x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un autobuz numit B56CBO

0
Autor: Claudia Daboveanu 29 Mar 2010 - 00:00
Un autobuz numit B56CBO Marin Raica/Jurnalul Naţional


miscarearezistenta.jpgDin "deliciile" pe care le numără aventura zilnică prin Bucureşti, de acasă spre locul de muncă, face parte unul de care nu te poţi lipsi decât dacă vrei să te dai badea Cârţan şi s-ajungi per pedes la serviciu: şoferul RATB.

Tocmai d-aia se crede centrul Universului sau, vorba cuiva, miezu' la do­doaşcă. Ca să nu creadă că-s singuri pe lume - deşi unii dintre ei parcă ar fi crescut în codru - semnalăm câteva reguli de bun-simţ pe care ei se fac că nu le cunosc.

De câţiva ani, în capitală au fost aduse autobuze Mercedes, dotate cu aer condiţionat şi rampă la mijloc, pentru cărucioare de bebeluş sau scaunele cu rotile ale persoa­nelor cu deficienţe fizice. Nu o dată, pe căldurile toride din ultimii ani, mi-a fost dat să văd cum călătorii fierţi abia mai respirau, în timp ce din cabina şoferului venea o răcoare de care ar fi trebuit să beneficieze şi bieţii pasageri.

Că-s vatmani ori şoferi pe autobuze sau trolei­bu­ze, unii nu deschid uşa din faţă nici dacă văd în înghesuială mămici cu copii în bra­ţe, bătrâni sau tineri cu handicap. Caz concret: 2 martie a.c., ora 19:30, capătul de la Ghencea al autobuzului 302. Zeci de oameni aşteaptă ca şoferul care vorbeşte la mobil, ferecat în cabina lui, să le des­chi­dă uşile. Unii bat în geam, alţii îl roa­gă. Se face că n-aude, nu vede, ba chiar întoarce spatele ostentativ. Un domn îl pozează cu telefonul. Şoferul rânjeşte sfidător.

Îi bat în uşă până iese nervos şi zice: "Nu vă dau drumu', bă, e maşina mea, vă urcaţi când vreau io!". Îi arăt un bătrânel cu un nou-născut în braţe, care părea bolnăvior. "Şi ce dacă?" "Mitoca­nule, cine te crezi?", îi strigă oamenii în urmă. "N-aveţi ce să-mi faceţi", hohoteşte în timp ce completează foaia de parcurs, într-o gheretă.

Mă duc după el. Mă întâm­pi­nă ostil o doamnă care aflu că-i e şefă.
Îi spun cum s-a purtat subalternul ei.
"Eu i-am zis să des­chi­dă uşile, da' poate era în pauza de masă, nu ştiu." Insist. "Cum îl cheamă?" "Nu ştiu", insistă şefa. Ora 19:45. Autobuzul a plecat, cu tot cu oamenii care-l blamau pe şoferul fără nume. Pe autobuz îl cheamă B56CBO. Poate îi împrospătăm memoria şefei. Sau şefilor ei.
Citeşte mai multe despre:   mişcarea de rezistenţă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de