Profitori - Dictionar pentru decembrie ’89

Alex Mihai Stoenescu analizeaza in cartea "Istoria loviturilor de stat in Romania" termenii folositi timp de 16 ani pentru a defini ce s-a intamplat in decembrie ’89.

Rezistenta confuziei asupra incadrarii corecte a faptelor din ianuarie 1990, chiar si la un deceniu si jumatate de la evenimente, provine si din inactivitatea si inertia factorilor academici si culturali care nu au avut capacitatea de a modifica enciclopediile si dictionarele din perioada comunista, astfel incat populatia sa ia contact cu definitiile corecte ale evenimentelor (categoriilor istorice) pe care le traise.

Si astazi bantuie confuziile intre revolutie, revolta populara, lovitura de stat sau puci, chiar si la personalitati cu pretentii intelectuale, ca Ion Iliescu sau Gelu Voican Voiculescu. De aceea, in acest loc vom comenta un mic dictionar de termeni specifici:

REVOLUTIA este, conform DEX-lui, "o schimbare brusca, si de obicei violenta, a structurilor sociale, economice si politice ale unui regim dat". O revolutie victorioasa este in mod fundamental o schimbare totala de sistem politic, urmata de modificarea structurii economice si a pozitiei straturilor sociale. Datorita complexitatii fenomenelor, precum si profunzimii schimbarilor produse in societate, revolutia se desfasoara pe o perioada mai lunga de timp. "Revolutie brusca" este un barbarism semantic si inadecvat. Dar sensul acestei dezvoltari temporare este in continuare controversat. Pe de o parte, revolutie se numeste schimbarea violenta a regimului politic, desi acest fragment al unei miscari politice violente poate fi incadrat in termenul de insurectie, urmata de celelalte modificari structurale. Aici termenul de revolutie se limiteaza doar la rasturnarea politica, aceasta fiind apoi determinanta pentru celelalte transformari. Pe de alta parte, revolutia este privita ca un proces mai amplu, cuprinzand intreaga fenomenologie. In acest ultim caz, actiunea declansatoare poate fi o insurectie, o revolta mai ampla sau o rascoala generalizata, precum si o lovitura de stat (cazul Romaniei: revolta populara + lovitura de stat militara), ca parte de debut a unei revolutii care in final va schimba nu numai sistemul politic, dar si pe cel economico-social. Ea poate fi incadrata de doua date calendaristice precise, in conditiile identificarii unui moment al declansarii (14 decembrie 1989) si a unui moment al consemnarii victoriei (constatarea pozitiei stabile a noii puteri - 20 mai 1990), dar obligatoriu urmata de procesul tranzitiei. Termenul de tranzitie aplicat fenomenelor din Romania trebuie nuantat cu cele doua aspecte distincte ale sale: 1. tranzitia politica, desfasurata intre 22 si 27 decembrie 1989 si 2. tranzitia economica, prelungita intre 4 ianuarie 1990 (prima sedinta de Guvern Petre Roman) si toamna anului 2002, cand economia romaneasca a fost recunoscuta oficial drept economie de piata functionala. Cum toate aceste fenomene sunt de durata, este evident ca definitia dictionarului roman este din nou superficiala, fie si numai pentru faptul ca structura sociala a unei natiuni nu poate fi schimbata brusc. Aceasta abordare poarta si beneficiul "cazuisticii" istorice, revolutiile din 1848 fiind, de exemplu, declansate prin insurectii in mari orase europene, urmate de transformari fundamentale prelungite pe decenii. Faptul ca bolsevismul a folosit lozinca "revolutiei permanente" nu trebuie sa ne induca in eroare. Aici, conform tezei lui Lenin: "Este imposibil sa reuseasca o revolutie fara terorism", "revolutia" echivaleaza cu starea de teroare introdusa de aceasta si prelungita pentru a asigura dominatia unei oligarhii revolutionare. Nu acesta este cazul evenimentelor din decembrie 1989 din Romania, desi fenomenul politico-militar a fost insotit si de episodul "terorist".

