x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremur

Cutremur

28 Oct 2004   •   00:00

OBSERVATOR

La ora 23:34 si 36 de secunde, in zona Capitalei a fost resimtita o puternica miscare tectonica, care a produs panica. Potrivit seismologilor, acest cutremur a avut magnitudinea de 5,9-6 grade Richter in Bucuresti, iar in zona epicentrala din Vrancea de 5,8. Cutremurul este din categoria celor de adancime, producandu-se la 95 de kilometri sub scoarta. Seismul nu a produs victime si nici pagube majore, potrivit primelor bilanturi. Sistemele de telefonie mobila au fost blocate cateva minute din cauza cererii de trafic. De asemenea, ambulantele au fost solicitate peste medie imediat dupa cutremur.

Cutremur de 6 grade

La ora 23:34, Romania s-a zguduit Petrecerea de Sfantul Dumitru din acest an va ramane pentru mult timp in amintirea celor aflati in momente de bucurie.
CRISTIAN PETRU

Cheful a fost spart de un cutremur care s-a resimtit puternic in Bucuresti si in celelalte orase din Muntenia. Directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, Gheorghe Marmureanu, precizeaza ca miscarea seismica produsa aproape de miezul noptii a avut o intensitate de 6 grade si o magnitudine de aproape 6 grade pe scara Richter.

COMPARATII. Marmureanu a adaugat ca acest cutremur are caracteristicile celor vrancene, asemanandu-se cu cel catastrofal din 1977 doar prin mecanica, dar nu si prin intensitate. El s-a produs la o adancime de 95 km, cel din 1977 fiind la circa 100 km adancime. A fost intai o miscare pe verticala de cateva secunde, urmata de miscari pe orizontala, care, din fericire, nu au avut o durata mare.

SPERIETURA. In Bucuresti, seismul a fost prefatat de vartejuri de aer si, in timpul producerii lui, insotit de un vuiet. Panica a fost mai mare insa decat cutremurul in sine. Foarte multi oameni au coborat in strada, unii imbracati sumar, fiind speriati de posibilitatea repetarii unor miscari seismice. Cei mai speriati au fost cei care locuiesc la etajele superioare ale cladirilor sau in imobilele neconsolidate. Cutremurul nu a produs pierderi de vieti omenesti si nici pagube materiale semnificative. Imediat dupa cutremur au fost luate cu asalt sistemele de comunicatii, cel care a facut fata solicitarilor fiind cel de telefonie fixa, telefonia mobila neputand suporta o cerere exceptionala.

La spitalele de urgenta, reporterii nostri au consemnat ca solicitarile au fost peste medie, dar cazurile deosebite nu au iesit din statistica normalitatii. Medicii au ingrijit cazuri de panica si un infarct la Spitalul Floreasca.

TEAMA SI LA VECINI

Seismul a fost resimtit si de vecinii Romaniei, in partea de nord a Bulgariei, in Republica Moldova si in Turcia. Potrivit unor telefoane primite la redactie de la romani aflati la Istanbul, unde psihoza cutremurului este foarte puternica, lumea a iesit pe strazi, desi miscarea seismica a fost de 3 grade.

VOR FI REPLICI?

Toata lumea se intreaba daca cutremurul de miercuri noapte va avea replici mai puternice. Gheorghe Marmureanu a explicat ca in mod normal se vor produce replici, dar intensitatea acestora nu va fi mai mare. Specialistii nu pot preciza insa cu exactitate momentul acestor replici, posibilitatile de producere fiind estimate in ore sau zile. In ceea ce priveste comparatia cu seismul catastrofal din 1977, Marmureanu a precizat ca acela a fost de 13 ori mai puternic.
×
Subiecte în articol: observator