Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: Care a fost, stimate domnule Silviu Dragomir, resortul intim care v-a determinat să scrieți această carte-spovedanie de o sinceritate (indusă poate?) cristal - „Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru” (Editura Trei, 2023)?
- Silviu Dragomir: Există în psihologie un termen de specialitate care nu este întâlnit des. Enantiodromie.
- M-ați buimăcit din prima...
- Termenul vine din terminologia greacă și s-ar traduce aproximativ prin faptul că un lucru care atinge un prea plin tinde să se transforme în opusul său. În cazul meu prea plinul era o viață exterioară care în ciuda unui anumit succes social nu mai era deloc mulțumitoare, iar viața interioară a început să preseze pentru a ieși la suprafață. Însă nu este deloc o carte spovedanie. Este doar rodul experienței mele de viață și de terapeut, dar și al studiilor mele din ultimii ani de la Institutul Jung din Zürich. Este, de fapt, o adaptare pentru publicare a tezei mele de absolvire la care am lucrat câțiva ani. Autodezvăluirile sunt limitate și rolul lor a fost să arate că și eu am trăit pe propria piele provocările vârstei de mijloc, cu toate bunele și relele, pe care le descriu în carte. Însă experiența proprie este doar pretextul în abordarea unei teme pe care o consider de importanță maximă în dezvoltarea individului. Nu este nici detaliată și nici ponderea ei în corpusul cărții nu este una excesivă. De aceea nu o consider deloc o carte autobiografică.
Fundamente
- Dar cum/când ați decis s-o scrieți la persoana întâi? Este, până la urmă, un act de curaj. Apoi, cât din substanța ei e, concret, rezultatul experiențelor personale și cât produsul pregătirii profesionale? Trebuie să menționăm aici că sunteți psihanalist jungian, filosof (v-ați luat licența în filosofie, nu?), dar și editor/antreprenor în brazda culturii.
- Da, am o licență în filosofie la Universitatea București, o formare inițială ca psihanalist freudian, după care formarea de la Zürich ca psihanalist jungian. Sunt unul dintre fondatorii Editurii Trei, care în acest an împlinește 30 de ani de existență și de care m-am ocupat fără întrerupere de la înființare până acum. În același timp sunt psihoterapeut cu practică privată în București. Este evident că toată această experiență profesională este reflectată în carte, însă experiențele personale, viața trăită în tot zbuciumul ei, emoțiile generate de propria trecere prin mijlocul vieții constituie fundamentul pe care am construit această lucrare.
La egală distanță între viață și marele final
- Urmează o triplă mirare (ce pare) simplă: ce înseamnă mijlocul vieții, stimate domn? Sau, mai țintit, ce conotații, ce poveri, ce eliberări poartă mijlocul vieții pentru bărbatul Silviu Dragomir? Dar pentru tatăl Silviu Dragomir? Dar pentru profesionistul cu același nume? Sper că n-am întrecut măsura (dar ce-i măsura, până la urmă, dacă nu o stavilă impusă arbitrar?) ...
- Înainte de toate, mijlocul vieții înseamnă exact ceea ce este. Mai exact când am parcurs deja o jumătate din călătoria noastră dinspre naștere către moarte.
- Dacă am ști cu precizie când urmează să cadă peste noi marele final... Nici nu cred că am putea trăi împăcați cu o asemenea revelație.
- Pentru mine această primă jumătate de viață a avut provocările ei, dificultățile ei, obiective și scopuri specifice, cum ar fi crearea unei cariere și a unei familii, dar și emoții și energii diferite față de ceea ce urmează. Dacă până acum totul a fost ascendent, de acum sensul se schimbă, devine descendent. Cred că este foarte potrivită comparația cu mersul Soarelui. Drumul începe cu răsăritul, și apoi treptat lumina, căldura și strălucirea cresc și ating apogeul la mijlocul zilei. Apoi totul se reduce, urmează apusul și se lasă întunericul. De ce nu ar urma și viața omului parcursul astrului căruia îi datorează viața de fapt?
Putem opri îmbătrânirea? Dar moartea?