MOMENTUL 0. O data cu fuga dictatorului, pucistii au avut cale libera pentru indeplinirea planului

REVOLTA este o razvratire spontana, neorganizata, care nu este indreptata obligatoriu impotriva unui regim sau guvern, avand - dupa modelul francez - trasatura unei forme de opozitie, de refuz de a se supune autoritatii cuiva. Asa a fost, de exemplu, revolta cetatenilor Brailei din 1921 impotriva ordinului Primariei de a da cu var impotriva holerei. Sau revoltele de pe nave etc. Revolta a fost si tulburarea violenta a ordinii publice la Los Angeles in 1992, ocazie cu care s-au folosit arme de foc, fara a fi insa o insurectie, deoarece nu a fost indreptata impotriva autoritatii guvernamentale. Prin extensie, unui protest colectiv violent care ia dimensiuni profesionale, etnice sau sociale, care incalca legile tarii si ataca simbolurile Puterii, i s-a atribuit deseori denumirea de revolta populara. In realitate, in momentul cand atinge aceasta dimensiune si se defineste prin violenta antiguvernamentala, ea intra deja in domeniul insurectional. La noi, apropierea intre cele doua notiuni nu s-a putut face, deoarece propaganda comunista a legat termenul de insurectie de lovitura de stat de la 23 august 1944, asociind presupusa insurectie cu elementul fabulatoriu al folosirii armelor (asa-numitele "garzi patriotice"), astfel incat in mentalitatea populara insurectie inseamna "o ridicare cu arma in mana", ceea ce astazi nu mai este obligatoriu. Revolta populara din decembrie 1989 (20 decembrie la Timisoara si 22 decembrie la Bucuresti) a avut un caracter pasnic, fundamental politic (a avut programe politice, forte conducatoare - cazul FDR - si lideri bine individualizati - Lorin Fortuna, Claudiu Iordache la Timisoara; Petre Roman, Dan Iosif si Dumitru Mazilu la Bucuresti), dar si un caracter limitat, revolta populara de la Timisoara risipindu-se o data cu indepartarea dictatorului la Bucuresti, moment care marcheaza si disolutia miscarii populare din Capitala. Fara existenta revoltei populare de la Bucuresti, nici revolta populara de la Timisoara, nici lovitura de stat militara data de conducerea Armatei si Securitatii in cladirea CC al PCR nu reuseau. Motivul principal - revolta populara inseamna fundamental masa, miscarea masei, cea care proiecteaza in istorie fenomenul de "legitimitate revolutionara", adica acel drept istoric al popoarelor de a se revolta impotriva unei guvernari abuzive, fara insa, asa cum arata specialistii in Drept constitutional, de a oferi si legitimitatea juridica. Ea vine o data cu victoria revolutiei si cu alegerile libere care confirma sau infirma o forta politica sau alta la conducerea statului. In interiorul acestei perioade se desfasoara lupta pentru putere.

