Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trecutul comunist al Europei de Est serveşte ca sursă de inspiraţie pentru filme neconvenţionale, cu buget redus, în special în România, scrie cotidianul britanic The Times, preluat de agenţia Agerpres. La 20 de ani după evenimentele din 1989, mulţi producători de filme se chinuie să se adapteze unui nou climat economic şi artistic.
Cu toate acestea, în ultima vreme, în Europa de Est au fost produse câteva pelicule remarcabile. În timp ce vechea gardă a cinematografiei poloneze, cehe şi ungare a pierdut din prestigiul internaţional, mai tinerii regizori din România au reuşit să se impună uşor prin lucrările lor. Despre prestigiul lor a auzit deja întreaga Europă. De altfel, scrie Times, sâmbătă, 17 octombrie, pelicula "Amintiri din Epoca de Aur", ultimul film al regizorului român Cristian Mungiu, va avea premiera la Festivalul Filmului de la Londra. Filmul, la care Mungiu a fost producător, co-scenarist şi co-regizor, este proiectul colectiv al mai multor regizori români din noul val, reunind, cu umor negru, o serie de mituri urbane din perioada regimului Ceauşescu. Multe dintre cele mai bune filme româneşti recente, printre care filmul lui Corneliu Porumboiu, "A fost sau n-a fost", sau cel al lui Cătălin Mitulescu "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", împărtăşesc o anumită "ostalgie" (termen folosit în Germania de Est pentru "nostalgie") dulce-amară. Mungiu insistă însă că aceste poveşti descriu experienţe universale, fără a fi nişte parabole politice.
Din anii '60 până în anii '80, cinematografia central şi est-europeană s-a bucurat de propria sa vârstă de aur în rândurile spectatorilor din Occident. Indiferent dacă era vorba de comentariile sociale sardonice ale lui Jiri Menzel, de alegoriile istorice ale ungurului István Szabó sau de încărcătura morală a filmelor plolonezilor Andrzej Wajda şi Krzysztof Kieslowski, filmele blocului estic combinau o realizare excelentă cu un subtext politic subversiv. După căderea comunismului însă, interesul Occidentului pentru aceste poveşti clandestine şi pentru regizorii lor disidenţi a dispărut. Desigur, au apărut regulile noi ale economiei de piaţă, care au tăiat din fondurile cinematografiei statelor sărace din Europa de Est. Sute de cinematografe obişnuite au fost vândute sau închise, fiind înlocuite de multiplexuri, care promovau inevitabil producţiile hollywoodiene în detrimentul celor autohtone. Studiourile aflate în proprietatea statului au fost privatizate şi, în mod ironic, regizorii obişnuiţi să se folosească de aluzie şi de alegorie în timpul dominaţiei sovietice, în care cenzura juca un rol important, au constat că o mai mare libertate de exprimare se dovedea problematică.
În ceea ce priveşte cinematografia românească, aceasta se luptă încă pentru existenţă. Dintre cele 800 de cinematografe din timpul dictaturii comuniste, acum au mai rămas 30 la o naţiune de 21 de milioane de locuitori. Această situaţie l-a determinat pe Mungiu ca în 2007 să organizeze o caravană pentru a-şi duce filmul "4,3,2" într-un turneu prin România. În pofida acestei situaţii, regizorul a refuzat însă să accepte ideea potrivit căreia cultura cinematografică o ducea mai bine în timpul comunismului decât în prezent, scrie The Times. (Agerpres)
