Cercetători ONU au descoperit care vor fi zonele cele mai afectate de creşterea nivelului planetar dacă gheţarii se vor topi in acelaşi ritm ca pănă acum şi procesul de incălzire globală nu va fi incetinit. Pe harta statelor calamitate este şi Romănia.
Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor a devenit o realitate in ultimele decenii din cauza topirii gheţarilor. Topirea acestora, afirmă oamenii de ştiinţă care au studiat fenomenul, are drept cauză principală incălzirea globală. Experţi ai ONU au intocmit şi o hartă de risc, arătănd care sunt cele mai expuse zone din lume. Printre ele, şi Romănia.
INUNDAŢII. In cazul in care procesul de incălzire globală nu va fi redus, nivelul Mării Negre ar putea creşte cu 3 pănă la 5 metri faţă de nivelul actual. In aceste condiţii, Delta Dunării ar putea fi inundată total, intregul curs al Dunării inferioare urmănd să fie afectat. Malurile vor avea de suferit, in special cele indiguite, iar mari aglomerări urbane din zonă, precum Tulcea, Galaţi şi Brăila, de pe malul romănesc şi Vălcovo, Chilia Veche, Ismail şi Reni, ar urma să fie parţial inundate. Simularea realizată la New York arată că sub ape ar putea ajunge şi zona de sud din lunca Prutului şi Siretului, precum şi Insula Mare a Brăilei. De asemenea, şi zona litorală a Mării Negre, intre Sulina şi Vama Veche, este in pericol. Vestea liniştitoare, de care mulţi işi agaţă speranţele, este aceea că prognozele arată o creştere cu maximum trei metri a oceanului planetar in acest secol, influenţele cele mai nefaste urmănd a fi resimţite abia după anul 2100.
REACŢIE. Autorităţile romăne spun că situaţia este oarecum sub control. Surse din Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile spun că Romănia a demarat deja programe de salvare a litoralului, ale căror efecte se vor vedea in curănd. In plus, in ce priveşte Dunărea, există de la inceputul anilor 2000 proiectul "Coridorului Verde al Dunării", care presupune distrugerea digurilor.
IN LUME. Dacă nivelul oceanului planetar va creşte cu cinci metri, mai bine de 245 de milioane de oameni vor trebui să se mute, mai bine de 750.000 de kilometri pătraţi urmănd a ajunge sub ape. Raportul a fost dat publicităţii şi va fi analizat la reuniunea din noiembrie de la Valencia a Convenţiei ONU pentru Schimbările Climatice (IPCC).
⢠Click pentru a vizualiza pictograma