putea face mai mult pentru industria HoReCa?
K.C. Mult mai mult, eu mai am o piedică, sunt în insolvență de 7 ani. Nu se dau ajutoare decât firmelor cu profit.
A fost cea mai grea perioadă din viața dumneavoastră?
K.C. Da. A fost cea mai tristă perioadă din viața mea. La început eram boboc neprihănit, eram încrezătoare și visătoare, nu aveam datorii la bănci, dar acum este spinos și anevoios.
V-ați gândit să renunțați la afacere?
K.C. Nu mi-a trecut prin cap, dar dacă se va mai întâmpla să închidă din nou, voi cădea pe gânduri. Clienții reprezintă cântarul, echilibrul, strălucirea și susținerea locantei. Fără clienți nu poți să exiști.
Câți ani aveați la Revoluție?
K.C. 35 de ani. Tinerețea are putere de farmazon, poți să faci orice.
Dacă nu ați fi avut restaurantul, ce v-ar fi plăcut să faceți?
K.C. Pregătirea mea a fost de bibliotecar, am profesat câțiva ani la fosta Bibliotecă Mihail Sadoveanu din Piața Amzei, după care am fost casier contabil la Igiena. Imediat după Revoluție mi-am deschis o cârciumioară, lipită de aceasta. Avea meniul pictat pe geam: „ciorbă de burtă estem, și mititei mai mari”. Am început cu vin la litră, tescovină la țoi și cu mititeii atât de cunoscuți în țara noastră că până și aviatorii recunoșteau Bucureștiul după fumul grătarelor de la mici în perioada interbelică.
Care obiect vă este cel mai drag?
K.C. Tabloul Conului Iancu Caragiale, patronul și stăpânul meu, singurul pe care-l recunosc de stăpân al vieții mele.
Câte pălării aveți?
K.C. Am 339 de pălării, le aduceam pe scenă, le purtam cu noblețe. Pentru mine, locanta este o biserică și de aceea nu apar cu capul descoperit. Pe 31 mai, se fac 30 de ani de când am această cârciumă cu iz aparte. Seara se strânge lumea, cântă saxofonul, parcă umbrele boierilor vechi sunt în partea cealaltă a meselor, iar clopotele Mănăstirii Antim și cele ale Mitropoliei ne țin pavăză.
Cine vă face ținutele acestea spectaculoase?
K.C. Doamna Maria Mihăilă, care este modistă la Teatrul Național, și doamna Simona Stepan, care a predat istoria costumelor la vechea Facultate Nicolae Grigorescu.
