x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dezastru la Valea Calugareasca

Dezastru la Valea Calugareasca

25 Oct 2004   •   00:00

OBSERVATOR

Dupa ce au scos doi morti si doi raniti de sub ruinele unei hale de la Combinatul din Valea Calugareasca, echipele de descarcerare si-au oprit cautarile, fiind puse in dificultate de un turn din apropierea zonei, care era gata sa se prabuseasca. S-a incercat o prima detonare, dar s-a dovedit ineficienta. A doua incercare, din jurul orei 17:00, l-a doborat, iar echipele au reluat cautarea.
LAURA TOMA, NINA MARCU

TRAGEDIE LA COMBINAT. Colectarea fierului vechi a dus la moartea a doua persoane din Valea Calugareasca
Pe un mal de pamant de vreo 10 metri de langa combinatul din Valea Calugareasca, satenii s-au strans sa vada ce-o mai fi pe sub daramaturi. A sosit o echipa de genisti, care in jurul orei 14:30 au pregatit explozia. Numai ca turnul nu s-a lasat doborat. Politia din Prahova crede ca sunt putine sanse ca sa mai fie gasite victime pe sub daramaturi, pentru ca ar mai fi venit familiile dupa ele.

CU VOIA PATRONULUI. Satenii din Rachieri veniti sa asiste la explozie se multumesc ca n-a dat nenorocirea peste ei, pentru ca de vreo doua luni vin zilnic la fostul combinat chimic sa caute fier vechi si caramida. Cateva femei spun ca vin aici din cauza saraciei si asa mai scot un ban.

Patronul combinatului le da voie sa intre, dar seara ii asteapta la centrul de depozitare pe care il are in proprietate. Le da cam 3.000-3.500 de lei pentru un kilogram de fier vechi colectat din cladirea dezafectata. Ii ajuta chiar cu butelii cu oxigen ca sa poata sa taie mai usor zidurile. "Sa nu ni se mai spuna hoti de fier vechi ca intram cu voia lui in combinat", spune intrigat Florica, un taran care practica frecvent sportul cautarii fie de caramida, fie de fier vechi.

"Mai toti vin aici si scot cu caruta chiar si 300, si 500 de kilograme pe zi pe care iau ceva bani. Pe mine m-a fraierit de mai multe ori la bani, dar ce sa fac?", mai spune sateanul, care isi aminteste ingrozit cum ceilalti cautatori isi faceau treaba mai departe, "chiar cand cativa dintre noi ajutam la scoaterea mortilor". Se zvoneste ca ar fi fost chiar langa cladirea surpata si vreo doua femei cu copii care mancau la ora nefasta. Satenii spun ca zona prabusita era marcata cu o placa rosie care avertiza ca e un loc periculos. Chiar patronul i-a alungat, dar ei s-au intors, ca acolo descoperisera mai mult "material". Nimeni nu le dadea indicatii de unde sa taie, si o faceau cum le dadea prin cap.

LA PANDA

"Noi mergeam pe unde vedeam ca o putem scoate mai usor, nu ne mai gandeam ca ar putea sa cada peste noi", spune o femeie din Rachieri, care crede ca sub daramaturi ar mai fi vreo zece persoane. Pe langa cei din Rachieri, multi culegatori vin din Mizil. Numai ca trag la un centru de colectare vecin cu cel al conducerii combinatului, care le da cu 500 de lei mai mult, spre oftica patronului. Desi cu ochii la nenorocirea celorlalti "fierangii", cum isi spun intre ei, acestia nu se gandesc sa renunte, multi stau cu carutele pregatite, numai ca politia ii indeparteaza din zona.

×
Subiecte în articol: observator