PUCIUL (lovitura de stat militara) este o forma a loviturii de stat date de armata, cu sau fara intrebuintarea armelor, dar cu folosirea deplina a autoritatii institutiei militare, mizand pe perceptia populara a fortei pe care o reprezinta. Puciul cunoaste doua tipuri de dezvoltare ulterioara: 1) dupa aplicarea loviturii, fortele militare conduc statul si introduc regimul militar, si 2) dupa consumarea loviturii militare, forta de puci cedeaza Puterea unui regim civil aservit (cazul din decembrie 1989). De regula, puciul este o impunere a autoritatii militare unice (Consiliul Militar Superior la noi), precisa si usor de identificat. Asa cum am aratat, presa din decembrie 1989 chiar a subliniat acest caracter. Totodata, atitudinea armatei, ca reprezentanta a fortei, este fundamentala intr-o miscare de rasturnare a ordinii existente, fie ca intervine in represalii sau de partea miscarii, fie ca asista fara sa se implice. Pasajul esential din Comunicatul catre tara al CFSN din 22 decembrie 1989: "Consiliul Frontului Salvarii Nationale care se sprijina pe Armata romana" era nu numai o definitie corecta a bazei de putere pe care se sprijinea nucleul din jurul lui Ion Iliescu, ci si expresia unui fapt de ordinul evidentei: nucleul CFSN s-a constituit la ora 16:00 la MApN, liderii au fost protejati de fortele Armatei, au fost apoi gazduiti la sediul MApN si aparati cu numeroase guri de foc si cu forte supranumerice, liderii circulau la vedere cu blindatele si garzile de protectie ale Armatei. Pe de alta parte, prin forta "civila aservita" se intelege optiunea unilaterala a Armatei pentru grupul Iliescu impotriva primului-ministru in exercitiu Dascalescu si a alternativei politice cunoscute sub denumirea de "Guvernul Verdet", ca sa nu mai punem la socoteala ca aceasta optiune a implicat obligatia ca noua putere sa nu puna in discutie sau in cercetare penala faptele comandantilor si ale militarilor in perioada dinainte de 22 decembrie, perioada represiunii militare. Ministerul de Justitie si Procuratura Militara s-au conformat; cercetarile Comisiei "Petre Roman" asupra represiunii de la Timisoara au fost oprite si raportul comisiei, ingropat; drept garantie, generalul Stanculescu, participant si la Timisoara, si la Bucuresti (22-23 decembrie 1989), a fost numit ministru al Apararii, iar generalul Chitac a fost numit ministru de Interne; impotriva Timisoarei s-a declansat o adevarata campanie de denigrare, avand ca motiv dezvaluirile presei locale asupra represiunii militare din 17 decembrie; fenomenul CADA, care continea si o componenta militara revelatoare, a fost destructurat (ofiterii destituiti, trecuti in rezerva sau compromisi public); puterea a dat numeroase declaratii publice privind atasamentul Armatei fata de ea.

BALCONUL. Invingatorii au cuvantat multimii despre noua ordine

CONTRALOVITURA DE STAT are doua subcategorii cunoscute in istoriografie, singura stiinta, de altfel, care identifica si evalueaza astfel de procese politico-militare. Prima subcategorie este contralovitura data de puterea aflata in exercitiu pentru a contracara o lovitura de stat organizata in sanul ei. Este situatia in care se confrunta doua fractiuni ale partidului aflat la putere (specific dictaturilor), ale unor institutii distincte ale statului (de exemplu, Armata si Ministerul de Interne - imaginea falsa acreditata la noi ca Ministerul de Interne si Securitatea dau o contralovitura CFSN-ului si Armatei in decembrie 1989) sau chiar doua sau mai multe unitati militare din cadrul Armatei (cazul tipic al juntelor sud-americane). A doua subcategorie a contraloviturii de stat este identificata in interiorul fenomenului de "proces revolutionar", dar specific in orice conditii - asa cum corect a subliniat Sergiu Nicolaescu - bataliei pentru putere. Fondul unei astfel de batalii in care apar lovitura de stat si contralovitura de stat este ilegitimitatea juridica, situatie in care se afla ambele tabere, ambele tinzand spre preluarea puterii in stat, stabilizarea pozitiei de conducere si consacrarea juridica a legitimitatii sale. Este cazul tulburarilor politice din Romania de la inceputul anului 1990. Actiunea CFSN-ului de a se transforma in partid (lucru perfect normal), dar cu pastrarea puterii, cu transformarea sa in partid de guvernare, folosind intregul aparat de stat pentru a se impune in alegeri, precum si cu impartirea arbitrara, total abuziva, a procentelor din CPUN, se inscrie, potrivit criteriilor si normelor stiintei istoriografiei, in categoria loviturii de stat, asa cum o definesc si marile dictionare: "preluare ilegala a puterii de o persoana sau un grup care exercita functii in interiorul aparatului de stat".

