x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ilustrul necunoscut al zilei: Anghel Serghei Florin

Ilustrul necunoscut al zilei: Anghel Serghei Florin

18 Oct 2010   •   00:00
Ilustrul necunoscut al zilei: Anghel Serghei Florin
5974-134158-anghelflorinserghei.jpgÎncepând cu scrutinul parlamentar din 2008, deputaţii şi senatorii au fost aleşi prin vot uninominal. Acest sistem de vot a fost extrem de lăudat, spunându-se că introducerea lui va avea ca efecte înnoirea clasei politice şi apropierea cetăţeanului de parlamentarul pe care l-a ales să-l reprezinte. Însuşi preşedintele Traian Băsescu lăuda la vremea respectivă introducerea acestui sistem de vot. "Sistemul uninominal majoritar pe care l-am propus la refe­rendum este acela care face ca fiecare român să îşi identifice parlamentarul care îl reprezintă, să îi ştie numele şi să îl poată monitoriza în atitudinile din Parlament, dacă se duce la Parlament, dacă are atitudini politice în acord cu angajamentele pe care le-a avut în campanie (...)", spunea Băsescu.

Au trecut aproape doi de când acest sistem funcţionează în Parlament şi totodată un prilej de a constata că acei parlamentari aleşi uninominal nu sunt nici pe departe ce ar fi trebuit să fie, mulţi dintre ei devenind o masă anonimă, transformată în maşinărie de vot la comanda partidului din care fac parte, iar o trecere în revistă a site-rilor celor două Camere ale Parlamentului oferă destule exemple.

Am luat-o în ordine alfabetică şi l-am găsit pe deputatul PDL de Prahova Anghel Serghei Florin, care de când a devenit ales al poporului nu a grăit decât o dată în Camera Deputaţilor: când a depus jurământul. Adică o dată în aproape doi ani de mandat. În schimb, şi-a pus semnătura pe nouă proiecte le­gislative: Propunere legislativă privind verificarea prin mijloace electronice a dreptului de acces la vot al cetăţenilor, Pro­punere le­gislativă pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, Proiect de Lege privind interoperabilitatea sistemelor informatice etc. Lăudabil, am putea spune, dar, uitându-ne pe proiecte, descoperim că sunt semnate, la grămadă, de cel puţin zece parlamentari, ceea ce înseamnă că iniţiativa nu-i aparţine în exclusi­vitate, nu-i o creaţie proprie.

Anghel n-a fost foarte selectiv când i s-a cerut semnătura pe vreun proiect legislativ şi şi-a oferit-o chiar şi pentru renegatul proiect prin care presa scrisă ar putea intra în subordinea CNA, buchisit de Silviu Prigoană.

Până să ajungă susţinător de duzină al proiectelor altora, Florin Anghel a fost un veritabil traseist politic: între 1995 şi  2003 a fost membru PNŢCD, între 2003 şi 2004 a fost preşedinte de filială al PUR, până în 2005 a fost membru PNL, apoi a revenit în PUR până în 2008, iar după un scurt stagiu la şefia unui partid-fantomă, PNDC, a devenit membru PDL.

×
Subiecte în articol: politic ilustrul necunoscut al zilei