- O comparație interesantă. Până la urmă, oamenii și-au trăit (mulți încă o mai fac) viața strâns conectați cu lumina și căldura soarelui.
- Este un fapt natural, și psihicul se supune și el legilor naturii, până la un punct. Acest model natural pune presiune pe dezvoltarea individului, îl încadrează într-un model, într-o schemă. Și atunci întrebarea, putem noi evada din această schemă, și dacă da, ne e de ajutor această evadare? Ne va fi mai bine așa? Și ce ar însemna asta? Putem opri îmbătrânirea, și chiar moartea?
În căutarea sensului
- Grele mirări...
- Încercări au fost destule și nu se vor opri niciodată. De la cele spirituale, potențate de dimensiunea spirituală, trecând prin cele medicale și ajungând în ziua de azi la cele tehnologice, cum ar fi conservarea prin înghețare sau folosirea inteligenței artificiale. Acest subiect rămâne deschis. Însă noi putem apela la ceva ce avem cu siguranță și care ne diferențiază: conștiința. Putem deveni conștienți prin cunoaștere și mai ales putem căuta și chiar găsi sensul. Acesta este conceptul central al cărții mele, în jurul căruia încerc să caut explicații, dovezi, exemple, teorii. Iar experiențele personale de care mă întrebați le-am subsumat în totalitate raportării la sens.
Visul, instrument de accesare a inconștientului
- Cu această mirare incizăm - fascinant! - croiala viselor, ori a visului care deschide cartea ce ne-a proptit împreună aici și acum: făptura iubită alunecă-n abisul apei, iar tatăl ei (nu devoalez cine, să se citească volumul) trebuie să-și aleagă rapid următoarea mișcare, de care depinde, suprapus peste pieirea sau salvarea copilei, propria-i traiectorie în viață/moarte (e important și cum murim, nu?). Și-acum nedumerirea (profanilor): au anumite vise puterea de a ne (re)formata existența, așa cum credeau, poate, și marii regi de odinioară? Părintele Jung ce ne-a sugerat?
- Eu cred că da. Pentru că inconștientul, nemărginitul inconștient joacă un rol decisiv în felul în care ni se desfășoară viața. Accesul nostru la el este dificil, nu avem foarte multe instrumente la îndemână ca să putem pătrunde acolo. Și visul este unul dintre ele. Alături de imaginația activă și urmărirea complexelor la Jung, de asociația liberă la Freud etc. O discuție despre natură, sensul și interpretarea viselor poate fi foarte elaborată și întinsă, însă pe scurt un vis este o imagine despre ceea ce se întâmplă în inconștient. Acolo se trăiește o viață deplină, diferită de ceea ce noi trăim la suprafață, și care are o influență covârșitoare asupra vieții noastre de zi cu zi și a evoluției noastre. El în sine este clar și cuprinzător, dar nu așa ajunge la noi, sau mai precis, nu așa îl percepem.
În simbol este încapsulat totul
- Dar?
- Este deformat pe de o parte de cenzură, pe de alta el este impregnat cu o simbolistică specifică. Visul transmite mesaje prin simboluri. Dacă nu încercăm să descifrăm simbolul din vis nu vom înțelege nimic. Ni se va părea fie o aiureală nocturnă, generată de un somn prea agitat, sau de o zi mai dificilă, fie vom vedea cine știe ce previziuni fericite sau nefaste. Însă în simbol este încapsulat totul. Inclusiv mesajul visului. Pentru că există un mesaj, dincolo de descrierea unei situații anume din inconștient. Dacă acest mesaj este interceptat corect și în acord cu specificitatea fiecărui individ, va duce cu siguranță la dezvoltarea Eului.
- Deduc, aproape de definitiv, că destinul ni-l facem în mare măsură singuri (ca să nu spun că suntem propriul nostru destin; chiar, se poate cocheta coerent pe tema antidestinului?, adică un om să acționeze împotriva propriei sorți hărăzite de zarul hazardului? Ce nebunie!). Greșesc, stimate domnule Silviu Dragomir?