In ianuarie 1990, CFSN era o putere revolutionara provizorie, ilegitima juridic si care avea un evident si structural caracter statal, nu politic. De altfel, ca simptom explicit al acestei situatii, este de subliniat ca, in momentul in care s-a anuntat si apoi inregistrat FSN-ul ca partid politic participant la alegeri, organizatiile politice ale FSN din intreprinderi si institutii s-au destramat in cateva saptamani, ramanand pe loc, iarasi ca expresie a caracterului politic explicit al loviturii de stat, doar simpatizantii si membrii de partid FSN. Cei plecati, atat de la conducerea CFSN-ului ( gen Ana Blandiana, Doina Cornea), cat si cei plecati din organizatiile CFSN sau FSN judetene vor popula urgent Opozitia. Reactia organizata a Opozitiei si, in primul rand, tentativa de a rasturna puterea prin violenta se inscrie si ea in categoria contraloviturii de stat, mai precis in a doua subcategorie a acesteia.

LOVITURA DE PALAT este o alta forma a loviturii de stat, dar care se desfasoara in spatiul restrans al institutiei supreme (palat regal, consiliu de ministri, in general sediu al puterii centrale), are un grad mare de confidentialitate si implica un numar foarte mic de persoane avizate. Ea se produce cu atat mai eficient cu cat Puterea este mai evident concentrata in acel loc si pierde legatura sa cu societatea. De multe ori, lovitura de palat indeparteaza un singur om, liderul, fara ca acest eveniment sa produca o schimbare in structuri. O lovitura de palat la care societatea nu reactioneaza este un semn al evidentei ca intre aceasta si Putere s-a produs de mult o ruptura.

LOVITURA DE STAT

Este, in acceptiunea Dictionarului explicativ al limbii romane (DEX), un "act de violare a Constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea in stat". Probabil ca autorii acestei definitii au fost prizonierii unui exclusivism lingvistic, deoarece lovitura de stat din mai 1864 sau puciul de la 23 august 1944 n-aveau cum sa fie o violare a Constitutiei, pentru ca aceasta nu exista sau nu functiona. Apoi am avut parte de lovituri de stat in care nu s-a tras nici un foc de arma - lipsind elementul de "preluare cu forta armelor" - , cum a fost asa-numita "Restauratie" din 7-13 iunie 1930. Practic, in aceasta definitie se amesteca insurectia, revolta, rascoala si revolutia, care si ele pot conduce la violarea Constitutiei si la preluarea puterii prin violenta. Lucrul acesta nu se intampla in marile dictionare occidentale. Larousse nu lasa loc de interpretari: Coup d’Etat - preluare ilegala a puterii de o persoana sau un grup care exercita functii in interiorul aparatului de stat. Definitia este identica si in Webster’s-ul american. Ea insista pretutindeni - cu exceptia statelor inca prizoniere ale mentalitatilor comuniste - pe particularitatea actiunii din interiorul structurii de stat, particularitate pe care sistemul comunist o refuza, fiind de fapt cea mai periculoasa pentru asezarea sa politica. Sistemul comunist, pretinzand ca anuleaza pozitiile antagonice din interiorul unui stat, nu putea admite existenta unui conflict care sa opuna clase si structuri. Dar, pentru perceptia corecta a semnificatiei "de interior" pe care o are lovitura de stat in terminologia internationala, trebuie subliniat ca o actiune dusa din afara structurii de stat poarta - dupa caz - alte denumiri, deja anuntate: insurectie, revolta, rascoala, revolutie. Fiecare are definitia sa si nuantele care o disting pe una de cealalta. Ele apartin toate societatii civile.

IN NUMELE PUTERII

Aceste observatii nu au un caracter polemic. Romania a avut de-a face cu un grup complotist, legat de puterea straina tutelara, si care a fost instalat la conducerea provizorie a statului de generalii implicati in represiune, grupul intelegand sa pastreze puterea cu orice pret pentru a nu fi expus marginalizarii sau, mai grav, inculparii pentru "furtul revolutiei". Principalul merit, nu lipsit de importanta, de pana atunci al acestui grup era ca rezolvase problema cea mai murdara a Revolutiei - eliminarea fizica a dictatorului.

Fragmente din Istoria loviturilor de stat in Romania, volumul IV, partea a II-a, Editura RAO - Alex Mihai Stoenescu

NU RATATI! In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre decembrie 1989