Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Președintele filipinez, Ferdinand Marcos jr, s-a întâlnit cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, la Palatul Malacañang din Manila, la începutul lunii februarie, unde au hotărât să extindă prezența militară a SUA în această țară.
Într-o declarație comună, cele două părți au convenit să „anunțe planurile lor de accelerare a implementării complete a Acordului de Cooperare Consolidată în Domeniul Apărării” (EDCA) și să „desemneze patru noi locații convenite în zone strategice ale țării”.
EDCA, parafat în 2014, permite SUA să folosească terenuri din Filipine pentru activitățile militare americane. Acordul a fost încheiat la aproape un sfert de secol după ce trupele americane și-au părăsit bazele din Filipine, în timpul prăbușirii URSS. La vremea respectivă, SUA au presupus că au câștigat și nu mai au nevoie de vasta structură de baze pe care o construiseră în timpul Războiului Rece.
Începând cu anii ’90, SUA au pus la punct un nou tip de strategie globală, atât prin integrarea armatelor din țările aliate din postura de forțe dependente de controlul militar american, cât și prin construirea unor baze mai mici pentru a crește constant raza de acțiune a puterii lor aeriene, superioară din punct de vedere tehnologic.
În ultimii ani, administrațiile de la Washington s-au confruntat cu o nouă realitate: puterea SUA a început să fie contestată din punct de vedere economic de mai multe țări, în special de China.
Pentru a contrabalansa această provocare, America a început să își reconstruiască structura de forțe militare prin intermediul aliaților săi, utilizând mai multe dintre aceste baze mai mici, dar extrem de letale pentru adversarii SUA.
Foarte probabil, trei dintre cele patru noi baze din Filipine vor fi amplasate în nordul arhipelagului, ceea ce ar poziționa armata americană la o distanță suficient de apropiată de Taiwan pentru a utiliza în mod eficient armele sale.
Citește pe Antena3.ro
În ultimii 15 ani, SUA și-au impulsionat aliații - inclusiv pe cei din NATO - să își consolideze capacitățile militare, sporind, în același timp, puterea și raza de acțiune a armatei americane, prin înființarea unor baze mai mici în întreaga lume, precum și prin producerea de noi avioane și nave capabile să atingă ținte plasate tot mai adânc pe teritoriul potențialilor inamici.
Adversarii și criticii Washingtonului susțin că această forță militară a fost folosită apoi într-o serie de „acțiuni provocatoare” împotriva statelor percepute ca amenințări la adresa hegemoniei SUA, două țări-cheie, China și Rusia, aflându-se permanent în vizorul administrațiilor de la Casa Albă.
La cele două capete ale Eurasiei, SUA au început să provoace Rusia prin Ucraina și China prin Taiwan, susțin aceleași voci, ostile Americii. În acest scenariu, noile baze americane din Filipine ar face parte dintr-o escaladare împotriva Chinei, cu Taiwanul pe post de teren de luptă, după un șablon care a degenerat deja într-un război cu sute de mii de victime, derulat de aproape un an, pe frontul ucrainean.
Spirite încinse și ambiguități
În ultimii ani, Taiwanul a devenit un punct fierbinte al tensiunilor dintre SUA și China. Gravitatea situației a fost lesne de observat cu două luni în urmă, atunci când avioane militare americane și chineze s-au apropiat unele de altele la numai câțiva metri, deasupra Mării Chinei de Sud.
La baza acestui conflict mocnit se află perspectivele divergente ale celor două superputeri asupra suveranității Taiwanului. Poziția chineză, cunoscută sub numele de principiul „O singură Chină”, este fermă și precizează că, deși partea continentală și Taiwanul au sisteme politice diferite, acestea fac parte din aceeași țară, suveranitatea fiind deținută de Beijing.
De cealaltă parte, poziția SUA în privința Taiwanului este mult mai puțin clară. În pofida adoptării oficiale a politicii „O singură Chină”, SUA mențin relații neoficiale extinse și legături militare puternice cu Taiwanul. În plus, în conformitate cu Legea privind relațiile cu Taiwanul, din 1979, legea americană cere administrațiilor de la Casa Albă să furnizeze insulei separatiste arme „cu caracter defensiv”. SUA își justifică legăturile permanente cu Taiwanul, în numele menținerii democrației pe insulă.
