x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ajutor pentru Grecia, după reguli germane

Ajutor pentru Grecia, după reguli germane

de Irina Cristea    |    26 Mar 2010   •   00:00

Liderii Uniunii Europene au convenit asupra unei "plase de siguranţă" pentru Grecia. Acordul a implicat cele 16 state membre ale zonei euro. Suma, la care va participa şi Fondul Monetar Internaţional, se va ridica la 22 de miliarde de euro.

Conform planului, ţările din zona euro vor acorda Greciei împrumuturi bilaterale coordonate a căror valoare reprezintă două treimi din suma totală prevăzută pentru scoaterea din criză a statului elen. Soluţia a fost primită cu satisfacţie de Guvernul de la Atena, în timp ce preşedintele UE, belgianul Herman Van Rompuy, a caracterizat-o drept un pas extrem de important nu doar pentru Grecia, cât şi pentru menţinerea stabilităţii zonei euro. Preşedintele Comisiei Europene, portughezul Jose Manuel Barroso, s-a declarat "foarte fericit" şi a apreciat că liderii europeni au găsit "soluţia potrivită". Analişti citaţi de BBC apreciază că Germania şi-a jucat excelent cărţile şi şi-a atins aproape toate obiectivele pe care şi le fixase înainte de summit, în timp ce implicarea FMI este o înfrângere pe care Franţa nu are de ales decât să şi-o asume.

În linii mari, prevederile acordului sunt următoarele:
● Mecanismul este "ultima soluţieă la care să recurgă Grecia pentru a ieşi din criză;
● Planul se pune în aplicare doar dacă Guvernul de la Atena nu se mai poate împrumuta de pe pieţele financiare sau dacă împrumuturile ar presupune costuri prea mari;
● O treime din bani va veni de la FMI; două treimi, de la statele membre ale zonei euro, sub formă de împrumuturi bilaterale;
● Decizia de a oferi aceste împrumuturi se va baza pe o evaluare realizată de Comisia Europeană şi de Banca Centrală Europeană.


Există însă câteva condiţii stricte pentru ca Grecia să poată beneficia de aceşti bani. În primul rând, este nevoie ca şi celelalte 11 state din UE, care nu fac parte din zona euro, să îşi dea acordul pentru punerea în practică a mecanismului. În acest moment, statul care dă semne că se va lăsa mai greu convins este Marea Britanie.

Angajamentul asumat de cei 16 ar putea preveni scăderea încrederii pieţei în moneda europeană. De asemenea, va reduce temerile că această criză s-ar putea extinde în zona euro, comentează BBC.

Rămâne însă de văzut dacă acest mecanism fără precedent va fi şi pus în practică. Lucru care nu se va întâmpla niciodată, după cum estimează preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet. Potrivit Reuters, Trichet apreciază drept "viabilă" soluţia la care s-a ajuns la Bruxelles, dar consideră că acest mecanism de ajutor nu va fi accesat, iar credibilitatea statului elen se va îmbunătăţi tot mai mult. Implicarea FMI în susţinerea autorităţilor de la Atena nu afectează independenţa BCE, a adăugat el.

×
Subiecte în articol: externe