Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultimele săptămâni, Erdogan a complicat din nou relația Turciei cu aliații săi din NATO. El a blocat planurile suedezilor și finlandezilor de a adera la blocul militar transatlantic, a amenințat cu o nouă incursiune militară în nordul Siriei, a refuzat să se alăture sancțiunilor occidentale contra Rusiei și a reaprins tensiunile cu rivalul său etern, Grecia, în privința insulelor din Marea Egee.
Liderul turc a folosit o retorică belicoasă în apărarea intereselor Turciei și a impus propriile condiții, altele decât prioritățile europene și americane.
Alianța Nord-Atlantică, prinsă la strâmtoare
Erdogan este conștient de faptul că aderarea Suediei și Finlandei ar fi un punct de referință pentru alianța transatlantică, ambele națiuni renunțând la neutralitatea lor de lungă durată din timpul Războiului Rece, pe fondul reapariției amenințării rusești.
Ankara consideră că ambele țări, în mod special Suedia, sunt prea apropiate de „Partidul Muncitorilor din Kurdistan” (PKK), care duce un război de gherilă în Turcia încă din 1984. Mișcarea militantă visează la un stat kurd independent, care să unească sud-estul Turciei, nordul Siriei, nordul Irakului și o mică porțiune din nord-estul Iranului. PKK a fost desemnat grup terorist, atât de UE, cât și de SUA.
Erdogan spune că vrea pași „concreți” și „serioși” din partea Suediei și Finlandei înainte de a permite acestor țări să intre în NATO. În realitate, el vrea ca ambele state să negocieze direct cu el pentru a primi undă verde din partea Ankarei.
Erdogan mai dorește ca țările occidentale să ridice restricțiile privind exporturile de arme și tehnologie, impuse la sfârșitul anului 2019, după un atac al turcilor asupra forțelor kurde din nordul Siriei. „Unitățile de Protecție a Poporului Kurd” au avut un rol esențial în înfrângerea grupării Stat Islamic în Siria și sunt un aliat-cheie al coaliției internaționale conduse de SUA, care luptă împotriva jihadiștilor.
„Anunțând perspectiva unei noi ofensive contra forțelor kurde din nordul Siriei și amenințând să blocheze cererile de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei, Erdogan încearcă să arate că nu va face compromisuri în privința cauzelor naționaliste turcești și că își poate impune agenda și prioritățile pe scena internațională”, susține David Rigoulet-Roze, specialist în Orientul Mijlociu la Institutul francez pentru Afaceri Internaționale și Strategice din Paris.
Citește pe Antena3.ro
În plus, Erdogan „încearcă să compenseze gestionarea dezastruoasă a economiei turcești, să își consolideze baza electorală și să mobilizeze alegătorii înaintea viitoarelor alegeri, care se anunță destul de complicate pentru el”, mai spune Rigoulet-Roze, citat de AFP.
Jocul la cacealma
Având în vedere că atât alegerile prezidențiale, cât și cele legislative vor avea loc peste un an, jocul de șah geopolitic al lui Erdogan cu Occidentul i-ar putea oferi un avantaj electoral.
Un sondaj al „German Marshall Fund”, publicat în aprilie, a arătat că 58,3% dintre turci consideră că SUA reprezintă „cea mai mare amenințare” la adresa „intereselor naționale” ale Turciei, în timp ce 62,4% cred că statele europene doresc „să divizeze și să dezintegreze țara, așa cum au făcut cu Imperiul Otoman în trecut”. Un număr și mai mare, 69,8 la sută, consideră că țările europene au contribuit la consolidarea organizațiilor separatiste precum PKK.
În aceste condiții, liderul turc pare să ia decizii ad-hoc pe scena internațională, cu un ochi pe agenda internă, chiar dacă acest lucru înseamnă iritarea Occidentului, așa după cum a demonstrat în ultimii ani prin forarea în părți disputate ale Mediteranei sau prin controversata achiziționare a sistemului rusesc de rachete S-400.
„În cea mai mare parte, acestea sunt acte provocatoare. Erdogan știe că nu poate arde punțile cu Occidentul și nici să refacă lumea în termenii săi”, mai spune Rigoulet-Roze. Într-adevăr, liderul turc pare conștient de faptul că UE este în continuare cel mai mare partener comercial al Turciei, iar SUA au devenit a treia piață de export a Turciei în 2020. Cu toate acestea, Ankara nu vrea să antagonizeze nici Moscova, deoarece economia țării ar deveni extrem de vulnerabilă la pierderea livrărilor de grâu și a energiei din Rusia.
Deși, în perspectiva alegerilor prezidențiale, Erdogan vrea să lase impresia că se află la conducerea unei competiții cu Occidentul, în realitate, el își testează aliații vestici pentru a vedea cât de mult poate întinde coarda, în încercarea de a obține fie o victorie geopolitică regională, fie o diminuare a presiunii economice de pe umerii Turciei.
El pare să știe însă foarte bine că, în acest moment extrem de dificil pentru economia țării, Turcia nu-și poate permite să fie izolată de Vest și nici să devină oaia neagră a NATO.