Istorie zbuciumată
Semnificația geopolitică actuală a Taiwanului ar putea fi înțeleasă prin prisma istoriei Războiului Rece. Înainte de Revoluția chineză din 1949, China se afla în mijlocul unui război civil între comuniști și naționaliștii din Kuomintang (KMT), partid care a primit miliarde de dolari ca sprijin militar și economic din partea Washingtonului.
Revoluția a dus la înființarea Republicii Populare Chineze, sau RPC, pe continent, în timp ce forțele învinse ale KMT au fugit pe insula Taiwan, care revenise sub suveranitate chineză cu patru ani mai devreme, în 1945, după 50 de ani de dominație colonială japoneză.
Din Taipei, KMT a declarat că este guvernul de drept, în exil, al întregii Chine, sub numele de Republica Chineză sau ROC - fondată inițial în 1912 -, respingând astfel legitimitatea RPC.
Armata americană a apărut în scurt timp, înființând Comandamentul de apărare al SUA pentru Taiwan, în 1955. Americanii au desfășurat arme nucleare pe insulă și și-au plasat mii de trupe, până în 1979. Mai mult, SUA au sprijinit KMT, care a instaurat o dictatură, inclusiv o perioadă consecutivă de 38 de ani de lege marțială, între 1949-1987.
În această perioadă, cunoscută sub numele de „Teroarea albă”, autoritățile taiwaneze estimează că între 140.000 și 200.000 de persoane au fost încarcerate sau torturate, iar între 3.000 și 4.000 au fost executate de către KMT.
Washingtonul a tolerat însă această represiune, deoarece Taiwanul reprezenta un punct de sprijin util, situat la doar 160 de kilometri de coasta de sud-est a Chinei continentale.
Mai mult, între 1949 și 1971, SUA au susținut că administrația ROC din Taiwan era singurul guvern legitim al întregii Chine. Nici Taipeiul, nici Washingtonul nu au afirmat însă în toți acești ani că insula era separată de China, adică nu au folosit exact narațiunea promovată astăzi pentru a susține independența Taiwanului.
Cu toate acestea, în 1971, Adunarea Generală a ONU a votat pentru recunoașterea RPC ca fiind singurul reprezentant legitim al Chinei. Mai târziu, în același deceniu, mai exact în 1979, după călătoria fostului președinte american Richard Nixon la Beijing, SUA au normalizat în cele din urmă relațiile cu RPC, au adoptat politica „O singură Chină” și au pus capăt relațiilor diplomatice oficiale cu ROC în Taiwan.
Interferențe periculoase
În prezent, comunitatea internațională a adoptat în mod covârșitor politica „O singură China”, doar 13 din cele 193 de state membre ale ONU recunoscând Taiwanul. Cu toate acestea, insula rămâne o sursă de tensiune și conflict internațional.
SUA mențin legături militare strânse cu teritoriul separatist prin vânzări de arme, instruire militară, trimiterea de consilieri și personal pe insulă, precum și prin desfășurarea permanentă a navelor americane de război prin îngusta Strâmtoare Taiwan, care separă insula de continent și este considerată de către China ca făcând parte din apele sale teritoriale.
În 2022, Washingtonul a promis un ajutor militar de 10 miliarde de dolari pentru Taiwan. Între timp, delegații ale Congresului SUA se deplasează în mod regulat la Taipei, legitimând – conform Beijingului – „noțiunea de separatism”.
În august 2022, controversata vizită a fostului președinte al Camerei Reprezentanților a SUA Nancy Pelosi la Taipei a ridicat iritarea chinezilor la cote fără precedent, creând o situație tensionată, care ar putea degenera oricând într-un conflict militar.
În noiembrie, la summitul G20 din Indonezia, președintele chinez, Xi Jinping, și liderul american, Joe Biden, au avut prima lor întâlnire personală în calitate de șefi de stat.
În timpul întâlnirii, Xi i-a transmis lui Biden pe un ton categoric poziția sa în privința Taiwanului: „Chestiunea Taiwanului se află în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, este fundamentul bazei politice a relațiilor dintre China și SUA și prima linie roșie care nu trebuie depășită!”.
Deși Biden i-a răspuns declarând că SUA aderă la politica „O singură Chină” și „nu caută un conflict”, cu doar câteva luni înainte, șeful Casei Albe afirmase într-un interviu televizat că trupele americane ar interveni militar pentru a „apăra Taiwanul”, dacă ar fi necesar.
În acest context, noile baze militare antamate de administrația Biden în Filipine, în apropierea Taiwanului, sugerează că, într-adevăr, SUA se pregătesc de luptă, completând încercuirea cu baze aliate în jurul Chinei.
