x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rasism / Ţiganii din Cehia se tem să nu fie asasinaţi

Rasism / Ţiganii din Cehia se tem să nu fie asasinaţi

23 Apr 2009   •   00:00

Romii din Cehia nu doar că sunt expuşi rasismului de zi cu zi, extremiştii ieşind de data aceasta la rampă cu strigăte de "Ţiganii la gazat!" şi dând foc caselor acestora, scrie Die Presse, citat de Agerpres.



De duminică, medicii de la clinica universitară din Ostrava (estul Cehiei) se luptă să salveze viaţa unei fetiţe de doi ani, Natalka, care a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului în urma incendierii casei părinţilor ei, în localitatea Vitkov din nordul Moraviei. Făptaşi necunoscuţi au venit cu un automobil şi au aruncat asupra casei patru cocktailuri Molotov, strigând, conform martorilor: "Aşa ţiganilor, acum o să ardeţi!". Mai înainte de a incendia casa, ei au închis robinetul pentru apă din faţa casei. Părinţii Natalkăi se află şi ei în spital.

Cazul de mai sus nu este singurul din Cehia, delicte îndreptate contra membrilor comunităţii rome având loc continuu, aceştia nefiind prea înghiţiţi de cehii "albi", dintre care mulţi refuză să locuiască în vecinătatea ţiganilor. La sfârşitul anilor "90, în localitatea Usti nad Labem (Aussig în germană) din nordul Boemiei a fost ridicat un zid care despărţea ghettoul ţigănesc de casele "albilor", ridicarea zidului declanşând proteste internaţionale. Zidul a dispărut între timp dar problemele au rămas. Premierul încă în funcţie Mirek Topolanek a admis la rândul său faptul că în Cehia există un "rasism latent".

Nu se ştie exact câţi romi trăiesc printre cei zece milioane de cehi, conform estimărilor numărul lor fiind de circa un sfert de milion, cei mai mulţi în nordul Boemiei şi al Moraviei, regiunile cu cele mai mari probleme sociale şi economice. Ei au fost colonizaţi acolo de către comunişti, în casele locuite mai înainte de germanii sudeţi, expulzaţi după război. Romii le-au mulţumit pentru aceasta comuniştilor la alegeri. Din punct de vedere economic, ei se descurcau cumva în cadrul economiei planificate, mai ales că de muncitori necalificaţi era nevoie oricând. Situaţia s-a schimbat dramatic după "89, rata şomajului la ţigani ajungând la peste 90 la sută, majoritatea trăind dintr-un mizer ajutor social. Mulţi s-au îndatorat la romi bogaţi iar când aceştia le cer banii înapoi, cu dobânzi exagerate, nu mai rămân bani de chirie şi curent. Municipalităţile îi cazează pe romi în adăposturi improvizate, două treimi din ei ducându-şi viaţa în condiţii insalubre. Doar la Ostrava, în jurul oraşului există zece astfel de ghettouri.

Organizaţiile radicale de dreapta se folosesc de problema ţigănească, membri aşa numitului "Partid al Muncitorilor" mărşăluind din nou prin cartierul ţigănesc şi strigând: "Ţiganii la gazare!". Partidul Muncitorilor a obţinut circa 26.000 de voturi la nivel de ţară cu ocazia ultimelor alegeri locale iar interzicerea sa a eşuat în faţa judecătorilor. Oamenii din cartierele atacate se simt ameninţaţi şi lăsaţi în seama lor. Asociaţia denumită "Mişcarea Rezistenţa Ţigănească" a cerut romilor să organizeze patrule de gardă, să pună la punct căi de evacuare din locuinţe şi să nu lase singuri copiii şi bătrânii. În ultimă instanţă ar urma ca romii să părăsească ţara şi să caute azil eventual în Canada.

Jana Horvathova, de la muzeul culturii rome, consideră că o problemă majoră o reprezintă educaţia precară a copiilor de ţigani. Un comentator ceh scria că poate ar fi mai bine ca Natalka să moară pentru a-i trezi la realitate pe politicieni. Sună cinic iar pentru ţiganii afectaţi sună la fel de cinic atunci când politicienii de la Praga vorbesc continuu despre o integrare imaginară, fără a face ceva concret, relevă publicaţia austriacă.

×
Subiecte în articol: externe