Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin admiterea unui recurs în interesul legii, că regimul aplicabil prescripției dreptului de a obține executarea silită a unei ipoteci este guvernat de normele de drept substanțial în vigoare la momentul nașterii dreptului creditorilor ipotecari de a obține executarea creanței garantate, „fiind lipsită de relevanță norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită”.
Astfel, instanța supremă a hotărât că dreptul de a obține executarea silită în temeiul unui contract de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripției executării silite a creanței întemeiate pe contractul de credit dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011.
Două termene: unul de 3, altul de 10 ani
În schimb, în cazul în care prescripția dreptului de a obține executarea silită a creanței garantată începe să curgă după data de 1 octombrie 2011, ÎCCJ a decis că executarea silită a ipotecii nu se stinge pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obține executarea silită a creanței principale este prescris.
În această situație, există două termene de prescripție aplicabile. Primul este de trei ani, așa cum era stabilit în Codul de procedură civilă din 1856, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul cuprins între datele de 1 octombrie 2011 și 14 februarie 2013. Iar al doilea termen este de zece ani, conform actualului Cod de procedură civilă, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după data de 15 februarie 2013, inclusiv.
Practică neunitară la nivelul instanțelor
Decizia Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii este semnată de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Alina Corbu, și este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Speța a ajuns în atenția ÎCCJ, după ce Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați a formulat o acțiune pentru soluționarea acestei chestiuni de drept, invocând faptul că, la nivelul instanțelor judecătorești din țară, există o practică judiciară neunitară, chestiunea prescripției termenelor în materia executării silite fiind soluționată diferit.
Mai exact, unele instanțe de judecată au apreciat că noul Cod de procedură civilă va fi aplicabil tuturor chestiunilor referitoare la executarea silită a creanțelor ipotecare. Pe de altă parte, însă, există hotărâri judecătorești definitive pronunțate conform cărora prescripția în această materie începută și împlinită ori prescripția neîmplinită la data de 1 octombrie 2011 rămâne în întregime supusă dispozițiilor legale care le-au instituit.
Citește pe Antena3.ro
De asemenea, prin alte hotărâri judecătorești definitive, unele instanțe au reținut aplicabil termenul de prescripție de trei ani și întinderea aceluiași termen inclusiv asupra garanției imobiliare, în timp ce, prin alte hotărâri definitive, instanțele au apreciat că se aplică termenul de prescripție de zece ani.
Soluția instanței supreme s-a transformat într-un litigiu constituțional
Ei bine, acest recurs în interesul legii are toate șansele să pice la Curtea Constituțională, după ce Casa de Avocatură Cuculis & Asociații a obținut, pentru un client, într-un dosar de la Judecătoria Sectorului 6, sesizarea CCR cu excepție de neconstituționalitate a tuturor articolelor din legi și ordonanțe care au stat la baza soluționării acestui recursul în interesul legii în discuție.
În sesizare se invocă „încălcarea flagrantă” a articolelor 73-79 din Constituție, cu privire la legiferare și la cine poate legifera, a articolului 124 din Legea fundamentală cu privire la înfăptuirea justiției, dar și a articolului 15, care vizează Universalitatea legii.
Concret, autorii excepției de neconstituționalitate notează că în acest recurs în interesul legii se stabilește că, în ipoteza în care dreptul de a cere executarea silită se naște sub auspiciile noului cod civil și de procedură civilă, mai cu seamă, urmează a fi aplicate dispozițiile din noul cod civil cu privire la prescriptiile extinctive. „Apreciem, astfel, că o asemenea interpretare dată textelor de lege este una care încalcă în mod flagrant dispozițiile articolului 6 din Codul Civil”, se arată în acțiunea ajunsă pe masa CCR.
În același document, autorii scriu că „Înalta Curte încurcă instituțiile de drept și nu cunoaște că dreptul material guvernant al contractelor de dinainte de 2011 este Codul civil de la 1964, și nu cel «nou», făcând astfel o confuzie, impunând aplicarea dispozițiilor codului civil din 2011 cu raportare la codul de procedură civilă din 2013, apreciindu-se că ar fi aplicabile dispozițiile de drept procesual, fără să se țină cont de dispozițiile de drept material, în condițiile în care, în ambele articole din Codul de procedura civilă din 2013, se arată fără echivoc atât în instituția întreruperii prescripției, cât și în aceea a suspendării că aceste dispoziții sunt coroborate cu dispozițiile din dreptul material”.
Autoriii excepției apreciază că ÎCCJ „nu face o interpretare a textelor de lege, ci modifică astfel dreptul material și procesual În esența lor, modificând, de asemenea, dispozițiile de la art. 6 alin. 2 Cod civil și cele de la art. 706 din Codul de procedură civilă. Or, Constituția arată că Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare și nu permite modificarea de texte de lege de către Înalta Curte”.