- Aici e greu de dat un răspuns definitiv. Până la urmă problema destinului, dacă există, și dacă da, cât de mult ne influențează, și mai ales dacă poate fi schimbat este o chestiune rămasă deschisă din toate punctele de vedere. Se merge către o acceptare a faptului că nu ne naștem tabula rasa...
Destinul ca paradox
- Cum aprecia, de pildă, filosoful John Locke.
- Eh, avem încă de la apariție încorporate în noi, pe lângă o moștenire genetică, dovedită științific deja, și o moștenire psihică, fundamentată transgenerațional. Noi, psihoterapeuții psihodinamici, o întâlnim adesea în cabinet și este una dintre confruntările importante cu inconștientul. Pot să vă dau ca exemplu trauma transgenerațională. Aceasta poate acționa ca un fel de destin și noi încercăm să-l înțelegem, să-l aducem în conștiință mai întâi, de acolo, din străfunduri, și apoi să-l integrăm în personalitatea noastră actuală, în aici și acum. Dacă putem acționa împotriva destinului, însă aici intrăm într-un paradox. Dacă acceptăm asta, am acceptat destinul ca idee din start. Și atunci orice acțiune a noastră împotriva lui, fie în sens pozitiv, generată de conștient, fie în sens negativ, generată de partea de umbră, este de fapt tot sub semnul destinului. A acționa împotriva destinului este tot destin. Ne învârtim în cerc. Însă și aici este un simbol interesant, cel al șarpelui care își înghite coada, atât de fascinantul uroboros.
Cunoașterea ca țel al existenței
- Cercul!
- Și acum ca să vă răspund la întrebare, nu greșiți, dar nici nu aveți dreptate. Ar trebui poate să schimbați paradigma, să acceptați în viața d-voastră paradoxul, și atunci va veni și răspunsul așteptat.
- În siajul mirărilor de mai sus: ce visuri ați avut, ce visuri v-ați împlinit, stimate domn?
- Visurile mele au fost legate întotdeauna de cunoaștere în general și de lumea cărților și a scrisului în particular. În jurul lor mi-am construit viața și, din acest punct de vedere, mă simt în acord cu mine însumi.
O emoție minunată
- Revenind la mijlocul vieții (din carte) - mă urmărește inevitabilul, parol!, sunt și eu în aceeași oală (aiurea! - poate doar îmi supraevaluez ața, tăria ei) -, identific, ori cel puțin identificam, la prima citire, trei variante: stagnare (respinsă), cădere (de neconceput) și reinventare/ reorientare/ progres. Dar ce trăiri, ce revelații (să nu le echivalați cu visele, vă rog), ce sentimente (să fi fost dragostea?), ce puteri v-au determinat să mergeți înainte? Poate, cine știe, îi inspirați și pe alții...
- Cred că am răspuns mai sus.
Nefericirea ca poartă/vehicul
- Cărțile și scrisul - cunoașterea. Dar iubirea? Chiar așa, ce-i iubirea, stimate domnule filosof și psihanalist (jungian) Silviu Dragomir? (să ne feriți, vă rog, de pecețile didactice; mulțumim). Cum v-a modelat această trăire modul în care ați gândiți și gândiți? V-ați pierdut vreodată capul din dragoste? (când/cu ce (de)efecte?)
- Sunt multe, foarte multe feluri de a răspunde la această întrebare. Depinde cine vreți să vă răspundă. Eu ca terapeut, ca filosof, ca editor, ca bărbat etc.? Un lucru e cert. Da, am fost influențat foarte mult de această minunată emoție, o prețuiesc enorm și încerc să o înțeleg și să o folosesc în tot ceea ce fac. Mă ajută să mă diferențiez ca Eu de conținuturile adânci și impersonale ale inconștientului.
- Dar nefericirea? Există așa ceva cu permisiunea gândirii noastre?
- Sigur că există, și, din punct de vedere psihologic, se poate identifica ușor cu depresia și anxietatea. Greu de suportat, greu de trăit cu ea, însă poate fi și o poartă sau un vehicul către o lume nouă. Depinde de cum o abordăm, ca boală sau ca purtătoare a unui mesaj că trebuie să facem ceva, să schimbăm ceva.
