x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CAMERA DEPUTAŢILOR/“Surzii”, “orbii” şi “muţii” au “vorbit” despre ecotaxă

CAMERA DEPUTAŢILOR/“Surzii”, “orbii” şi “muţii” au “vorbit” despre ecotaxă

de Anca Aldea    |    18 Mar 2009   •   00:00

O şedinţă desfăşurată luni la Camera Deputaţilor, în cadrul Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic (CAPATEE), întâlnire unde s-a încercat dezbaterea metodologiei de calcul a ecotaxei, nu a avut nici pe departe rezultatul scontat... pentru că fiecare a vorbit pe limba lui.



Potrivit CAPATEE, discuţiile urmau să aibă loc la nivel de experţi - la întrunire fiind invitat Philippe Dewolfs, directorul departamentului de certificare al Institutului Vincotte din Bruxelles (organism independent care se ocupă cu atestarea, certificarea şi verificarea sacoşelor biodegradabile şi compostabile). Şedinţa s-a derulat în jurul unor întrebări - ce este aceea o pungă (sacoşă) de tip "maieu", care sunt standardele aplicabile/ nivelurile de referinţă/ institutele abilitate să ateste şi organele de control, precum şi ce reprezintă fenomenul de biodegradabilitate (degradarea materialului de către microorganisme). Legat de acest ultim aspect, producătorii şi importatorii de pungi oxodegradabile (degradarea materialului la lumină solară) - al căror interes constă în ridicarea ecotaxei pentru produsele lor, pretinzând că acestea se degradează total în mediu în 20 de luni - Dewolfs ne-a declarat că în Belgia s-a interzis prin lege, în 2008, scutirea pungilor oxodegradabile de ecotaxă. Reprezentantul institutului belgian a încercat să explice aceste aspecte partenerilor de discuţii de la Bucureşti - reprezentanţi ai importatorilor şi producătorilor de pungi oxodegradabile, ai ASPAPLAST (Asociaţia Prelucrătorilor de Mase Plastice), ai CAPATEE, ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (EcoInd), ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), ai Ministerului Economiei şi ai Asociaţiei Române de Standardizare. Dewolfs, care este membru al Comitetului European de Normalizare (autoritatea europeană de standarde, care cuprinde reprezentanţi din toate statele membre UE) şi unul dintre autorii normativei europene EN 13432, care stabileşte procentul şi timpul de biodegradabilitate, ne-a mai spus: "Aproape orice este biodegradabil pentru că este organic, dar depinde de anumite condiţii, ca aerul şi temperatura. Factorii de mediu sunt cei mai importanţi. Avantajul respectării EN 13432 constă în faptul că toată lumea vorbeşte aceeaşi limbă". Expertul belgian a insistat asupra faptului că, în România, dacă legea nu e clară, toată lumea poate afirma că produce pungi biodegradabile. La finalul şedinţei, s-a ajuns la concluzia că Ministerul Mediului este singurul în măsură să explice criteriile după care ecotaxa ar trebui modificată.

×
Subiecte în articol: verde!