x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zidul Berlinului in Acordul privind transportatorii

Zidul Berlinului in Acordul privind transportatorii

de Dan Constantin    |    06 Iun 2018   •   15:25
Zidul Berlinului in Acordul privind transportatorii

Miniștrii transporturilor din UE se întâlnesc joi în Luxemburg pentru a constata puternicul dezacord privind măsurile sociale privind transportatorii. Președintele francez Macron a deschis anul trecut discuția despre un așa numit ,,dumping social” pe care îl practică muncitorii detașați din Est în Vestul UE. Macron a încercat în cursul vizitei de la București din 2017 să obțină sprijin pentru planul francez de a impune reguli mai stricte, mai ales în domeniul transportatorilor.

Un acord pare greu de realizat în reuniunea de joi din Luxemburg. Nu s-a obținut o apropiere a pozițiilor între Est și Vest în ceea ce privește cele câteva subiecte  privind statutul celor 5 milioane de angajati , din 560 de mii de companii  de transport din UE. Șoferul este considerat după căte zile de la părăsirea teritoriului național? Câte operații de transport (cabotaj) poate angaja în perioada de detașare, odată intrat în alt spațiu național? Cum se reglementează tipul de odihnă al șoferilor și locul de odihnă în cabină? Când se vor generaliza tahografele care pot controla parcursul, viteza de deplasare, timpul de staționare? 

Poziția Ministerului  român al Transporturilor este în favoarea unor reglementări flexibile, care să evite un protecționism deghizat în favoarea transportatorilor din Vest.

×