Litere în sertar
- „Mijlocul vieții...” este prima carte a omului Silviu Dragomir. De ce? Mi-ați putea răspunde „De ce, nu?”, așadar aprofundez: n-aveți versuri, proze, „filosofeli” de sertar? Ori ați vrut să punctați o idee și cu asta, basta! (ce expresie!; de unde s-o fi tras în limba noastră fonetică?)?
- Dorința de a scrie m-a urmărit dintotdeauna. Există și un sertar, cu tot ceea ce enumerați, dar într-adevăr această carte și-a croit drumul către publicare acum din considerente pe de o parte explicabile prin parcursul meu profesional, pe de alta a urmat acele căi necunoscute și misterioase ale sufletului, care împinge lucrurile să iasă la suprafață și să se întâmple la un moment dat. Așa a fost să fie, un debut târziu, care însă a curs lin din interior către exterior.
- Mă apropii de limita bunului simț, așa că verticalizez din nou, aproape patetic: cum credeți că au apărut oamenii pe pământ? - prin evoluție, ori prin vreun miracol?
- Greu de spus, de ce să excludem una din variante, pot fi ambele valide în același timp, personal agreez ideea paradoxurilor funcționale, dar oare este cu adevărat important? Ceea ce contează, cred eu, este că suntem aici, într-una din lumile posibile, unde avem atâtea oportunități de cunoaștere și dezvoltare…
Evoluție prin diferențierea de natură
- Credeți în prietenie, stimate domn? Dar în iertare?
- Da, cu siguranță, da.
- Mă opresc aici, de fapt, nu, mai am o mirare: ce rol a jucat sincronicitatea în existența lui Silviu Dragomir?
- Unul extrem de important. Sunt permanent atent la sincronicități, la apariția lor și la felul în care ne influențează. Însă ele trebuie încărcate cu sens. Noi putem și eu cred că trebuie să facem asta. Altfel rămân în zona unor evenimente care țin mai mult de natură și mai puțin de cultură. Și psihicul omului există și evoluează prin diferențierea față de natură, opus contra naturem. Asta nu înseamnă însă lipsă de respect sau agresiune asupra acesteia. Natura ne hrănește și ne permite să existăm, însă evoluția psihică rămâne în sarcina noastră, prin lărgirea și dezvoltarea eului.
Despre Silviu Dragomir
Silviu Dragomir (n. 1968) este psihoterapeut, psihanalist jungian și editor. Licențiat în filosofie, a urmat programul de formare internațională al C.G. Jung-Institut din Zürich. Este membru al IAAP (International Association for Analytical Psychology) și analist acreditat al C.G. Jung-Institut. Trăiește și lucrează în București. Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru este prima lui carte.
„Am o licență în filosofie la Universitatea București, o formare inițială ca psihanalist freudian, după care formarea de la Zürich ca psihanalist jungian.”, Silviu Dragomir
„Inconștientul, nemărginitul inconștient joacă un rol decisiv în felul în care ni se desfășoară viața. Accesul nostru la el este dificil, nu avem multe instrumente la îndemână ca să putem pătrunde acolo.”, Silviu Dragomir
„Un vis este o imagine despre ceea ce se întâmplă în inconștient. Acolo se trăiește o viață deplină, diferită de ceea ce noi trăim la suprafață, și care are o influență covârșitoare asupra vieții noastre de zi cu zi și a evoluției noastre.”, Silviu Dragomir
„Visul transmite mesaje prin simboluri. Dacă nu încercăm să descifrăm simbolul din vis nu vom înțelege nimic.”, Silviu Dragomir
„Avem încă de la apariție încorporate în noi, pe lângă o moștenire genetică, dovedită științific deja, și o moștenire psihică, fundamentată transgenerațional.”, Silviu Dragomir
„A acționa împotriva destinului este tot destin. Ne învârtim în cerc.”, Silviu Dragomir
„Visurile mele au fost legate întotdeauna de cunoaștere în general și de lumea cărților și a scrisului în particular.”, Silviu Dragomir
