Boboteaza, sfârşitul sărbătorilor de iarnă

Boboteaza, care celebrează, pe 6 ianuarie, botezul lui Iisus, marchează, alături de ziua Sfântului Ioan (7 ianuarie), încheierea sărbătorilor de iarnă şi, totodată, a celor dedicate naşterii lui Hristos. Sărbătoarea, care marchează Botezul Domnului, se mai numeşte Epifanie, adică Arătarea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului în lume, informează Mediafax.

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, local, se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an. O pondere deosebită o deţin şi ritualurile şi practicile magice de profilaxie şi purificare. Ritualurile creştine şi precreştine sunt menite să alunge spiritele rele şi să sfinţească apa: agheasma, umblatul preoţilor cu botezul şi scufundarea crucii în apă, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor şi uşilor. De asemenea, printre alimentele specifice Bobotezei se numără piftia şi grâul fiert. Cuvântul "agheasmă" vine din grecescul "aghios" şi înseamnă sfinţire. La români, prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. "Agheasma mare" se săvârşeşte de Bobotează, spre deosebire de "Sfinţirea cea mică" a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, oricând cer credincioşii. "Agheasma mare" se face atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în ziua de 6 ianuarie, după liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii la casele lor pentru tot anul. Se spune că apa sfinţită de Bobotează se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust, de parcă ar fi scoasă de curând din izvor.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. De asemenea, se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea Praznicului, adică până la 13 ianuarie, după care apa sfinţită se poate lua numai după spovedanie. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.În ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac etc. Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiraleisa, pentru a sfinţi masa. După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie pentru a fi protejate de boli şi a fi fertile.

Pe vremuri, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, el era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub lăicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb, "ca să stea cloştile pe ouă", şi busuioc, "ca să vină peţitorii'. Busuiocul acesta era folosit ulterior în descântecele de dragoste. De asemenea, Ajunul Bobotezei este şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Astfel, dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strânge cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presară pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujălii (păsări, )". Se crede că dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. Astfel, în Bucovina, purificarea aerului se face prin focuri, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare are loc imediat după sfinţirea apei, când tinerii se retrag pe locuri mai înalte, aducând cu ei cărbuni încinşi, ce au fost în prealabil folosiţi la aprinderea săcăluşelor (puşti mici, vechi, n.r.), cu care aprind focurile de Bobotează. Rugul este făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântă şi dansează în jurul focului şi sar peste foc, fiind feriţi astfel de boli şi de păcate. La plecare, fiecare ia cărbuni aprinşi, cu care se afumă pomii din livadă, în scop fertilizator. De asemenea, se presară în jurul locuinţei pulberea folosită ca încărcătură pentru săcăluşe.

Ţările catolice din Occident celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează Anunţarea naşterii lui Hristos Păstorilor şi Regilor Magi. Povestea Regilor Magi este un amestec de fapte reale şi legende, iar tradiţia a confundat nu de puţine ori Păstorii cu Regii Magi. Încă din secolul al V-lea, Biserica a acordat o importanţă foarte mare acestui eveniment. În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită "la galette des rois", care, pe vremuri, era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei. De asemenea, nu puţine sunt ţările în care cadourile pentru copii sunt aduse nu de Moş Crăciun, ci de Regii Magi. În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii îşi aşteaptă darurile pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii. În Belgia şi în Olanda, există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui preparat în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.